Retailerul polonez de încălțăminte CCC și-a schimbat planurile pentru viitoarea vânzare de acțiuni, prin extinderea ofertei și către alți investitori decât fondatorul companiei Dariusz Milek, transmite Bloomberg.
Acționarii CCC vor vota în data de 17 noiembrie o nouă propunere, privind vânzarea a 14 milioane de acțiuni către Dariusz Milek și alți investitori selectați. CCC va încerca să vândă acțiunile la un preț de 36,11 zloți (7,45 dolari) pentru fiecare acțiune, prețul mediu înregistrat în ultimele două săptămâni, scrie Agerpres.
Anterior, retailerul polonez intenționa să strângă 500 de milioane de zloți de pe urma vânzării de acțiuni numai către fondatorul Dariusz Milek. Chiar dacă investitorilor selectați le vor fi oferite până la 9,64 milioane de acțiuni din oferta avută acum în vedere, Dariusz Milek este pregătit să cumpere toate acțiunile oferite dacă va fi necesar.
Modificarea planurilor reflectă "așteptările pentru un grup mai larg de investitori", a informat compania într-un draft al rezoluției pregătită pentru reuniunea din luna noiembrie.
CCC se confruntă cu o povara a datoriilor după mai mulți ani de extindere pe segmentul de e-commerce și adăugarea de noi branduri. În plus, afacerile grupului, care operează în 28 de țări, încep să își revină de pe urma impactului carantinelor impuse în timpul pandemiei de Covid-19. Datoriile nete ale retailerului polonez se ridicau la 1,8 miliarde de zloți la finele anului.
La începutul acestei luni, CCC a ajuns la un acord cu băncile pentru a schimba angajamentele cu privire la împrumuturile contractate în 2021. Compania a informat că alte opțiuni de finanțare, inclusiv o ofertă publică inițială cu privire la divizia de e-commerce Modivo SA, rămân dificile în contextul condițiilor de pe piață.
În România, Grupul CCC a anunțat recent că își extinde centrul logistic din parcul WDP Ștefăneștii de Jos. CCC are circa 80 de magazine fizice în România.
CCC a fost fondată în 1996 de antreprenorul polonez Dariusz Miłek, supranumit „Regele pantofilor”. Miłek deține acum 31,1% din retailer, fiind cel mai mare acționar, și are o avere estimată la un miliard de dolari, potrivit revistei americane Forbes.
Ceilalți acționari semnificativi ai grupului polonez sunt fondurile de pensii Aviva și NN.
Compania a atins pragul de 1 milion de pantofi fabricați în 2005, iar cinci ani mai târziu a raportat primul miliard de zloți din vânzări.
CCC s-a listat la bursa din Varșovia în 2004.