Inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), conduși de Cristian Popescu-Piedone, au intrat acum într-un restaurant Burger King din București.
Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala nucleară din Cernavodă, anunță că marți, 4 martie, va reduce puterea reactorului 1 cu 50 MW.
Ordonanța de urgență ”trenuleț”, prin care au fost înghețate salariile din sistemul bugetar, a fost prorogată indexarea pensiilor și au fost luate alte măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare, a fost adoptată acum în mod tacit de Senat, deși în comisia de muncă fusese adoptat un amendament prin care se abroga înghețarea alocaților pentru copii.
Ministerul Mediului a lansat în dezbatere Ordinul privind aprobarea Planului de management al Parcului Natural Văcărești, din București, primul și cel mai mare parc natural urban din țară.
Prima "cârtiță" care va săpa unul dintre cele două tuneluri ale viitoarei Magistrale 6 de metrou, pe Secțiunea Sud, spre Aeroportul Internațional Henri Coandă - Otopeni, se îndreaptă spre start.
Compania Beko Romania (fosta Arctic), subsidiara locală a grupului turc Arçelik, unul dintre liderii pieței de electrocasnice din România, a fost amendată cu 10.000 de euro, cu argumentul de încălcare a Regulamentului UE privind protecția datelor personale (GDPR).
Averea lui Elon Musk, cel mai bogat om din lume, a scăzut cu 81 de miliarde de dolari de la începutul anului 2025. Iar de la vârful atins la 17 decembrie, averea patronului Tesla a scăzut cu 135 de miliarde de dolari, de la 486 de miliarde de dolari la 351 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index, citat de BFM TV.
Fondatorul Oracle, Larry Ellison, nu a reușit să își atingă obiectivele cu firma sa agricolă Sensei Ag deși a investit mai mult de jumătate de miliard de dolari.
O mașină a intrat într-o mulțime de oameni, relatează portalul de știri „Mannheim 24”, citat de Bild. Un reporter al agenției de știri dpa relatează că o persoană zace la fața locului sub o prelată. Nu este clar dacă aceasta este moartă sau grav rănită. Deocamdată nu se știe dacă este vorba despre un accident sau un atac terorist.