Statul consumă foarte multe resurse cu verificări către companiile mici, astfel că trebuie schimbată abordarea, a declarat Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice, precizând că pe fiecare zonă de interes va acționa prin ANAF.
"Cred că trebuie schimbată abordarea pentru că lipsa de venituri la bugetul de stat vine în special de la contribuabilii mari și mijlocii, nu neapărat de la cei mici. Consumă foarte multe și nejustificat astfel de resurse umane și financiare (ANAF n.r.) pentru a găsi ceva ce nu justifică un astfel de act. Atunci marii contribuabili, mijlocii, pe fiecare zonă de interes vom acționa ca și structurile statului. ANAF va face acele verificări, acele transfer pricing pe care știm că, din păcate, le practică cu foarte mare talent multe dintre companiile din România", a spus Teodorovici, citat de Hotnews.
El a precizat că nu se referă neapărat la multinaționale, ci la companiile mari și medii în general.
CITEȘTE ȘI DOCUMENT Fiscul trimite populației și firmelor scrisori în care le explică faptul că pot plăti datoriile în rate. Pot aplica inclusiv cei care primesc decizii de impunere pentru sume mari"Nu vorbesc de multinaționale, vorbesc de marile companii. Vor fi măsuri, mai multe, o să vedeți când prezentăm Ordonanța cu măsuri care să echilibreze și să conducă la un tratament corect în piață. Din păcate, între companii există o concurență neloială. Dincolo de relația lor cu statul este în primul rând o relație corectă între companii în mediul privat. Verificăm pentru ca legea să fie respectată", a mai arătat ministrul Finanțelor.