Parlamentarii francezi, îngrijorați cu privire la vânzarea unei părți din Atos către Daniel Kretinsky

Parlamentarii francezi, îngrijorați cu privire la vânzarea unei părți din Atos către Daniel Kretinsky
scris 4 aug 2023

Miliardarul ceh Daniel Kretinsky nu-și va majora participația la Eviden, divizia de big data și securitate cibernetică a grupului francez Atos, și nu va avea niciun "rol activ" în cadrul companiei, a declarat purtătorul său de cuvânt, ca răspuns la preocupările parlamentarilor francezi.

Aproape 80 de politicieni francezi au semnat o scrisoare care a apărut în ziarul Le Figaro în această săptămână, exprimându-și îngrijorarea că Atos, care lucrează pentru armată și dezvoltă capacități de supercalcul, având operațiuni și în România, ar putea scăpa de sub controlul francez, scrie Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News

Atos poartă discuții exclusive cu Kretinsky pentru o potențială vânzare a diviziei sale de servicii IT tradiționale, Tech Foundations.

. Atos, prezent și în România, negociază vânzarea diviziei Tech Foundations către miliardarul ceh Daniel Kretinsky, care deține Europa FM CITEȘTE ȘI Atos, prezent și în România, negociază vânzarea diviziei Tech Foundations către miliardarul ceh Daniel Kretinsky, care deține Europa FM

Conform tranzacției propuse, EP Equity Investment (EPEI), un vehicul investițional controlat de Kretinsky, va prelua 100% din capitalul social al Tech Foundations, care va păstra marca “Atos”.

Atos SE va fi redenumită Eviden SE și va fi tranzacționată la bursă sub noul nume.

Eviden, la care Kretinsky ar urma să dețină o participație de 7,5%, se va concentra pe activitățile de transformare digitală, big data, securitate cibernetică, cloud și supercalcul.

Parlamentarii francezi și-au exprimat îngrijorarea cu privire la implicarea unui investitor străin în deciziile Eviden, deoarece supercalculatoarele companiei sunt folosite de industria nucleară a țării.

"Posibilitatea de a vedea un actor străin atât de puternic apropiindu-se de capacitățile noastre militare ultrasensibile merită atenția noastră", potrivit scrisorii semnate de un grup de parlamentari din partidul conservator Les Republicains.

În replică, purtătorul de cuvânt al omului de afaceri ceh a declarat că acesta înțelege importanța strategică a Eviden și că va "respecta pe deplin suveranitatea națională".

"Îngrijorarea parlamentarilor este legitimă, dar se bazează pe o presupunere care nu se va dovedi adevărată", a precizat purtătorul de cuvânt.

PPF Group, care deține și PRO TV, vinde pachetul de control la afacerile telecom din Bulgaria, Ungaria, Serbia și Slovacia. Tranzacție de 2,5 miliarde euro CITEȘTE ȘI PPF Group, care deține și PRO TV, vinde pachetul de control la afacerile telecom din Bulgaria, Ungaria, Serbia și Slovacia. Tranzacție de 2,5 miliarde euro

Preluarea Tech Foundations ar extinde afacerile deja vaste ale lui Kretinsky în Europa. Kretinsky, care și-a făcut averea în sectorul energetic, se află în plină campanie de achiziții în Franța.

Împreună cu alți investitori, Kretinsky urmează să preia controlul asupra retailerului francez Casino Guichard Perrachon și a acceptat, de asemenea, să cumpere publisherul Editis de la Vivendi.

Printre investițiile din România ale miliardarului se numără achiziția platformei de comparare prețuri Compari.ro, precum și preluarea posturilor de radio Europa FM, Virgin Radio și Vibe FM de la grupul francez Lagardere.

Omul de afaceri ceh este creditat la acest moment de Forbes cu o avere de 9,5 miliarde de dolari.

Atos are peste 3.500 de angajați în România și birouri în București, Brașov, Cluj și Timișoara. 

 

viewscnt
Afla mai multe despre
atos
vanzare atos tech foundations
daniel kretinsky
eviden
atos devine eviden
atos romania