Vama relansează angajările

Vama relansează angajările
scris 31 aug 2022

Autoritatea Vamală Română va relua, la începutul lunii septembrie 2022, procedura de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă determinată, a funcțiilor publice.

În luna mai, Profit.ro a anunțat că Autoritatea Vamală Română (AVR) intenționează să ocupe prin concurs în acest an doar 150 de posturi, după ce la începutul anului, în contextul separării de ANAF, avea în plan să angajeze 350 de oameni.

Urmărește-ne și pe Google News

Ulterior, a fost stabilit ca numărul posturilor scoase la concurs să fie redus la 80 de persoane, după ce Vama și-a acoperit o bună parte din necesarul de personal de suport prin transfer de la alte instituții.

Acum, procedura vizează 194 de posturi dintre care:  22 posturi din cadrul aparatului propriu al Autorității Vamale Române, 25 posturi din cadrul Direcției Regionale Vamale București, 92 posturi din cadrul Direcției Regionale Vamale Iași, 11 posturi din cadrul Direcției Regionale Vamale Cluj și 44 posturi din cadrul Direcției Regionale Vamale Galați.

PSD va propune în coaliție majorarea salariului minim până la 3.000 de lei, majorarea pensiei minime la 1.100 de lei și a valorii punctului de pensie la 1.745 de lei CITEȘTE ȘI PSD va propune în coaliție majorarea salariului minim până la 3.000 de lei, majorarea pensiei minime la 1.100 de lei și a valorii punctului de pensie la 1.745 de lei

AVR a fost înființată, prin lege, pentru a prelua activitatea de vamă de la Direcția Generală a Vămilor din cadrul ANAF. AVR este entitate distinctă în subordinea Ministerului Finanțelor. Vama redevine astfel instituție subordonată direct Finanțelor, după ce actuala Direcție Generală a Vămilor, parte a ANAF, a fost înființată în 2013, preluând activitatea Autorității Naționale a Vămilor de la momentul respectiv.

Guvernul a adoptat la mijlocul lunii februarie proiectul de reorganizare a Vămii. Astfel, regionala Ploiești a Vămii este preluată în cea mai mare parte de către regionala București a noii structuri a AVR, care va funcționa cu șapte regionale în loc de opt, câte sunt acum la Direcția Generală a Vămilor (DGV). În plus, județul Constanța, cu portul, treace din subordinea regionalei Galați în subordinea regionalei București.

Proiectul pentru operaționalizareea AVR, adoptat la începutul anului, prevede creșterea schemei de personal de la 2.660 posturi la Direcția Generală a Vămilor, din cadrul ANAF, la 3.060 posturi la Autoritatea Vamală Română, fără să precizeze câte dintre acestea ar urma să fie ocupate și câte vacante.

viewscnt
Afla mai multe despre
avr
vama
angajari