VIDEO Profit.ro TV Academia de Guvernanță – Dr. Gabriela Hârțescu, Decan și Membru fondator, ENVISIA – Boards of Elite: Buna guvernanța este un pașaport pentru afaceri la surse de finanțare mai ieftine, o carte de vizită pentru parteneri de afaceri

VIDEO Profit.ro TV Academia de Guvernanță – Dr. Gabriela Hârțescu, Decan și Membru fondator, ENVISIA – Boards of Elite: Buna guvernanța este un pașaport pentru afaceri la surse de finanțare mai ieftine, o carte de vizită pentru parteneri de afaceri
scris astăzi, 08:00

Guvernanța vine cu un sistem de reguli și procese care conduc la disciplină operațională,  financiară și la disciplină în setarea strategiei de afaceri, spune, la emisiunea Academia de Guvernanță de la Profit.ro TV, Dr. Gabriela Hârțescu, Decan și Membru fondator ENVISIA-Boards of Elite, prima școală de afaceri din Europa Centrală și de Est, care oferă educație de ultimă generație, servicii de mentorat și de consultanță pentru membrii consiliilor de administrație (președinți, membri non-executivi, membri executivi) profesioniști de nivel C-suite și alți profesioniști de mare calibru, prin intermediul unor parteneriate prestigioase.

“Dacă discutăm despre triada ESG, din punctul nostru de vedere, al ENVISIA, , G - guvernanța este cea mai important, cea care setează succesul pentru implementarea strategiei de ESG și dezvoltarea sustenabilă.

Urmărește-ne și pe Google News

Până recent se vorbea de durabilitate/sustenabilitate, în sensul de cum să facem afacerile trainice, însă, acum ceea ce ne dorim cu toții de la mediul de business, atât în calitate de acționari, investitori etc cât și în calitate de simpli cetățeni, este ca el să aibă un impact și în societate și în protejarea ecosistemului de business și social.

Conceptul ESG devine parte a strategiei pe termen lung, care trebuie văzut în conjunctură holistică cu celelalte deziderate de dezvoltare ale companiei pe termen lung”, adaugă aceasta.

VIDEO Profit.ro TV Academia de Guvernanță – Dr. Gabriela Hârțescu, Decan ENVISIA: Consiliul de administrație trebuie să se transforme dintr-un for conservator într-unul foarte agil. ESG-ul nu este o cerință cantitativă, ci una calitativă CITEȘTE ȘI VIDEO Profit.ro TV Academia de Guvernanță – Dr. Gabriela Hârțescu, Decan ENVISIA: Consiliul de administrație trebuie să se transforme dintr-un for conservator într-unul foarte agil. ESG-ul nu este o cerință cantitativă, ci una calitativă

Așadar, guvernanta corporativă și guvernanța ESG sau a sustenabilității, continuă ea, fac parte dintr-un proiect pe termen lung al board-ului și va trebui ca leadership-ul să-și seteze mentalitatea de  a privi în viitor și de a nu se lăsa condus de rezultatele financiare pe termen scurt.

“De aceea, dialogul dintre consiliul de administrație, care “vede” strategic pe termen lung și conducerea executivă, directorul general sau CEO-ul, care este interesat de obținerea unor rezultate pe termen scurt corelate cu stimulentele pe care le primește pentru performanță, este foarte important din punct de vedere al asigurării dezvoltării pe termen lung”, subliniază Gabriela Hârțescu.

Consiliile de administrație se confruntă acum cu o serie de noi provocări interne și externe, mai adaugă aceasta, astfel că ele trebuie să își schimbe modelele de acțiune sau modul în care operează tradițional și să devină agile.

“Legat tot de agenda ESG se pune întrebarea cum, de exemplu, reușești să setezi agenda ESG într-un mediu plin de provocări și de incertitudine?

Și doi, cum reușești să setezi agenda ESG, când însăși cadrul de reglementare al ESG-ului și al sustenabilității nu este încă definitivat, ci este într-o continuă evoluție?.

Aceste provocări sunt în mod constant pe agenda consiliilor de administrație”, afirmă Decanul ENVISIA-Boards of Elite.

