România, în dificultate. Statele UE pot cere flexibilitate bugetară pentru măsuri de securitate energetică, vizați fiind combustibilii fosili. Deficitul bugetar ridicat ar putea împiedica accesul României la această derogare

Statele UE vor avea posibilitatea de a solicita aplicarea clauzei derogatorii naționale pentru apărare în vederea includerii, de asemenea, a unor măsuri de securitate energetică, cum ar fi îndepărtarea de combutibili fosili, investiții în rețele etc.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
România, în dificultate. Statele UE pot cere flexibilitate bugetară pentru măsuri de securitate energetică, vizați fiind combustibilii fosili. Deficitul bugetar ridicat ar putea împiedica accesul României la această derogare

Comisia Europeană a adoptat o comunicare care le oferă statelor membre orientări suplimentare cu privire la această posibilitate. Comunicarea stabilește procedura de solicitare a flexibilității bugetare, tratarea acesteia în temeiul cadrului de supraveghere bugetară al UE și monitorizarea utilizării sale.

România, însă, aflată în procedură de deficit excesiv a Comisiei (din cauza deficitelor bugetare foarte ridicate), nu a putut solicita anterior nici derogare pentru cheltuieli de apărare, deși a dorit acest lucru.

Potrivit informațiilor Profit.ro, această nouă derogare, pentru măsuri de tranziție de la combustibili fosili către alte surse, aplicabilă în cadrul derogării mai ample pentru apărare, ar putea fi, de asemenea, inaccesibilă României din cauza deficitelor bugetare încă foarte mari, în cazul în care raționamentele de sustenabilitate a datoriei aplicate în cazul clauzei pentru apărare se vor aplica și la cea pentru energie.

Acest lucru nu ar împiedica, însă, România să solicite acum aplicarea clauzei de derogare, fără utilizarea acesteia pentru cheltuieli de apărare, ci doar pentru cele eligibile din sectorul energetic.

"Flexibilitatea nu creează o clauză de derogare separată pentru securitatea energetică. În schimb, aceasta extinde domeniul de aplicare existent pentru cheltuielile de apărare pentru a ține cont de măsurile de securitate energetică. Prin urmare, statele membre nu pot solicita derogare doar pentru securitatea energetică. Statele membre care solicită activarea clauzei pentru prima dată ar beneficia de flexibilitate care să acopere atât cheltuielile de apărare, cât și măsurile eligibile de securitate energetică. Cu toate acestea, odată ce clauza este activată, statele membre pot, în practică, alege să utilizeze flexibilitatea disponibilă numai pentru măsurile eligibile de securitate energetică, dacă doresc. Comisia va evalua toate cererile noi pentru a se asigura că activarea clauzei nu pune în pericol sustenabilitatea fiscală pe termen mediu. După evaluarea unei cereri, în conformitate cu cerințele articolului 26 din Regulamentul 2024/1263, Comisia poate recomanda Consiliului aprobarea acesteia. ​​Statele membre care utilizează flexibilitatea pentru securitatea energetică vor fi supuse unor cerințe specifice de raportare. Statele membre vor trebui să furnizeze dovezi că măsurile energetice îndeplinesc criteriile de eligibilitate în ceea ce privește domeniul de aplicare, adiționalitatea și direcționarea/eficacitatea costurilor. Raportarea periodică de către statele membre” va face parte din procesul bianual de supraveghere fiscală care va urma", a transmis Comisia Europeană ulterior publicării anunțului inițial de astăzi.

ANAF accelerează controalele pe averile persoanelor fizice CITEȘTE ȘI ANAF accelerează controalele pe averile persoanelor fizice

România, aflată în procedură de deficit excesiv a Comisiei Europene, în cadrul căreia anul trecut a riscat chiar pierderea de fonduri europene, trece printr-o ajutare bugetară de proporții, cea mai mare din UE, iar de anul trecut a reușit, cu eforturi semnificative, să revină în traiectoria de ajustare convenită cu Comisia. Potrivit bugetului pentru 2026, ținta de deficit este de 6,2% din PIB în termeni cash (standard național) și 6% din PIB în termeni ESA (standarul UE), în linie cu angajamentele asumate față de CE.

Guvernul a închis anul 2025 cu un deficit bugetar de 7,65% din PIB (standard național cash), în scădere față de deficitul înregistrat în anul 2024, de 8,67% din PIB. Acest nivel este pe standard național, cash. Deficitul pe standard ESA a fost de 7,9% din PIB. În 2024, România a avut un deficit cash de 8,7%, în timp ce ESA a fost de 9,3%, cel mai ridicat din UE.

