Liderul pieței de distribuție a carburanților, OMV Petrom, a scumpit astăzi motorina cu 8 bani pe litru și benzina cu 4 bani pe litru, în aceeași zi în care compania-mamă austriacă, OMV, a anunțat că rafinăria sa de lângă Viena este complet operațională, după 5 luni în care a funcționat la 20% din capacitate. Aceasta este prima scumpire, după un val de ieftiniri, efectuată de OMV Petrom din 13 septembrie, când crescuse prețul motorinei cu 4 bani pe litru, relevă date analizate de Profit.ro.
Vineri dimineață, țițeiul Brent, de referință pe piața europeană, se tranzacționa la o cotație de aproape 95 dolari/baril, cea mai mare din ultima lună.
În urma scumpirilor de vineri, diferența dintre prețul motorinei și cel al benzinei a ajuns la un nivel record, de 1,43 lei/l.
CITEȘTE ȘI Dacia, alături de Polestar și Tesla: cele mai mari creșteri pe piața din Germania. „Fiecare model nou-lansat de Dacia este un succes de piață”Dacă benzina standard se putea achiziționa vineri, după aplicarea reducerii de 50 de bani/l, în stațiile Petrom din capitală cu 6,54-6,61 lei/l, iar în cele OMV cu 6,66-6,69 lei/l, motorina standard costa 7,97-8,00 lei/l, respectiv 8,05-8,08 lei/l.
Astfel, prețurile practicate de liderul pieței în stațiile Petrom se situează la nivelul celor din stațiile MOL și Rompetrol, tradițional mai scumpe.
Evoluția prețurilor carburanților în stațiile din capitală de la începutul lunii septembrie
Cei mai ieftini carburanți standard se pot achiziționa în capitală în stațiile Lukoil, la prețuri de 6,53 lei/l, benzina, și 7,91 lei/l motorina.
În orele următoare, așa cum ne-au obișnuit, și companiile concurente vor efectua scumpiri similare.
CITEȘTE ȘI GRAFICE Prăbușire a prețurilor la gaze. Volumele pe BRM - în scădere: gazul importat este direct înmagazinatVineri, principalul acționar al companiei românești, grupul austriac OMV, a anunțat că rafinăria sa de la Schwechat este complet operațională, după mai 5 luni în care a funcționat la 20% din capacitate.
În această perioadă, austriecii au transferat o parte din țițeiul contractat pentru rafinăria austriacă către Petrobrazi, care prelucrează 30% din cantitatea de țiței rafinată din import. Achizițiile de materie primă pentru rafinăriile grupului se fac centralizat, de către divizia de trading de la Londra.
Evoluția cotațiilor țițeiului Brent din ultima lună
OMV a anunțat vineri că sistemul alternativ de aprovizionare, care a compensat în mare măsură reducerea producției la rafinăria Schwechat în timpul reparației, va fi menținut ca sursă suplimentară de aprovizionare atât timp cât este necesar.
„Datorită flexibilității, sprijinului, angajamentului extraordinar al tuturor părților implicate, reparația s-a finalizat fără incidente, iar piețele deservite de rafinăria OMV Schwechat au continuat să fie aprovizionate. Aș dori, de asemenea, să mulțumesc Guvernului Federal Austriac și membrilor Consiliului Național, precum și autorităților și ministerelor relevante din Slovacia și Ungaria, care au contribuit la eliminarea blocajelor și la menținerea stabilă a aprovizionării prin eliberarea de carburanți din rezervele strategice”, a declarat Alfred Stern, CEO-ul OMV.
CITEȘTE ȘI Guvernul ia în calcul o majorare a salariului minim la 3.000 lei, de la 1 ianuarie. Creșterea pensiilor, maximum 11%, în functie de buget - surseÎntrebat de Profit.ro la începutul lunii august dacă Petrom a exportat carburanți în Austria, șeful diviziei Downstream Oil a companiei autohtone, Radu Căprău, a răspuns afirmativ, însă a precizat că nu motorină (România fiind importator net de diesel), ci produse semi-finite și benzină.
“Au existat fluxuri de produse semi-finite, pe care le-am exportat care colegii noștri din Schwechat (rafinăria de lângă Viena, cu o capacitate de rafinare anuală de 10 milioane tone, de 2,5 ori peste cea a Petrobrazi și care în prezent funcționează la 20% din capacitate, ca urmare a unui “incident mecanic” - n.r.) pentru că există anumite instalații care în continuare pot funcționa. Cu alte cuvinte, am exportat anumite semiproduse care au fost procesate și într-o mică parte și produse finite, în special benzină, care pentru noi reprezintă un produs pe care de obicei îl exportăm în zona Mării Negre. Nu am mai exportat benzina respectivă în Marea Neagră, ci în Austria”, a afirmat Căprău.
Profit.ro anticipa o presiune pe partea de cerere regională de țiței odată cu repornirea la capacitate normală a rafinăriei OMV de lângă Viena (cu o capacitate anuală de 10 milioane tone, cât Petrobrazi și Petromidia la un loc).
Ca și în cazul rafinăriilor autohtone, principalul furnizor exten de țiței al OMV este Kazahstanul. În 2021, 38,9% din țițeiul procesat în Austria a fost de proveniență kazahă, după ce în 2019, procentul fusese de 39,2%. În plus, OMV a anunțat că nu mai procesează țiței rusesc, în procent de 7,8% în 2021, acesta urmând a fi substituit probabil tot cu țiței kazah, importat prin portul italian Trieste și adus prin conducte la rafinăria de la Schwechat.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV INTERVIU Șeful diplomației economice a SUA: Sancțiunile împotriva Rusiei trebuie bine țintite. Să nu fie pedepsiți rușii care fug de război. Vrem finanțarea cât mai rapidă a proiectelor nucleare româneștiCu alte cuvinte, nu numai că de la 5 decembrie intră în vigoare embrago-ul total impus importului de țiței rusesc, iar oferta de țiței kazah din regiune se va micșora până primăvara viitoare, situându-se deja la minimul ultimilor 6 ani, dar și cererea va crește. Iar în poziția rafinăriilor din România se va afla și cea OMV de lângă Viena, care va licita alături de acestea pentru cantitățile mai reduse de țiței kazah, dar și pe eventualul țiței din surse alternative atât petrolului rusesc, cât și celui kazah.
Companiile autohtone și-au majorat în prima jumătate a anului de 2,5 ori cantitatea de motorină importată pe cale maritimă, prin OIl Terminal, și cu 35% pe cea de țiței în prima jumătate a acestui an, foarte probabil o mare parte din acestea fiind de proveniență rusă, în condițiile în care sancțiunile impuse de UE intră în vigoare în totalitate de-abia începând cu luna decembrie a acestui an. Recent, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a recunoscut că România importă încă motorină din Rusia: ”Jumătate din cantitatea de motorină se importă. Luăm și din Rusia, atâta timp cât ne este permis. Atât Rompetrol, cât și Petrom, cât și SOCAR, iau de pe toate piețele cât este permis, că nu va mai fi permis, se vor orienta”.