Banca Comercială Română estimează o creștere economică mai ridicată în acest an, după datele ridicate prezentate de Statistică pentru primul trimestru și un avans al sectorului construcțiilor rezidențiale. Pe de altă parte, analiștii BCR arată că economia este într-o debalansare nedorită și se așteaptă, de asemenea, și la o inflație mai ridicată, un motiv de îngrijorare pentru evoluția dobânzilor și cursului de schimb.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost publicată cu mult înainte pe Profit Insider
Accelerarea creșterii economice la 5% în termeni anuali în primul trimestru din acest an, de la 4,1%, a luat prin surprindere analiștii, care se așteptau la o încetinire la 3,9%. BCR, care vedea creșterea economică la 4,4% în primul trimestru, consideră că avansul mai rapid a venit tot pe spatele comerțului și serviciilor, precum și pe fondul unor rezultate mai bune în sectorul construcțiilor, mai cu seamă în segmentul rezidențial, unde rezultatele au fost slabe anul trecut.
„Ca și în 2008, ne lăudăm cu o creștere economică amplă, chiar dacă în prezent ea e în măsură covârșitoare susținută de creșteri administrative ale salariilor – a căror factură în bugetul public va ajunge conform prognozelor la 10% din PIB! – și chiar dacă vedem cu ochiul liber cum dezechilibrele au o tendință de adâncire cvasi-simultană cu cea a expansiunii economice”, notează Horia Braun, economistul-șef al băncii.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
BCR a modificat de la 3,1% la 4,5% prognoza pentru acest an, la un nivel încă sub cel pe care bazează Guvernul PSD/ALDE de 5,5%. Dar nivelul mai mare al creșterii economice nu ar trebui să ne bucure prea mult, din moment ce vine la pachet cu creșterea deficitului de cont curent, aflat deja la 4,5% din PIB anul trecut, și a inflației.
„În acest context, surpriza creșterii accelerate a PIB din primul trimestru al lui 2019 (...) s-ar putea să fie un pas în direcția greșită, respectiv în cea a unui exces de cerere mai amplu, ce reflectă o debalansare nedorită a economiei”, adugă Braun.
Analiștii BCR Dorina Ilașco și Eugen Sinca arată, în raportul lunar de macroeconomie al BCR, că „inflația devine un motiv de îngrijorare”, după ce rata anuală a crescut în aprilie de la 4% la 4,1%, surprinzând analiștii, dar și Banca Națională a României, care așteptau ca dinamica prețurilor să vină în jos.
S-au scumpit cel mai mult legumele, energia termică și combustibilii, dar a crescut și inflația de bază, cea din care sunt eliminate prețurile volatile precum cele enumerate anterior, precum și cele administrate, de la 2,7% la 3%.
Inflația de bază este unul dintre indicatorii urmăriți de BNR, pentru că aici consideră că politica monetară are un impact mai mare, și creșterea acestei rate „confirmă că în economie se resimt și presiuni inflaționiste la nivelul unor bunuri și servicii de bază, alimentate într-o mare măsură de creșterile salariale consistente din ultima perioadă”, arată analiștii BCR.
Banca a revizuit în sus de la 3,5% la 4% prognoza de inflație pentru finele lui 2019, puțin sub estimarea băncii centrale de 4,2%, și în afara țintei de maximum 3,5%.
„Riscurile la adresa scenariului nostru de inflație sunt orientate în direcția unei inflații mai mari decât cea prognozată, în principal din cauza scumpirii abonamentelor la serviciile de telecomunicații și a creșterii prețului petrolului pe piețele externe, iar toate acestea justifică întărirea politicii monetare recent anunțată de BNR printr-un control strict al lichidității din piața monetară”, se arată în analiza BCR.
Alte surprize neplăcute pentru buzunarele românilor ar putea veni din scumpirea suplimentară a alimentelor, având în vedere în special prețurile mai mari la carnea de porc, notează BCR, în condițiile unei epidemii de pestă porcină în China.
Analiștii consideră că există premise pentru ca dobânzile și cursul să fie relativ stabile în următoarele două luni, în condițiile în care BNR ar putea crește rata cheie cel mai devreme la următoarea ședință, cea din august, și piețele sunt mai amorțite pe timpul verii, dar cu riscuri la adresa inflației, mai ales din zona prețurilor alimentare, care trebuie monitorizate atent.
„În ipoteza unei continuări a presiunilor inflaționiste la niveluri semnificativ peste 4%, ar trebui să ne așteptăm la o volatilitate crescută, atât în ce privește dobânzile, cât și cursul de schimb”, avertizează analiștii.
BCR se așteaptă și la o creștere a noului indice pentru creditele la consumatori (IRCC) la 2,7-3% în trimestrul al doilea, de la 2,36% în ultimul trimestru din 208 și 2,63% în trimestrul unu din acest an. IRCC se aplică cu un decalaj de două trimestre față de evoluția pieței.