Populația va plăti maximum 10 taxe din 2018, pentru firme numărul nu va depăși 40

Populația va plăti maximum 10 taxe din 2018, pentru firme numărul nu va depăși 40
scris 29 iun 2017

Numărul taxelor, tarifelor și comisioanelor percepute în România nu va depăși de anul următor 50, urmând ca 10 dintre acestea să vizeze populația, iar restul de 40 firmele, potrivit programului de guvernare actualizat al PSD. Un nomenclator al taxelor ar trebui să fie prezentat cel târziu în septembrie.

Schimbările în ce privește taxele ar urma să facă parte din procesul de introducere a Codului Economic al României.

Urmărește-ne și pe Google News

"Vom simplifica birocrația prin reducerea masivă a numărului de taxe. Începând cu 1 ianuarie 2018, numărul taxelor, tarifelor si comisioanelor în România nu va fi mai mare de 50. Astfel, pentru populatie vor exista cel mult 10 taxe, dintre care CASS, CAS, impozitul pe venit, impozitul pe teren, impozitul pe bunuri imobil, impozitul pe mașină, contribuția de solidaritate, vignieta", potrivit programului de guvernare al PSD.

Astfel, toate celelalte taxe, tarife și comisioane vor fi eliminate, promite partidul aflat la guvernare.

De asemenea, programul prevede că, pentru agenții economici, numărul taxelor fiscale și nefiscale va fi de maximum 40.

Pentru a reuși ducerea la îndeplinire a acestor măsuri, Guvernul va prezenta public, cel târziu la 1 septembrie 2017, nomenclatorul taxelor din România.Totodată, vor fi prezentate la acea dată și care sunt taxele, tarifele și comisioanele ce vor fi eliminate.

La începutul lunii februarie, Parlamentul a anulat 102 taxe, printre care taxa radio-tv, timbrul de mediu, taxa de înregistrare în registrul comerțului, taxa pentru acordarea cetățeniei române și taxa pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar.

viewscnt
Afla mai multe despre
psd
program de guvernare
taxe
populatie
firme