Sechestru pe 16 bunuri imobile, în valoare totală de peste 41.000.000 de lei, în dosarul de evaziune fiscală și delapidare în care este cercetată Carmen Adamescu

Sechestru pe 16 bunuri imobile, în valoare totală de peste 41.000.000 de lei, în dosarul de evaziune fiscală și delapidare în care este cercetată Carmen Adamescu

Sursa foto: News.ro

scris 18 oct 2018

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice au pus sechestru asigurător pe 16 bunuri imobile, în valoare totală de peste 41.000.000 de lei, în dosarul de evaziune fiscală și delapidare în care este cercetată Carmen Adamescu. Prejudiciul în acest dosar este de aproape 48 de milioane de lei.

Potrivit Poliței Române, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice - Inspectoratul General al Poliției Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, au pus în aplicare, miercuri, un sechestru asigurător asupra bunurilor imobile deținute în proprietate de patru societăți comerciale, scrie News.ro

Urmărește-ne și pe Google News

"De asemenea, a fost pusă în aplicare poprirea sumelor existente într-un cont bancar deschis de una dintre firme, până la concurența, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor menționate anterior, care pot servi la garantarea reparării pagubei produsă, a executării pedepsei amenzii ori a cheltuielilor judiciare", arată sursa citată.

DOCUMENT Operațiunea impozitarea nunților: Fiscul trimite tinerilor căsătoriți formulare în care le cere să declare raporturile economice cu fotografi, formație și restaurant CITEȘTE ȘI DOCUMENT Operațiunea impozitarea nunților: Fiscul trimite tinerilor căsătoriți formulare în care le cere să declare raporturile economice cu fotografi, formație și restaurant

Măsura asigurătorie a fost dispusă de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, având în vedere prejudiciul cauzat prin delapidare, în cuantum total de aproximativ 47.944.000 de lei.

Astfel, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice au aplicat sechestrul asigurător asupra a 16 bunuri imobile (inclusiv un hotel situat în stațiunea Mamaia), în valoare totală de 41.453.458 de lei.

Potrivit sursei citate, în 10 octombrie, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, au pus în aplicare 7 mandate de percheziție domiciliară în municipiul București, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de delapidare și evaziune fiscală.

Din cercetări a reieșit că persoanele bănuite, în virtutea funcțiilor de conducere deținute în cadrul unei societăți comerciale având ca obiect principal de activitate "închirierea și subînchirierea bunurilor proprii", ar fi încheiat mai multe contracte de management, respectiv de prestări servicii, prelungite sau modificate prin acte adiționale succesive, cu alte societăți comerciale controlate direct sau prin intermediari.

În baza acestor contracte, s-ar fi efectuat plăți cu consecința prejudicierii societății, prin delapidarea acesteia cu sumele plătite în baza facturilor fictive emise de firmele controlate.

De asemenea, persoane cu funcții de conducere în cadrul societății prejudiciate sunt bănuite că și-ar fi însușit ilegal aproximativ 3.000.000 de lei, bani ridicați în numerar din casieria societății sau din cont, cu titlul de "avans spre decontare", dar nereturnați, arată Poliția Română.

Parchetul de pe lângă Tribunalul București arăta, într-un comunicat de presă transmis în urmă cu o săptămână, că procurorii au dispus, în 10 octombrie, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpata Carmen Adamescu, pentru delapidare.

"În fapt, în perioada octombrie 2004 - iulie 2017, în mod repretat, cu intenție și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de președinte al consiliului de administrație și director general al persoanei vătămate U.S.C. SA, inculpata Adamescu Carmen a însușit: în favoarea a 4 societăți comerciale controlate de aceasta, suma totală de 44.895.390,97 lei, prin încheierea cu aceste societăți a unor contracte fictive, de natură a crea aparența ieșirii licite a acestei sume din patrimoniul persoanei vătămate (contracte de management/consultanță în afaceri, contracte de prestări servicii, contracte de intermediere comercială); în interes personal, suma de 3.049.547,67 lei, fie prin ridicare directă în numerar din casieria persoanei vătămate, fie prin efectuarea unor plăți din conturile bancare ale persoanei vătămate", arăta sursa citată.

Tot în 10 octombrie, Carmen Adamescu a fost reținută pentru 24 de ore, iar ulterior procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au propus Tribunalului București luarea măsurii arestului la domiciliu față de aceasta, pe o perioadă de 30 de zile. Măsura a fost confirmată de instanță.

Surse judiciare declarau, miercuri, pentru News.ro, că dosarul a fost constituit după un denunț depus de către fiul vitreg al lui Carmen Adamescu, Alexander Adamescu, informația fiind ulterior confirmată de avocatul acesteia.

viewscnt
Afla mai multe despre
carmen adamescu
sechestru