Companiile petroliere din SUA se aliază cu producătorii de porumb pentru a contracara amenințarea automobilelor electrice

Companiile petroliere din SUA se aliază cu producătorii de porumb pentru a contracara amenințarea automobilelor electrice
scris 6 feb 2024

După ce timp de mai multe decenii s-au opus creșterii conținutului de etanol din carburanți, marile companii petroliere americane au decis să se alieze cu marile firme din sectorul agricol pentru a cere împreună creșterea utilizării biocombustibililor pe bază de porumb, transmite Bloomberg.

Cei doi foști adversari descoperă că au multe lucruri în comun, într-un moment în care creșterea numărului de automobile electrice amenință să scadă cererea de benzină. În paralel, marile firme din sectorul combustibililor fosili își majorează investițiile în combustibili sustenabili, pentru a primi cât mai multe din subvențiile guvernamentale destinate reducerii emisiilor poluante și combaterii schimbărilor climatice, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO e-Factură a depășit astăzi pragul de 100 de milioane de facturi transmise. O îmbunătățire adusă azi - e-Factură generează direct PDF CITEȘTE ȘI FOTO e-Factură a depășit astăzi pragul de 100 de milioane de facturi transmise. O îmbunătățire adusă azi - e-Factură generează direct PDF

„Este o lume diferită. Sunt foarte multe companii petroliere care colaborează cu industria biocombustibililor pentru a decarboniza rezervorul”, spune Bruce Rastetter, fondatorul Summit Agricultural Group.

O mare parte din benzina vândută în SUA conține 10% etanol, fiind cunoscută cu denumirea de E10. Însă, vânzarea de benzină care conține 15% etanol, sau E15, în lunile de vară este exclusă, exceptând cazul în care beneficiezi de o scutire de la Agenția pentru Protecția Mediului.

American Petroleum Institute (API), principalul grup de lobby american din industria petrolului și gazelor, a decis să își unească eforturile cu Asociația Cultivatorilor de Porumb și alte organizații pentru a susține o inițiativă a senatorului republican de Nebraska, Deb Fischer, de a permite vânzarea de benzină E15 pe întreaga perioadă a anului. Inițiativa legislativă ar permite și accesul combustibililor cu un conținut mai mic de etanol.

Aceasta este cea mai importantă colaborare de până acum a celor două părți și arată transformările prin care trece lobby-ul energetic de la Washington. „Am fost umăr la umăr în acest dosar. Istoric, ăsta nu a fost cel mai ușor lucru de făcut”, a recunoscut vicepreședintele API, Will Hupman.

Producătorii americani de petrol au fost pe poziții opuse cu fermierii încă de la apariția celebrului Model T, când Henry Ford declara că etanolul este combustibilul viitorului. Însă, magnatul petrolului, John D. Rockefeller, și Prohibiția au dus industria auto într-o direcție diferită.

Guvernul american a început să încurajeze utilizarea etanolului la finele anilor 1970, după criza petrolieră, când președintele Jimmy Carter i-a îndemnat pe mari jucători din agribusiness să producă etanol pentru a reduce dependența SUA de importurile de petrol. Atacurile teroriste din 2001 au intensificat îngrijorările cu privire la securitatea energetică. Congresul SUA a emis un mandat care obligă amestecul de etanol și alți biocombustibili în oferta națională de carburanți în fiecare an.

Această obligativitate a dat naștere la critici din partea producătorilor de petrol care susțineau că amestecul de etanol în combustibili duce la creșterea costurilor de rafinare, pune în pericol locurile de muncă și majorează prețurile la pompă. Însă, avansul automobilelor electrice ar urma să ducă la o diminuare a cererii pentru ambele tipuri de carburanți, ceea ce i-a adus laolaltă pe producătorii de petrol și firmele din sectorul agricol.

Rusia s-a supărat atât de tare pe Ecuador că a oprit 90% dintre importurile de banane CITEȘTE ȘI Rusia s-a supărat atât de tare pe Ecuador că a oprit 90% dintre importurile de banane

American Petroleum Institute și ale organizații din sectorul petrolului cred că inițiativa legislativă a senatorului Deb Fischer va aduce o certitudine pe termen lung pe piață și va evita potențialele perturbări pe partea de aprovizionare.

Pe lângă API și cultivatorii de porumb, inițiativa lui Deb Fischer se bucură de sprijinul ambelor partide politice, precum și de susținerea Renewable Fuels Association și Growth Energy, precum și a diferitelor organizații reprezentative din sectorul agricol și a grupurilor care reprezintă interesele distribuitorilor de carburanți și ale camionagiilor.

„Din câte îi amintesc, este pentru prima dată în ultimii 20 de ani când toate aceste părți implicate au venit laolaltă și au făcut lobby în sprijinul unui interes comun”, a declarat președintele RFA, Geoff Cooper.

Brooke Appleton, vicepreședinte pentru politici publice la National Corn Growers Association, spune că, dacă acest efort va avea succes, producătorii de petrol și firmele din agricultură își vor uni forțele și în alte domenii. „Avem mult mai multe lucruri în comun decât credeam”, a afirmat Brooke Appleton.

viewscnt
Afla mai multe despre
sua
porumb
petrol