Guvernul a împrumutat o sumă record, de 12,34 miliarde de lei, de la bănci și investitori în luna noiembrie, în contextul în care dobânzile s-au mai liniștit și au coborât spre 8% pe an. În octombrie, dobânzile titlurilor de stat au ajuns până la 9,68%, cel mai ridicat nivel de după decembrie 2009. Totalul împrumuturilor din vânzarea de titluri de stat, către investitori și populație, ajunge astfel la 114,3 miliarde de lei pentru primele 11 luni ale anului, potrivit calculelor Profit.ro.
Profit.ro va organiza, pe 12 decembrie, conferința Profit Financial.forum - Piețele financiare și provocările noilor crize - Ediția a V-a, la care vor participa cei mai mari jucători din piața financiar-bancară.
Conferința, programată la Grand Hotel Marriott București, va fi organizată cu sprijinul Agista, Alpha Bank, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, NNDKP, UniCredit Bank, Fondul Român de Contragarantare, Philip Morris România și First Bank, urmând să fie transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV
Dacă la această sumă adăugăm și finanțările de 5,94 miliarde de lei luate (până la final de august) de la instituții financiare internaționale, împrumuturile statului urcă la 120,2 miliarde de lei, iar cu cele 2,74 miliarde de euro (13,46 miliarde lei) intrate din componenta de împrumut a PNRR, totalul sumelor contractate de către Guvern ajunge la 133,7 miliarde de lei.
De ce este important: Statul împrumută pentru a acoperi deficitul bugetar, diferența dintre cheltuielile mai mari și veniturile mai mici, precum și pentru rostogolirea datoriei care ajunge la scadență. Trezoreria Ministerului Finanțelor organizează pe parcursul unui an emisiunile de obligațiuni pe piața internă și pe cea externă, astfel încât finanțarea să decurgă cât mai ușor și la dobânzi cât mai bune.
Banii din PNRR nu merg către finanțarea deficitului sau către rostogolirea datoriei ajunse la scadență, dar îmbunătățesc poziția lichidității financiare a statului. Pe lângă componenta de împrumuturi, PNRR include și granturi.
CITEȘTE ȘI Guvernul va finanța plafonarea prețurilor la energie și gaze și din supraimpozitarea petroliștilor din Marea NeagrăNecesarul brut de finanțare la nivel guvernamental pentru anul 2022 este de 148,6 miliarde lei, determinat de nivelul previzionat al deficitului bugetar de cca 80,1 miliarde lei, urmare a rectificării bugetare, precum și de volumul datoriei de refinanțat în anul 2022, în sumă de cca 68,5 miliarde lei.
Pentru noiembrie, Ministerul Finanțelor anunțase un program orientativ de împrumuturi de 4,79 miliarde lei de la bănci și investitori.
Ministerul Finanțelor trebuie se împrumută anul acesta pe o piață financiară, internă și externă, destul de volatilă, contextul extern de creștere a dobânzillor fiind amplificat în cazul României de aversiunea mai ridicată la risc a investitorilor, cauzată de proximitatea războiului din Ucraina.
Licitațiile pentru bănci și investitori - octombrie
(cu roșu, licitațiile eșuate, cu portocaliu cele la care Finanțele au luat mai puțin decât anticipau, albastru cele cu împrumuturi peste nivelul planificat)
Data | Maturitate (luni) | Licitație | Sesiune suplimentară | Randament mediu (% pe an) | |||||
Prospect | Subscris | Adjudecat | Prospect | Subscris | Adjudecat | ||||
29 nov.2022 | 36 | 400 | 405,3 | 349,3 | - | - | - | euro | 4,13 |
29 nov.2022 | 12 | 400 | 490,3 | 394,2 | - | - | - | euro | 2,87 |
28 nov.2022 | 118 | 400 | 1.391,6 | 1.003 | 60 | 170 | 60 | lei | 8,06 |
23 nov.2022 | 59 | 400 | 701 | 586 | 60 | 185 | 60 | lei | 8,02 |
21 nov.2022 | 143 | 400 | 1.397 | 967,5 | 60 | 10 | 10 | lei | 8,29 |
16 nov.2022 | 72 | 400 | 557,9 | 479,9 | 60 | 295 | 60 | lei | 8,31 |
14 nov.2022 | 111 | 400 | 2 749,9 | 1.593 | 60 | 270 | 60 | lei | 8,83 |
14 nov.2022 | 27 | 400 | 1 740,6 | 1.380,6 | 60 | 360 | 60 | lei | 8,74 |
9 nov.2022 | 162 | 400 | 775,8 | 422 | 60 | 155 | 60 | lei | 9,4 |
9 nov.2022 | 37 | 400 | 1 029,2 | 817 | 60 | 225 | 60 | lei | 9,1 |
7 nov.2022 | 81 | 400 | 740,8 | 559,8 | 60 | 210 | 60 | lei | 9,43 |
7 nov.2022 | 12 | 300 | 471 | 378,1 | - | - | - | lei | 8,5 |
Guvernul a împrumutat 1,35 miliarde euro în septembrie de pe piețele externe
Împrumut de 1,75 miliarde de dolari de pe piețele externe în mai
CITEȘTE ȘI ANAF schimbă Declarația UnicăDouă ieșiri pe piețele externe în ianuarie
Împrumuturile de anul trecut s-au situat la 104,1 miliarde de lei, sub necesarul de finanțare de 131,5 miliarde lei (diminuat de la 136,2 miliarde lei pentru a reflecta deficitul bugetar de 80 miliarde lei, sub cel prognozat, de 84,9 miliarde lei). Împrumuturile de 104 miliarde din 2021 sunt semnificativ mai mici față de cele de 167 miliarde lei luate de Guvern în 2020, când necesarul de finanțare a fost 149 miliarde lei.
