Rusia ține sub control piața europeană a gazelor, în pofida angajamentelor lui Putin

Rusia ține sub control piața europeană a gazelor, în pofida angajamentelor lui Putin
scris 8 nov 2021

Președintele rus Vladimir Putin a promis Europei mai multe gaze începând de luni, dar până acum nu sunt semne că se va vedea o îmbunătățire a livrărilor, transmite Bloomberg.

Comenzile germane de gaze prin gazoductul Yamal-Europe indică o mică creștere a livrărilor începând de luni, deși la licitațiile de duminică nu a fost rezervată capacitate suplimentară pentru a ajunge o cantitate mai mare de gaze naturale în Europa, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Securizarea muncii de la distanță CITEȘTE ȘI Securizarea muncii de la distanță
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Aceste evoluții sunt dezamăgitoare pentru traderi, după ce Kremlinul a dat asigurări că Gazprom își menține angajamentul de a începe să livreze o cantitate mai mare de gaze naturale Europei din 8 noiembrie, când se va finaliza procesul de umplere a depozitelor interne.

O treime din gazele naturale consumate de Europa provin din Rusia. Prețurile gazelor naturale au crescut cu peste 300% anul acesta, în timp ce Europa a început sezonul rece cu cele mai scăzute stocuri din peste un deceniu.

Conform datelor de pe site-ul operatorului de rețea Gascade, comenzile germane de gaze prin gazoductul Yamal-Europe pentru a fi livrate luni prin punctul de intrare Mallnow încă sunt sub nivelul de joi și la doar o cincime din nivelul normal. Deși actualele fluxuri ar putea diferi, datele sunt primul semn că Rusia își menține controlul asupra piețelor gazelor din Europa.

Cum îți aduci afacerea în online CITEȘTE ȘI Cum îți aduci afacerea în online

"Dacă Rusia face ceea ce a spus Putin că va face, atunci va fi o mare ușurare. Dacă de luni nu va veni o cantitate suplimentară de gaze, vom vedea o creștere semnificativă a prețurilor", a apreciat Frank van Doorn, director de tranzacționare la Vattenfall.

Recent, Gazprom a dat asigurări că îndeplinește deplin solicitările clienților săi din Europa, iar "fluctuațiile înregistrate la cererea de gaze rusești depind de necesitățile actuale ale cumpărătorilor".

Cererea de gaze naturale a crescut pe măsură ce revenirea economiei din pandemie a condus la stocuri mai mici de gaze și la o competiție acerbă pentru livrări din partea cumpărătorilor asiatici. De exemplu, China vrea să cumpere cantități mai mai de gaze lichefiate, chiar dacă prețurile sunt la un nivel record, înaintea debutului sezonului de iarnă. 

viewscnt
Afla mai multe despre
rusia
gaze