Bitcoin urcă la maximul ultimelor 18 luni și se apropie de 13.000 dolari

Bitcoin urcă la maximul ultimelor 18 luni și se apropie de 13.000 dolari
scris 26 iun 2019

Cotațiile bitcoin s-au apreciat cu până la 14% miercuri, la cel mai ridicat nivel din ultimele 18 luni, cea mai cunoscută criptomonedă tranzacționându-se în apropierea valorii de 13.000 de dolari în contextul reînnoirii interesului pentru activele digitale.

Prețul bitcoin a atins un maxim intraday de 12.932 dolari, înainte să scadă ușor în a doua parte a tranzacțiilor de astăzi. În jurul orei 19:00, bitcoin era cotat la 12.805 dolari, în urcare cu 12,6% față de referință.

Urmărește-ne și pe Google News

De la începutul anului, valoarea monedei virtuale a crescut cu circa 240%, evoluție care a determinat investitorii să ignore prăbușirea dramatică a prețurilor de anul trecut, de la un vârf istoric de aproape 20.000 de dolari atins în decembrie 2017.

Intrarea Facebook pe piața criptomonedelor se lovește de opoziția imediată a Europei. Ministru francez: Libra nu poate și nu trebuie să devină o monedă fiduciară CITEȘTE ȘI Intrarea Facebook pe piața criptomonedelor se lovește de opoziția imediată a Europei. Ministru francez: Libra nu poate și nu trebuie să devină o monedă fiduciară

Creșterile din acest an vin pe fondul așteptărilor privind adoptarea la scară largă a criptomonedelor și a tehnologiei blockchain care stă la baza acestora, inclusiv în contextul anunțului Facebook legat de lansarea propriei criptomonede în 2020.

“Deși înțeleg entuziasmul la nivelul comunității că o companie ca Facebook, susținută de alte nume mari, își lansează propria monedă, (perioada de acum) se simte foarte mult ca cea de data trecută - și știm cu toții ce s-a întâmplat atunci”, a comentat Craig Erlam, senior analist la Oanda, citat de Bloomberg.

“Poate că de data aceasta declinul nu va mai fi atât de pronunțat, în contextul creșterii gradului de adoptare, însă ar fi naiv să credem că prețurile nu se pot prăbuși din nou”, a adăugat el. 

Analiștii pun interesul ridicat pentru bitcoin și alte criptomonede din ultimele zile și pe seama investitorilor care care caută să își diversifice portofoliile în contextul unui climat cu dobânzi scăzute.

Bitcoin “pare că beneficiază și de unele dintre intrările de bani pe aur. Avem și toate aceste informații despre Libra (denumirea viitoarei criptomonedă a Facebook – n.r.), ceea ce reînnoiește interesul pentru bicoin. Criptoactivele se întorc în vogă”, potrivit lui Michael Hewson, analist la CMC Markets, citat de Reuters.

Bitcoin urcă la maximul ultimelor 18 luni și se apropie de 13.000 dolari

viewscnt
Afla mai multe despre
bicoin
cotatii
facebook
libra
criptomonede
active digitale