Percheziții în București și șase județe, la firme din domeniul comerțului cu mobilier urban suspectate de evaziune fiscală; prejudiciul este estimat la 2 milioane de lei

Percheziții în București și șase județe, la firme din domeniul comerțului cu mobilier urban suspectate de evaziune fiscală; prejudiciul este estimat la 2 milioane de lei
scris 16 ian 2018

Polițiștii din Olt fac, marți, 17 percheziții în București și în 6 județe, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane bănuite că au cauzat un prejudiciu de 2.000.000 de lei, prin evaziune fiscală. Administratorul unei firme din județul Olt este bănuit că ar fi înregistrat achiziții fictive, constând în obiecte de mobilier urban, de la 14 societăți comerciale, cu scopul de a diminua obligațiile de plată către bugetul de stat.

Polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, efac, marți, 17 percheziții, în municipiul București și în județele  Olt, Dolj, Teleorman, Sibiu, Giurgiu și Ilfov, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Acțiunile au loc la la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane bănuite de evaziune fiscală.

Hotelurile din Neptun ale fraților Micula nu și-au găsit cumpărători. Prețurile cerute de Fisc vor fi reduse CITEȘTE ȘI Hotelurile din Neptun ale fraților Micula nu și-au găsit cumpărători. Prețurile cerute de Fisc vor fi reduse

La acțiune participă peste 70 de polițiști din Olt, din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și de la inspectoratele de poliție județene Dolj, Teleorman, Sibiu, Giurgiu și Ilfov.

În fapt, administratorul unei firme din județul Olt este bănuit că, în perioada 2011 – 2016, ar fi înregistrat achiziții fictive, constând în obiecte de mobilier urban, de la 14 societăți comerciale, cu scopul de a diminua obligațiile de plată către bugetul de stat, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit și a T.V.A..

Plățile între firme au fost făcute prin numerar, iar bunurile a căror proveniență nu a putut fi justificată, au fost tranzacționate ulterior către instițutii și unități administrativ-teritoriale.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este în valoare de aproximativ 2.000.000 de lei.

Vor fi puse în executare 14 mandate de aducere, persoanele depistat urmând a fi  duse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, pentru audieri.

viewscnt
Afla mai multe despre
evaziune fiscala
prechezitii