Antreprenor: Am transformat un business nesustenabil într-o fermă agroturistică, unde copiii experimentează liber viața la țară

Antreprenor: Am transformat un business nesustenabil într-o fermă agroturistică, unde copiii experimentează liber viața la țară
scris 12 sep 2022

Un tânăr antreprenor din Brăila a deschis la 20 de kilometri de oraș o fermă de animale, în special pentru copii, care au astfel experiența mediului rural, cu animale și legume în grădină, călărie sau plimbări cu căruța și alimente naturale și proaspete. Ferma de la Coadă urmează să fie extinsă cu șase căsuțe pentru cazarea vizitatorilor, un manej și noi spații pentru pregătirea și servirea mesei.

Absolvent al facultății de Agronomie București, Marius Coandă (29 de ani) a înființat prima firmă în 2014 - lanțul de magazine fizice cu hrană și accesorii pentru animale de fermă pentrufermier.ro.

A urmat achiziția fermei din localitatea Traian din județul Brăila, în 2018, și testarea noului business, de creștere a animalelor, care însă s-a dovedit nesustenabil, așa încât antreprenorul a aplicat pentru o finanțare BT Mic cu ajutorul căreia a imprimat noua direcție a afacerii – excursii tematice și educaționale pentru copii.

“Tot mai mulți copii cresc în mediul urban și bunicii de la țară nu mai au puterea să crească animale. Noi am creeat un loc unde cei mici retrăiesc copilăria la bunici, interacționează cu animale, văd cum cresc legumele, au jocuri și multă libertate în a face ce vor fără să fie îngrădiți. Avem papagali, iepuri , găini, rațe, gâște, porumbei, bibilici, cai, ponei, porci, oi, capre, câini, pisici, veverițe și un arici”, spune Marius.

Afacerea are o oarecare sezonalitate – pe perioada școlii au loc excursii organizate de cadrele didactice, iar în vacanțe vin familiile.

Ferma va fi extinsă cu o sală de mese la interior pentru evenimente pe timp răcoros, șase căsuțe pentru cazare, o nouă bucătărie, un loc de joacă pentru copii și un manej.

În completarea activităților tematice, unitatea oferă pe perioada week-end-urilor mese de tip brunch, iar vizitatorii pot cumpăra de la fermă sau comanda online, cu livrare în Brăila și Galați, diverse produse naturale – lapte, brânză, carne de pui, oaie, porc sau vită.

Marius spune că business-ul îl învață câte ceva în fiecare zi și că experiența îl face încrezător că planurile sale vor deveni realitate: “Mereu găsim soluții. Dificultățile au fost legate anul acesta în primul rând de instabilitatea economică, seceta și forța de muncă”.

Denumirea fermei face trimitere atât la numele antreprenorului, cât și la amplasare, aceasta fiind ultima locație de pe drumul de acces.

Acest articol este parte din proiectul de susținere a afacerilor mici, powered by BT Mic. Pe lângă partea de finanțare, BT Mic este alături de antreprenorii săi prin programe de educație antreprenorială și de accelerare, precum și prin campanii de promovare a acestora.

Urmărește-ne și pe Google News
viewscnt
Afla mai multe despre
marius coandă
pentrufermier.ro