Grecia va rambursa anticipat datorii pe termen lung în valoare de cinci miliarde de euro

Grecia va rambursa anticipat datorii pe termen lung în valoare de cinci miliarde de euro
scris 19 nov 2024

Grecia intenționează să accelereze rambursare anticipată a unor împrumuturi pe termen lung în valoare de mai multe miliarde de euro, o nouă dovadă a inversării situației față de criza datoriilor din urmă cu un deceniu, transmite Bloomberg.

Premierul Kyriakos Mitsotakis a anunțat luni că, în 2025, autoritățile de la Atena vor încerca să ramburseze anticipat datorii în valoare de cel puțin cinci miliarde de euro. Este vorba despre datorii care ajung la maturitate începând din 2033 și până în 2042, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
EXCLUSIV Amnistia a adus statului până acum 3,6 miliarde de lei. Suma estimată acum este deocamdată sub prognoză și poate pune unele probleme. Cea mai mare plată - o firmă cu peste 2 miliarde lei CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Amnistia a adus statului până acum 3,6 miliarde de lei. Suma estimată acum este deocamdată sub prognoză și poate pune unele probleme. Cea mai mare plată - o firmă cu peste 2 miliarde lei

"Ne-am concentrat, fără milă, pe disciplina fiscală. Este un semnal al încrederii pe care o avem în finanțele noastre publice", a declarat Mitsotakis la un eveniment organizat luni, la Atena, de Bloomberg.

Chiar dacă are cel mai mare raport datorie/PIB din zona euro, Grecia a reușit să revină în mod remarcabil dintr-o criză a datoriilor care a început în urmă cu peste un deceniu, când țara era în pragul falimentului. Însă de la pandemie încoace, economia Greciei a înregistrat performanțe superioare zonei euro în fiecare an, și această situație este așteptată să continue și în 2025 și 2026.

În cel mai grav moment al crizei datoriilor Greciei, țara s-a confruntat cu o rată a șomajului de aproape 30%. Pentru 2024, rata șomajului este așteptată să se reducă până la 10,5%, urmând să își continue scăderea până la 8,5% în 2028. În pofida unei crize a costului vieții, multe dintre taxele introduse sau majorate în timpul crizei datoriilor au fost reduse și chiar eliminate, în timp ce salariul minim a fost majorat până la 830 de euro pe lună, de la 650 de euro pe lună în 2019.

Nu este prima dată când Grecia rambursează anticipat o parte din datorii. În luna decembrie 2023, Grecia a finalizat rambursarea unor împrumuturi în valoare de 7,9 miliarde de euro din facilitatea de asistență internațională. Totuși, asta va fii prima dată când Grecia va rambursa anticipat o parte din datoria sa pe termen lung.

În 2023, Grecia a redevenit o țară care beneficiază de un rating de tip "investment-grade", statut pe care l-a pierdut în 2010, cu prilejul primului său program de asistență.

Trump stimulează Tesla, acțiunile urcă INFOGRAFIC CITEȘTE ȘI Trump stimulează Tesla, acțiunile urcă INFOGRAFIC

Conform celor mai recente prognoze ale Comisiei Europene, Produsul Intern Brut al Greciei va înregistra un avans de 2,3% în 2025 și unul de 2,2% în 2026, comparativ cu o creștere de 1,3%, respectiv 1,6% în zona euro.

Chiar dacă Grecia are în continuare cel mai mare raport datorie/PIB din zona euro, acest raport ar urma să scadă. În 2020, ponderea datoriei în PIB a atins un nivel record de 207%, însă în acest an ar urma să scadă la sub 153%. În septembrie, ministrul de Finanțe, Kostis Hatzidakis a dezvăluit care este planul său pentru o nouă reducere a raportului datorie/PIB, cu aproximativ 20 de puncte procentuale până la finele lui 2028.

Surplusurile primare mari, alături de rambursarea anticipată a împrumuturilor de asistență și veniturile din privatizări au ajutat Grecia să își pună datoria pe o traiectorie descendentă. Guvernul de la Atena accelerează acum eforturile destinate combaterii economiei subterane pentru a crește veniturile la buget, și în același timp, continuă să reducă taxele, fără a pune în pericol echilibrul general. 

viewscnt
Afla mai multe despre
grecia
datorii