Cifrele publicate vineri de Departamentul Muncii sunt cea mai recentă ilustrare a rezistenței pieței muncii din SUA. Deși au existat unele indicii privind moderarea cererii de forță de muncă - mai ales o scădere recentă a locurilor de muncă vacante - angajatorii, mulți dintre ei încă cu deficit de personal, continuă să angajeze într-un ritm solid, scrie Bloomberg. Această forță nu numai că susține cheltuielile de consum, dar alimentează și creșterea salariilor, pe măsură ce întreprinderile concurează pentru un număr limitat de lucrători.

Economia americană a adăugat 263.000 de locuri de muncă în septembrie, ușor sub prognoza de 275.000 de locuri de muncă a economiștilor chestionați de Dow Jones. Cu toate acestea, rata șomajului a scăzut la 3,5% de la 3,7% în august, semnalând o consolidare a pieței muncii chiar și în condițiile în care Rezerva Federală a SUA majorează ratele dobânzilor pentru a tempera inflația.