Bulgaria a pus o taxă pe gazele rusești care trec pe teritoriul său. Gazprom tace, Ungaria acuză decizia ca fiind „inacceptabilă”

Bulgaria a pus o taxă pe gazele rusești care trec pe teritoriul său. Gazprom tace, Ungaria acuză decizia ca fiind „inacceptabilă”
scris 13 oct 2023

Bulgaria a introdus o taxă pentru gazele naturale rusești care tranzitează pe teritoriul său, ceea ce i-a făcut pe traderi să se întrebe dacă nu cumva decizia autorităților de la Sofia va declanșa o dispută cu Moscova, în contextul unei piețe a gazelor și așa volatile, transmite Bloomberg.

Profit.ro organizează, pe 19 octombrie, cu cei mai mari jucători în domeniu, Profit Energy.forum Ediția a VII- a - A doua iarnă de război în energie. Evenimentul, care va fi transmis în direct și la PROFIT NEWS TV, este organizat cu sprijinul Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), Electrica Furnizare, Tinmar Energy, Black Sea Oil & Gas, Delgaz Grid, Artenie, Secrieru & Partners (AS Partners), Romgaz, OMV Petrom, Premier Energy, Nova Power and Gas, Transgaz, Federația Patronală de Petrol și Gaze (FPPG), REI Grup

Detalii aici

Conform unei noi legi, care a fost publicată vineri în Monitorul Oficial și care a intrat în vigoare imediat, se introduce o taxă de 20 de leva (10,76 dolari) pentru fiecare megawatt oră de gaz provenit din Rusia. Este echivalentul a aproximativ 20% din prețul de referință la gaze naturale la Bursa de la Amsterdam, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Publicație maghiară: SUA i-a informat pe unii dintre aliații europeni că vor sancționa politicieni din Ungaria pentru implicarea în cazuri de corupție CITEȘTE ȘI Publicație maghiară: SUA i-a informat pe unii dintre aliații europeni că vor sancționa politicieni din Ungaria pentru implicarea în cazuri de corupție

Chiar dacă Bulgaria nu importă gaze din Rusia pentru nevoile proprii, este o rută semnificativă pentru gazele pe care Rusia le mai trimite prin conductă spre Europa, care a renunțat masiv la gazele rusești după invazia Moscovei în Ucraina.

Aproape jumătate din gazele naturale livrate de Rusia prin conducte intră în Bulgaria din Turcia via conducta TurkStream, pentru a fi livrate mai departe în Ungaria, Serbia și alte părți din Europa de Sud.

Decizia autorităților de la Sofia creează noi incertitudini pe o piață deja agitată. Cotațiile la gaze în Europa au crescut în ultimele zile după ce au crescut amenințările la adresa livrărilor de gaze la nivel mondial, inclusiv de pe urma războiului Israel-Hamas, a grevelor potențiale la facilitățile de export de gaze lichefiate din Australia și a suspiciunilor de sabotaj la o conductă de gaze din Marea Baltică.

Băncile din Ungaria plafonează dobânzile la creditele ipotecare la presiunile Guvernului Orban. Executivul le-a cerut să ajute la stimularea revenirii economiei, în caz contrar riscând să se confrunte cu taxe mai mari CITEȘTE ȘI Băncile din Ungaria plafonează dobânzile la creditele ipotecare la presiunile Guvernului Orban. Executivul le-a cerut să ajute la stimularea revenirii economiei, în caz contrar riscând să se confrunte cu taxe mai mari

Grupul rus Gazprom nu a comentat decizia autorităților de la Sofia însă ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, a cărui țară beneficiază de o mare parte din gazele naturale rusești care trec prin Bulgaria a criticat decizia ca fiind „inacceptabilă”.

„Ca o țară membră a Uniunii Europene să amenințe aprovizionarea cu gaze a altui stat membru este contrar solidarității europene, regulilor și este inacceptabil”, a spus Szijjarto vineri de la Moscova, unde participă la o conferință pe energie.

Presa din Bulgaria: Hoți români de buzunare acționează în stațiuni de pe litoralul bulgăresc și după încheierea sezonului estival CITEȘTE ȘI Presa din Bulgaria: Hoți români de buzunare acționează în stațiuni de pe litoralul bulgăresc și după încheierea sezonului estival

Noua taxă introdusă de Bulgaria, care include o excepție pentru gazele comprimate transportate în containere speciale, se va aplica operatorilor de rețea și importatorilor de gaze, dar deocamdată nu este clar cum îi va afecta pe ceilalți participanți de pe piață.

Actul normativ este destinat implementării sancțiunilor impuse Rusiei de Uniunea Europeană ca răspuns la invadarea Ucrainei. Printre obiectivele legii se numără „o taxare corectă a profiturilor făcute pe teritoriul statului și creșterea veniturilor la buget”, potrivit parlamentarilor care au elaborat actul normativ.

viewscnt
Afla mai multe despre
bulgaria
gaze