Taxă de solidaritate mai dură pentru bănci. Cum va fi aplicată. Exemplu de calcul al ministrului Finanțelor, pentru Profit.ro

Taxă de solidaritate mai dură pentru bănci. Cum va fi aplicată. Exemplu de calcul al ministrului Finanțelor, pentru Profit.ro
scris 5 sep 2023

Noul pachet de schimbări în domeniul fiscal va aduce și o taxare suplimentară pentru sectorul bancar, unde taxa pe cifra de afaceri pregătită pentru companiile mari, cu afaceri de peste 50 de milioane de euro, s-ar putea aplica într-o formă semnificativ mai aspră. În timp ce una dintre variantele analizate de autorități este ca băncile să plătească impozitul pe profit de 16%, dar nu mai puțin de 1% din cifra de afaceri (calculată diferit pentru sectorul bancar), o variantă mai dură este ca băncile să achite 16% impozit pe profit la care să se adauge 1% din cifra de afaceri, a declarat, pentru Profit.ro, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

Taxa pe cifra de afaceri pregătită de coaliție prevede ca firmele cu afaceri de peste 50 de milioane de euro să achite impozit pe profit, dar nu mai puțin de 1% din cifra de afaceri. Astfel, dacă impozitul pe profit este mai mic de 1% din cifra de afaceri, compania achită diferența până la 1% din cifra de afaceri.

Urmărește-ne și pe Google News
EXCLUSIV Guvernul a renunțat la intenția de a înjumătăți cotele de impunere asupra câștigurilor la bursă, din transferul titlurilor de valoare CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Guvernul a renunțat la intenția de a înjumătăți cotele de impunere asupra câștigurilor la bursă, din transferul titlurilor de valoare

Această măsură ar fi agreată, din informațiile Profit.ro, și de Comisia Europeană, întrucât ar fi mai ușor de aplicat comparativ cu alte propuneri. Taxa pe cifra de afaceri este considerată ca un înlocuitor la propunerea introducerii ajustorului fiscal (un alt mecanism prin care statul s-ar fi asigurat că companiile plătesc un impozit minim). Astfel, în prezent intenția autorităților ar fi să renunțe la ajustorul fiscal, no'iune nou creată și complicat de aplicat, în favoarea taxei pe cifra de afaceri, dar o decizie finală nu a fost încă luată.

Guvernul ar viza să obțină anul următor peste 2 miliarde de lei din taxarea suplimentară a sectorului bancar.

Variantele de taxă pe afacerile băncilor

  • impozitul de 16% pe profit sau impozit de 1% pe cifra de afaceri, cea mai mare dintre cele două
  • 1% din cifra de afaceri + 16% impozit pe profit, pe o perioada de trei ani

Potrivit unui exemplu prezentat în discuția cu Profit.ro chiar de ministrul Finanțelor, sunt luate în calcul și variantele în care dacă o bancă are de plată 100 de lei impozit pe profit, iar impozitul pe cifra de afaceri s-ar ridica la 1.000 de lei, banca să plătească 1.000 de lei sau chiar 1.100 de lei (1% din CA + 16% impozit pe profit).

Cum va fi calculată cifra de afaceri în cazul băncilor

Pentru bănci, din cauza activității specifice acestora, cifra de afaceri se calculează diferit față de alte companii. Astfel, ar intra în cifra de afaceri veniturile din servicii financiare, cum ar fi comisioanele, dobânzile, contravaloarea serviciilor financiare prestate etc. Nu vor fi luate în calcul depozite sau credite.

EXCLUSIV Secretul ultimei execuții bugetare: Dividendele de la companii de stat au salvat deficitul. Colectarea veniturilor la ANAF rămâne slabă, Guvernul ține strict sub control cheltuielile. Înțelegerea cu UE CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Secretul ultimei execuții bugetare: Dividendele de la companii de stat au salvat deficitul. Colectarea veniturilor la ANAF rămâne slabă, Guvernul ține strict sub control cheltuielile. Înțelegerea cu UE

Măsura introducerii unei taxe excepționale asupra băncilor a fost anunțată de ministrul Finanțelor cu o zi în urmă, dar fără să furnizeze detalii.

"În ce privește activitatea bancară, după modelul pe care deja îl avem în Italia, să nu uităm că au o taxă specială de 40%, sau Ungaria și celelalte state membre care au impus aceste taxe. Și noi ar urma să mergem pe această linie, a impunerii, se cheamă a acestor profituri excepționale sau furtuna de profit. Este în pachetul (de măsuri fiscale, n.r.) acest lucru și are în vederee modelul statelor membre ale Uniunii Europene. Decizia finală fiind a Coaliției, anunțul oficial va fi făcut la momentul potrivit", a spus ministrul la Digi24.

viewscnt
Afla mai multe despre
taxa
impozit
banci
taxa pe cifra de afaceri
taxa de solidaritate
marcel bolos
ministerul finantelor
coalitie