PROFIT NEWS TV Antreprenor de România – Cătălin Anghel, fondator cautcurier.ro: Targetul este să luăm cât mai mult din această piață disponibilă. De la 1 octombrie intrăm în noi orașe

PROFIT NEWS TV Antreprenor de România – Cătălin Anghel, fondator cautcurier.ro: Targetul este să luăm cât mai mult din această piață disponibilă. De la 1 octombrie intrăm în noi orașe
scris 6 sep 2023

Startup-ul cautcurier.ro, care a dezvoltat un marketplace pentru curieri, iar în paralel dezvoltă și o soluție SmartTag (n.red. etichetă inteligentă) pentru monitorizarea coletelor, vrea să se extindă în noi orașe la nivel național începând cu luna octombrie. Startup-ul a obținut și un grant european de 200.000 de euro pentru dezvoltarea operațiunilor.

„Practic, cautcurier.ro reprezintă două module. Primul modul este un marketplace pentru curieri care se adresează firmelor, iar al doilea modul pe care îl dezvoltăm în paralel este acest SmartTag, care atașată coletelor monitorizează în timp real locația, șocurile, securitatea, temperatura, umiditatea.

Urmărește-ne și pe Google News

Modelul de business pe care îl propunem pentru partea de marketplace de livrări rapide este un procent de până la 20% din taxa de livrare, iar pentru partea de SmarTag și monitorizare date avem pregătit un model paper index sau subscription în funcție de numărul de indici pe care dorești să-i monitorizeze compania”, spune, la emisiunea Antreprenor de România de la PROFIT NEWS TV, Cătălin Anghel, fondator cautcurier.ro.

Marketplace-ul funcționează momentan doar în Timișoara, însă urmează să fie lansat și în noi orașe din țară.

„Dorim din 1 octombrie să deschidem București și Oradea. În ceea ce privește SmartTag-ul, în această lună vrem să terminăm seria 0, avem deja discuții cu mai mulți parteneri enterprise cu care putem testa aceasta soluție hardware și, practic, am deschide un nou segment de piață, aceea de a monitoriza coletele și să le oferim și lor un nou revenue stream pentru livrarea monitorizată sau pentru coletul monitorizat. Și aducem și plus valoare cu centralizarea acestor date și îi ajutăm să ia deciziile de business în funcție de aceste date pe care le citește SmartTag-urile”, spune acesta.

PROFIT NEWS TV Antreprenor de România - Horia Cucu, co-fondator Zevo Tech: Provocarea principală este că ajungem destul de greu la clientul final. Depindem în mod direct de aparatul de vânzare al integratorilor CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Antreprenor de România - Horia Cucu, co-fondator Zevo Tech: Provocarea principală este că ajungem destul de greu la clientul final. Depindem în mod direct de aparatul de vânzare al integratorilor

El adaugă că pe partea de curierat există o concurență destul de acerbă, însă, în ceea ce privește piața de monetizare a coletelor, competiția este inexistentă în regiunea CEE.

„Piața de monitorizare a coletelor e o piață nouă pentru regiunea CEE. Nu avem concurenți direcți care să activeze deja în acest segment de piață În Europa de Vest și în SUA am identificat câțiva operatori care au niște produse similare.

Concurența face bine pentru toată lumea și asta practic ne dă încredere că există o piață și targetul este să luăm cât mai mult din această piață disponibilă.

Noi avem o creștere de 600% față de ianuarie în ceea ce privește numărul de comenzi pe lună și o creștere de peste 500% în revenue”, precizează Cătălin Anghel.

viewscnt
Afla mai multe despre
cătălin anghel
cautcurier.ro