Danemarca a dat undă verde construirii unei insule artificiale care să găzduiască turbine eoliene

Danemarca a dat undă verde construirii unei insule artificiale care să găzduiască turbine eoliene
scris 4 feb 2021

Guvernul danez și-a asigurat un larg sprijin politic pentru cel mai mare proiect de construcție demarat vreodată în Danemarca, o insulă artificială care va găzdui parcuri de turbine eoliene și care, în prima fază, va produce suficientă electricitate pentru a aproviziona trei milioane de gospodării, transmite Bloomberg.

Proiectul cu o valoare de 210 miliarde de coroane (34 miliarde de dolari) prevede construirea unei insule artificiale cu o suprafață de 120.000 de metri pătrați la o distanță de aproximativ 80 de kilometri de coasta de vest a Danemarcei și va conecta mai multe țări europene, a informat Ministerul Energiei într-un comunicat. Proiectul este prognozat să fie terminat până în 2033 și inițial va putea furniza 3 Gigawați de electricitate, suficient pentru a aproviziona trei milioane de gospodării. Planurile vizează însă creșterea capacității de producție până la 10 Gigavați, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
ULTIMA ORĂ Ministerul Sănătății anunță prima reacție severă după vaccin: O reacție adversă rară - paralizie temporară facială, după administrarea celei de a doua doze de vaccin BioNTech Pfizer. Pacienta se află într-o stare de sănătate bună CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Ministerul Sănătății anunță prima reacție severă după vaccin: O reacție adversă rară - paralizie temporară facială, după administrarea celei de a doua doze de vaccin BioNTech Pfizer. Pacienta se află într-o stare de sănătate bună

"Astăzi am făcut un pas important de la viziune la realitate", a declarat ministrul danez al Energiei, Dan Jorgensen. Potrivit acestuia, decizia adoptată joi creează cadrul legal pentru un proiect care este crucial în tranziția ecologică "nu doar pentru Danemarca dar și pentru Europa și restul lumii", a spus Jorgensen.

Danemarca este țara unde își are sediul producătorul de turbine eoliene Vestas și totodată este cel mai mare dezvoltator de parcuri eoliene offshore, Orsted A/S. Parlamentul de la Copenhaga a aprobat o lege care vizează reducerea cu 70% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 urmând ca în 2050 să ajungă la neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon.

În 2018, aproximativ 41% din necesarul de electricitate al Danemarcei a fost acoperit de energia produsă de turbinele eoliene, cel mai ridicat procent din Europa.

În prezent, Danemarca are o capacitate de producție a energiei eoliene offshore de 1,7 Gigavați. Când insula artificială din vestul Danemarcei precum și o altă insulă mai mică din Marea Baltică vor fi construite, capacitatea offshore a Danemarcei ar urma să fie de șapte ori mai mare. 

viewscnt
Afla mai multe despre
turbine eoliene
danemarca