Profit Health Forum: Ministrul Sănătății - Nu ministrul este de vină dacă personalul medical are mâinile murdare, ci conducerea spitalului. Salariile mari pentru medici vor fi confirmate de fluturași la 15 aprilie

Profit Health Forum: Ministrul Sănătății - Nu ministrul este de vină dacă personalul medical are mâinile murdare, ci conducerea spitalului. Salariile mari pentru medici vor fi confirmate de fluturași la 15 aprilie
scris 28 mar 2018

Problemele din sănătate pot fi rezolvate, dar lucrând împreună și corect cu toți factorii implicați în sistem, respectiv pacienți, sindicatele medicilor, distribuitori sau producători, fără a da vina permament pe autorități, a arătat, la Profit Health Forum, ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Prioritățile ministerului în perioada următoare vor fi aplicarea Legii salarizării, introducerea de noi molecule și programele de screening, precum cele pentru hepatită, mamă și copil, tuberculoză sau pentru anumite tipuri de cancer.  

Conferința este transmisă în direct AICI, cât și la Look TV, fiind organizată cu sprijinul acordat de abbvie, Asociația Distribuitorilor Europeni de Medicamente adem-romania.ro,  Asociația Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România ADRFR, Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România APMGR, High-Tech Systems&Software, Janssen, MedLife și Terapia, cărora le mulțumim pentru participare.

Urmărește-ne și pe Google News

În prezența reprezentanților asociațiilor de pacienți, prezenți la conferință, ministrul a dorit să răspundă în primul rând acestora cu privire la modalitatea de rezolvare a problemelor precum accesul tuturor asiguraților la tratament, lipsa de medicamente sau extinderea programelor de sănătate.

Oficialul guvernamental a asigurat că aceste lucruri pot fi rezolvate, dar fără a da tot timpul vina pe autorități și a vehicula informații care nu sunt reale.

Profit Health Forum: Anunț - CNAS, Sănătatea și Finanțele pregătesc un nou mecanism de taxă claw-back CITEȘTE ȘI Profit Health Forum: Anunț - CNAS, Sănătatea și Finanțele pregătesc un nou mecanism de taxă claw-back

”Da, putem schimba sistemul, dar doar lucrând împreună și lucrând corect. E foarte ușor să dai vina: ministerul, casa de asigurări, comisia de sănătate din Senat... E foarte ușor, dar lucrurile nu se petrec cum ar trebui. Eu cred că ministrul nu este de vină dacă, într-un spital, un personal medical are mâinile murdare, nu ministrul e de vină, ci cei care conduc acel spital. Nu ministrul este de vină că un program național pe care îl implementează nu funcționează cum trebuie, ci cei care ar trebui să îl implementeze, eu - dacă nu verific corespunzător. Cred că ne lipsește puțină organizare, puțin mai multă implicare și aplecare asupra problemelor care contează cu adevărat”, a susținut ministrul Sănătății.

Unul dintre obiectivele momentului pentru minister sunt aplicarea Legii salarizării pentru medici de la 1 aprilie.

”Din punctul de vedere al Guvernului, ca să putem avea grijă de pacienți, avem nevoie de medici, iar ca să putem să păstrăm medici, trebuie să-i stimulăm”, a spus Pintea, precizând că remunerațiile mari anunțate pentru medici vor fi confirmate la 15 aprilie de fluturașii de salariu.  

Profit Health Forum: Pacienți nu au acces la anumite linii terapeutice sau merg zeci de kilometri până la medic.1.500 de medicamente au dispărut de pe piață. 6 miniștri în 5 ani. \ CITEȘTE ȘI Profit Health Forum: Pacienți nu au acces la anumite linii terapeutice sau merg zeci de kilometri până la medic.1.500 de medicamente au dispărut de pe piață. 6 miniștri în 5 ani. "Dacă tot timpul dăm cu bățul, nu vom avea rezultat”

Introducerea de noi molecule, după consultarea pacienților, este o altă prioritate a ministerului, ca și programele de screening. Ministrul a menționat și programul pentru hepatită, pentru care în primă fază sunt alocate 5 milioane de euro, iar în a doua etapă vor fi alocate alte 20 milioane de euro.

Un alt program este cel pentru tubverculoază, cu o alocare de 15 milioane de euro, iar alte programe în curs de implementare sunt cele pentru cancerul colono-rectal, mamă și copil și leziuni cancero-mamare.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministru
health
forum