VIDEO Profit.ro TV Academia de Guvernanță - Ciprian Stănescu, SIS: ESG-ul este o lupă, o diagnoză a cum producem valoare ca organizație. IMM-urile nu prea se uită la guvernanță / Dr. Gabriela Hârțescu, ENVISIA: Existența unui consiliu consultativ și a unu CITEȘTE ȘI VIDEO Profit.ro TV Academia de Guvernanță - Ciprian Stănescu, SIS: ESG-ul este o lupă, o diagnoză a cum producem valoare ca organizație. IMM-urile nu prea se uită la guvernanță / Dr. Gabriela Hârțescu, ENVISIA: Existența unui consiliu consultativ și a unu

“Avem o coloană vertebrală, avem directive europene, avem legislație națională, există un cadru de reglementare, dar dezideratul este din ce în ce mai mult de creștere a transparenței, de identificare a impactului efectiv pe care îl au companiile/organizațiile în mediul de afaceri și în ecosistemul natural, social etc.
Orice activitate are un impact. Și atunci, e din ce în ce mai mult stringentă nevoia de transparență, care se reglementează pe măsură ce apar și provocări, inclusiv provocările aduse de schimbările climatice, care sunt subiecte la ordinea zilei”, precizează Dr. Gabriela Hârțescu.

Ea consideră că strategia ESG este parte a strategiei de afaceri și nu se poate fără integrarea celor doua și mai nou, strategia ESG este și parte a  matricei de management a riscurilor, pentru că riscurile de ESG, împreună cu riscurile climatice au impact direct asupra afacerilor, afectând lanțurile de distribuție, sunt corelate cu  reducerea treptată a biodiversității și cu limitarea resurselor naturale.

“Deci toate acestea într-o conjunctură complexă, afectează ciclulu de viață al unei companii”, afirmă ea.

“Dacă vorbim și de mediul antreprenorial, din ce în ce mai mult antreprenori își dau seama că modelul lor de afaceri care i-a dus până la un anumit punct la succes, poate să devină perimat în conjunctura actuală de afaceri și-n ecosistemul global în care acționează o companie și nu mai pot să meargă mai departe cu aceleași tipare și soluții  și atunci o structură de guvernanță puternică, cu constituirea unui consiliu consultativ sau dacă compania este mai mare, chiar cu un consiliu de administrație, vine cu noi perspective strategice și de specialitate care îl ajută pe antreprenor și  afacerea lui de familie, să se poziționeze mai bine în contextul actual și de viitor”, mai spune aceasta.

VIDEO PROFIT.ro TV Academia de Guvernanță - Mădălin Enache, Senior Partener Enache, Pirtea și Asociații: Ca membru de board, pentru gestionarea riscurilor, cel mai important lucru este să fii informat / Dr. Gabriela Hârțescu, Decan și Membru Fondator Env CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT.ro TV Academia de Guvernanță - Mădălin Enache, Senior Partener Enache, Pirtea și Asociații: Ca membru de board, pentru gestionarea riscurilor, cel mai important lucru este să fii informat / Dr. Gabriela Hârțescu, Decan și Membru Fondator Env

De altfel, din cele trei componente ale ESG – de mediu, socială și de guvernanță – companiile ar trebui înainte de toate să pună accent pe G - guvernanță.

“Fără guvernanță nu putem să avem impact nici pe mediu, nici pe social. Și ESG-ul și politica de sustenabilitate sunt parte a strategiei de afaceri și țin de activitate consiliului de administrație. Într-adevăr, antreprenorii sunt reticenți și nu-și dau seama de impotanța guvernanței sau consideră că aceasta ține de partea de conformare/conformitate, dar încep să realizeze că  guvernanța este un pașaport pentru succesul afacerii lor.

Ea este un pașaport de acces la surse de finanțare mai ieftine, la surse de finanțare care poate vin și din fonduri europene pentru susținerea dezvoltării sustenabile. O bună guvernanță corporativă este o carte de vizită pentru parteneri, pentru că existența unui consiliu consultativ sau a unui consiliu de administrație arată seriozitatea companiei în fața partenerilor și angajamentul ei.

Din ce în ce mai mult antreprenorii își dau seama că a-și conduce singuri business-urile devine din ce în ce mai dificil, au nevoie să aibă alături de ei și alte “minți” cu care să se sfătuiască și realizează stringența de a avea un plan de succesiune. Și atunci, toate aceste lucruri sunt parte a pachetului generos și cuprinzător care ține de un bun sistem de guvernanță corporativă”, precizează Dr. Gabriela Hârțescu.

viewscnt
Afla mai multe despre
gabriela hârțescu
envisia
esg
guvernanța corporativa