Informrea Comisei privind derogarea pentru securitate energetică

Statele membre care iau măsuri pentru a consolida securitatea energetică a Europei și pentru a accelera tranziția de la combustibilii fosili pot solicita o flexibilitate bugetară limitată în temeiul actualei clauze derogatorii naționale pentru cheltuielile pentru apărare. La cererea statului membru, domeniul de aplicare al clauzei poate fi extins pentru a include măsuri, luate începând din februarie 2026, care reduc dependența de combustibilii fosili importați și, prin urmare, sporesc securitatea și reziliența Europei.

În cadrul plafonului existent (1,5 % din PIB) pentru cheltuielile suplimentare pentru apărare în temeiul clauzei derogatorii naționale, se vor aplica, în mod specific pentru măsurile de reziliență energetică, un plafon anual special pentru perioada 2026-2028 (0,3 % din PIB) și un plafon cumulativ (0,6 % din PIB) pentru aceeași perioadă. Este important de menționat faptul că această abordare asigură că toate garanțiile de sustenabilitate fiscală rămân integral în vigoare.

Ministru: Nu se pregătesc alte creșteri de taxe, ci reduceri de cheltuieli pentru a acoperi majorările din legea salarizării. Variantă îmbunătățită pentru Educație și Sănătate, dar încă fără acordul sindicatelor CITEȘTE ȘI Ministru: Nu se pregătesc alte creșteri de taxe, ci reduceri de cheltuieli pentru a acoperi majorările din legea salarizării. Variantă îmbunătățită pentru Educație și Sănătate, dar încă fără acordul sindicatelor

Posibilitatea de a extinde clauza derogatorie națională pentru a ține seama de măsurile de securitate energetică a fost anunțată la 3 iunie 2026, în cadrul pachetului de primăvară al semestrului european, și vine în urma conflictului în curs din Orientul Mijlociu. Flexibilitatea este menită să sprijine măsurile care consolidează reziliența structurală a sistemului energetic european și accelerează tranziția de la combustibilii fosili.

Doar măsurile bugetare decise după 28 februarie 2026 vor fi eligibile pentru flexibilitate. Măsurile eligibile ar trebui să fie finanțate la nivel național, cu un impact bugetar direct. De asemenea, ele ar trebui concepute astfel încât impactul lor să fie maxim, iar costul bugetar minim. Comunicarea include o listă ilustrativă și neexhaustivă a măsurilor potențial eligibile. Comisia va evalua de la caz la caz eligibilitatea măsurilor.

Flexibilitatea va trebui, de asemenea, să mențină sustenabilitatea finanțelor publice. Plafonul global existent de 1,5 % din produsul intern brut (PIB) pentru abaterea permisă de la traiectoria recomandată a cheltuielilor nete în cadrul clauzei derogatorii naționale va rămâne în vigoare, plafoanele specifice pentru măsurile de securitate energetică fiind stabilite la 0,3 % din PIB pe an și, cumulat, la 0,6 % din PIB în limitele plafonului global de 1,5 % din PIB. Flexibilitatea va fi disponibilă pentru perioada 2026-2028.

EXCLUSIV Avertisment Moody\'s pentru România după decizia de menținere a ratingului: Anularea unor reforme din PNRR ar avea implicații negative pentru calificativ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Avertisment Moody's pentru România după decizia de menținere a ratingului: Anularea unor reforme din PNRR ar avea implicații negative pentru calificativ

Cheltuielile care depășesc plafoanele aplicabile vor face în continuare obiectul evaluărilor standard ale conformității în temeiul cadrului bugetar al UE, asigurându-se astfel faptul că flexibilitatea suplimentară merge mână în mână cu protejarea solidității finanțelor publice și a sustenabilității fiscale.

În ceea ce privește etapele următoare, comunicarea va fi pusă la dispoziția publicului prin intermediul Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, în zilele care vin. Statele membre sunt invitate să își prezinte cererile de extindere a domeniului de aplicare al clauzei derogatorii naționale.

Se așteaptă ca statele membre să furnizeze în cererile lor o listă inițială a măsurilor de securitate energetică planificate pentru care ar dori să beneficieze de flexibilitate, împreună cu costurile bugetare estimate ale acestora.

După evaluarea unei cereri, în conformitate cu cerințele articolului 26 din Regulamentul 2024/1263, Comisia poate recomanda Consiliului să o aprobe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2419 -0.0017-0.03 %
1 USD4.5195 -0.0194-0.43 %
1 GBP6.1284 -0.0091-0.15 %
1 CHF5.5830 +0.0011+0.02 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite