
Uzinele Dacia și Ford Otosan din România, în care sunt produse autoturisme și vehicule comerciale ușoare, au înregistrat o scădere de aproape 10% în luna februarie, potrivit datelor transmise de ACAROM.
Volkswagen încearcă să țină ritmul cu piața din China, pentru a salva vânzările de mașini electrice din această țară. Chiar dacă marca este a doua cea mai vândută după BYD, pe segmentul electric scăderile sunt uriașe în primele luni ale acestui an.
Chiar dacă a avut o prezență mai discretă pe segmentul de vehicule cu conducere automată, Renault nu s-a retras din această zonă de investiții, chiar dacă unii dintre jucătorii auto importanți au făcut-o. Compania franceză anunță extinderea testelor cu mașini autonome, împreună cu partenerul WeRide.
Președintele Comitetului Întreprinderii din cadrul Ford Werke GmbH susține că injecția de capital făcută de Ford pentru principala uzină din Europa este utilă, dar atrage atenția că unitatea are nevoie de o îmbunătățire a situației financiare, în caz contrar riscând falimentul.
Cariad, o companie creată de Volkswagen Group pentru a-și dezvolta propriile platforme software și sisteme de operare destinate mașinilor electrice, va fi nevoită să-și reducă personalul cu aproximativ o treime, ca urmare a proceselor de restructurare a grupului. Cariad a rămas fără o parte a activității, după ce managementul a decis să externalizeze serviciile de software.
Rezultatele financiare ale grupului Volkswagen, pentru 2024, prezentate de CEO-ul Oliver Blume, arată o scădere importantă a profitului operațional al companiei, în pofida creșterii veniturilor.
Indeciziile și strategia lipsită de efecte vizibile a lui Makoto Uchida, CEO al Nissan, au condus în cele din urmă la schimbarea acestuia din funcție, principalul motiv fiind ratarea negocierilor pentru fuziunea cu Honda. În locul lui a fost numit unul dintre membrii Consiliului de Administrație.
O rechemare nereușită stă la baza unei noi campanii anunțate de Toyota în Europa, din cauza unei defecțiune care poate genera un incendiu la bord. Problema este că mașinile au mai făcut odată obiectul unui recall, iar inspecția a fost incompletă.
Ford Motor Co. a decisă să-și echilibreze situația financiară a filialei europene printr-o finanțare care „să asigure stabilitatea financiară” a unității Ford Werke GmbH, care produce în prezent mașinile electrice din Europa, și a business-ului regional Ford.
Mărcile de camioane Scania, VW Truck & Bus și MAN, parte a grupului Traton, au reușit să-și majoreze veniturile consistent în 2024, deși vânzările s-au menținut la nivelul anului anterior. Rentabilitatea companiei a crescut ușor, pe fondul majorării profitului operațional.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0927 | -0.0026 | -0.05 % |
1 USD | 4.3982 | +0.0134 | +0.31 % |
1 GBP | 5.8456 | -0.0208 | -0.35 % |
1 CHF | 5.4605 | -0.0118 | -0.22 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro