Autoritățile fiscale sunt îndreptățite să îi refuze unei persoane impozabile dreptul de deducere a TVA, atunci când se constată că, în lipsa declarațiilor de TVA, nu poate fi stabilit dacă au fost îndeplinite condițiile de fond pentru deducerea TVA sau dacă respectivul contribuabil a acționat abuziv, potrivit unei soluții recente a Curții Europene de Justiție, scriu consultanții PwC.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (Curtea) a soluționat recent cauza C-159/17 Dobre, conchizând că autoritățile fiscale sunt îndreptățite să îi refuze unei persoane impozabile dreptul de deducere a TVA, atunci când se constată că (1) nu se poate stabili dacă bunurile/serviciile achiziționate au fost utilizate în activități economice taxabile, din cauza nedepunerii deconturilor de TVA, sau (2) dreptul de deducere respectiv a fost dobândit în mod fraudulos/abuziv.
"Această decizie este cu atât mai interesantă cu cât în România încă mai continuă dezbaterile pe marginea limitării temporare a dreptului de deducere a TVA în cazul companiilor cu codul de TVA anulat și al celor care efectuează achiziții de la astfel de agenți economici", a declarat Andreea Dereli, senior manager, Impozite Indirecte, PwC România.
Dobre este o întreprindere individuală din România, care nu a depus la autoritatea fiscală competentă decontul de taxă (formularul 300) pentru două trimestre calendaristice consecutive, ceea ce a condus la anularea înregistrării sale în scopuri de TVA. Contribuabilul a continuat să efectueze achiziții/vânzări și în perioada cuprinsă între momentul invalidării codului de TVA și data reînregistrării sale în scopuri de TVA. Deși a emis facturi cu TVA pentru vânzările sale din perioada respectivă, compania nu a achitat taxa la bugetul de stat (prin formularul 311). Mai mult, ulterior reînregistrării în scopuri de TVA, compania a solicitat deducerea TVA aferentă achizițiilor efectuate în perioada de inactivitate.
Întrucât legislația din România impune contribuabililor obligația de a colecta TVA chiar și în lipsa unui cod de TVA valid, autoritățile române i-au stabilit societății obligații fiscale suplimentare în acest sens, fără a-i acorda, însă, dreptul la deducerea TVA aferentă achizițiilor corespondente (ulterior reînregistrării sale în scopuri de TVA).
"Curtea, sesizată asupra acestei situații, a decis că, dacă societatea nu a plătit la bugetul de stat TVA pentru vânzări și nu a depus declarațiile de TVA, autoritățile fiscale sunt îndreptățite să-i respingă deducerea TVA pentru achiziții, dacă nu dețin suficiente informații pentru a evalua intenția persoanei impozabile de a obține venituri taxabile cu ajutorul bunurilor/serviciilor respective sau pentru a stabili dacă societatea a dobândit/exercitat acest drept în mod fraudulos/abuziv (verificare ce revine instanței de trimitere)", notează Alexandru Antonescu, manager, Impozite Indirecte, PwC România.
Și de această dată, Curtea și-a bazat raționamentul pe principiile neutralității și interzicerii abuzului de drept: nu trebuie pus semnul egal între simpla anulare a codului de TVA al unui contribuabil și privarea acestuia de dreptul de a deduce TVA; cu toate acestea, dacă anularea înregistrării sale în scopuri de TVA conduce la neplata TVA la bugetul statului și la nedepunerea declarațiilor de TVA, sau dacă dreptul de deducere a TVA a fost dobândit/exercitat în mod fraudulos sau abuziv, atunci acest drept poate fi respins.
Potrivit consultanților PwC, de reținut sunt argumentele Curții, conform cărora administrația fiscală poate să refuze dreptul de deducere a TVA, atunci când se constată că, în lipsa declarațiilor de TVA, nu se poate stabili dacă au fost îndeplinite condițiile de fond pentru deducerea TVA sau dacă contribuabilul a acționat abuziv.
În ceea ce privește legislația din România, aceasta nu permite deducerea TVA (până la data reactivării codului de TVA și, chiar și atunci, doar pentru bunuri/servicii neutilizate în perioada inactivității), chiar dacă astfel de contribuabili plătesc voluntar la stat TVA pentru vânzările efectuate (obligație legală, așa cum precizam anterior) și, practic, nu prejudiciază statul în niciun fel.
Însă, odată ce autoritatea fiscală a stabilit că un contribuabil inactiv a utilizat bunurile/serviciile achiziționate în livrări de bunuri/prestări de servicii taxabile pentru care a colectat și virat la bugetul de stat TVA (fie voluntar, fie printr-o decizie de impunere), ar trebui să admită că au fost îndeplinite condițiile de deducere a TVA. Într-adevăr, trebuie neapărat evaluată și măsura în care necolectarea voluntară a TVA constituie un abuz, caz în care, potrivit deciziei Curții, i se poate respinge contribuabilului deducerea taxei.
Astfel, rămâne de văzut în ce măsură legislația locală urmează să se alinieze hotărârilor Curții în ceea ce privește drepturile contribuabililor inactivi. Între timp, însă, este important ca toate societățile care au codul de TVA anulat să știe că le revine sarcina de a colecta TVA pentru vânzările efectuate în perioada în care nu sunt înregistrați în scopuri de TVA, pentru a dobândi/menține dreptul de deducere a TVA aferentă achizițiilor de bunuri/servicii utilizate în desfășurarea activității respective, afirmă cei doi consultanți.
