Undă verde: Tichetele de masă acordate angajaților vor fi majorate semnificativ

Undă verde: Tichetele de masă acordate angajaților vor fi majorate semnificativ
scris 5 dec 2019

Valoarea nominală maximă a tichetului de masă va putea fi majorată de la 15,18 lei la 20 lei, conform unui proiect de lege care urmează a primi votul final în Camera Deputaților, după ce comisiia de specialitate i-a întocmit recent raport favorabil.

De ce este important: Potrivit legislației în vigoare, valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăși suma de 15,18 lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Proiectul de lege a fost inițiat de aleșii partidului de guvernământ și modifică Legea privind acordarea biletelor de valoare, după cum a relatat anterior Profit.ro, și a fost adoptat de Senat la finele lunii septembrie. Prin urmare, este foarte posibil ca noul prag să poată fi aplicat din ianuarie.

Iohannis: E constituțional ca Guvernul să-și asume răspunderea pe proiectul de buget. Orban: Eu n-am vorbit încă de angajarea răspunderii CITEȘTE ȘI Iohannis: E constituțional ca Guvernul să-și asume răspunderea pe proiectul de buget. Orban: Eu n-am vorbit încă de angajarea răspunderii

"Valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăși suma de 20 de lei. Prevederile legii intră în vigoare în data de întîi a lunii următoare celei în care prezenta lege se publică în Monitorul Oficial", prevede forma finală, avizată în comisi, a inițiativei legislative

Conform inițiatorilor, "valoarea actuală nominală a unui tichet de masă este de 15,18 lei (înainte de impozitare) și nu este suficientă pentru a cumpăra o masă de prânz, în condițiile în care valoarea medie a unei mese de prânz este de 21,40 lei".

Tot potrivit autorilor proiectului, valoarea pe zi a tichetului de masă din România este printre cele mai mici din Europa. Prin comparație, în Spania valoarea tichetului este 11 euro, în Belgia este 8 euro, în Franța este 11,04 euro, în Grecia este 6 euro, iar în Portugalia este 7,63 euro.

Decizie finală: A fost eliminată supraimpozitarea contractelor de muncă part-time CITEȘTE ȘI Decizie finală: A fost eliminată supraimpozitarea contractelor de muncă part-time

”Tichetele de masă au o eficiență remarcabilă în generarea de consum, locuri de muncă și venituri bugetare, ca urmare a efectului de rostogolire a impactului lor pe șase valuri succesive de impuls economic. Fiecare leu acordat în tichete de masă aduce încasări bugetare de 40 de bani, iar pentru fiecare leu de contribuții sociale scutite de la plată sunt injectați în economia locală aproape 4 lei”, mai susțin inițiatorii.

Dacă va trece de Camera Deputaților, proiectul mai trebuie promulgat de șeful statului pentru a intra în vigoare.

viewscnt
Afla mai multe despre
tichete de masa
valoare
maxim
majorare
proiect
parlament