Împrumuturile anunțate pentru anul acesta
Pentru anul 2022, statul are un necesar brut de finanțare de 148,55 miliarde de lei, 80,15 miliarde lei pentru finanțarea deficitului și alte 68,4 miliarde lei pentru rostogolirea datoriei vechi care ajunge la plată în acest an. Necesarul de finanțare a fost majorat ușor la recenta rectificare bugetară, în raport cu necesarul anunțat la început de an, după ce deficitul a crescut de la 77 miliarde lei la 80,15 miliarde lei.
De pe piețele externe, statul vrea să împrumute 14 miliarde de euro, din care 3,7 miliarde de euro prin PNRR, iar 10 miliarde de euro prin emisiuni de eurobonduri.
Împrumuturi de la instituții financiare internaționale - IFI
CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV - Maratonul Fiscalității. Alin Chitu, secretar de stat în Ministerul Finanțelor, confirmă: eFactura nu va mai fi introdusă etapizat, ci generalizat. Termenul avansatÎmprumuturile dela instituții financiare internaționale (cum ar fi BERD sau Banca Mondială), se ridicau la 5,94 miliarde de lei la finalul lunii august, cele mai recente date publicate de către autorități. Aceste împrumuturi sunt, de obicei, la dobânzi mai reduse decât cele pe care le poate obține statul.
Situație împrumuturi
Lună | Total | Piața internă | Piața externă | ||
investitori | populație | ||||
lei | euro | ||||
Total | 114,28 | 57,15 mld. lei | 4,94 mld. lei | 14,48 mld.lei (10,05 mld. lei Tezaur 4,43 mld. lei Fidelis) | 37,71 mld. lei 3,85 mld. euro (19,08 mld. lei) 2,4 mld. dolari (din care 0,3 mld dolari refinanțare) (10,6 mld. lei) |
noiembrie | 12,34 mld. lei | 8,68 mld. lei | 743,5 ml. euro (3,66 mld. lei) | - | - |
octombrie | 4,64 mld. lei | 3,83 mld. lei | - | 808,5 mil. lei Tezaur | - |
septembrie | 12,62 mld. lei | 3,74 mld. lei | - | 1,02 mld. lei Fidelis 1,18 mld. lei Tezaur | 6,68 mld. lei (1,35 mld. euro) |
august | 13,79 mld. lei | 11,84 mld. lei | - | 1,95 mld. lei Tezaur | - |
iulie | 7,93 mld. lei | 6,86 mld. lei | - | 1,49 mld. lei Tezaur | - |
iunie | 4,93 mld. lei | 2,1 mld. lei | - | 1,39 mld. lei Tezaur 1,44 mld. lei Fidelis | - |
mai | 12,32 mld. lei | 3,8 mld. lei | - | 491,6 mil. lei Tezaur | 8,03 mld. lei (1,75 mld dolari) |
aprilie | 6 mld. lei | 2 mld. lei | 259,5 mil. euro (1,28 mld. lei) | 2 mld. lei Fidelis 652,6 mil. lei Tezaur | - |
martie | 5,18 mld. lei | 4,67 mld. lei | - | 512,2 mil. lei Tezaur | - |
februarie | 5,35 mld. lei | 3,76 mld. lei | - | 1,59 mld. lei Tezaur | - |
ianuarie | 28,87 mld. lei | 5,87 mld. lei | - | - | 23 mld. lei |
Sumele în valută au fost convertite în lei la cursul BNR de la finalul lunilor ianuarie, mai, septembrie.
*(Sumele din tabel au fost actualizate, față de versiunile anterioare, pentru a include rezultatele Tezaur)