Numărul firmelor radiate la nivel național a crescut cu 8,77% în primele șase luni din 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 35.420 radieri, conform statisticilor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul București - 5.607 (plus 8,81 față de ianuarie-iunie 2021) și în județele Timiș - 1.605 (plus 4,15%), Constanța - 1.584 (plus 14,12%) și Cluj - 1.564 (plus 10,92%), scrie Agerpres.
La polul opus, cele mai puține radieri au fost consemnate în județele Ialomița - 295 (în creștere cu 19,43% față de primele șase luni ale anului trecut), Călărași - 303 (plus 5,57%) și Covasna - 317 (plus 6,02%).
Creșterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în județele Teleorman (plus 24,91%), Vrancea (plus 22,43%) și Sălaj (plus 23,93%). În perioada analizată au fost consemnate cele mai mari scăderi în ceea ce privește numărul firmelor radiate în județele Brăila (minus 13,31%), Caraș-Severin (minus 9,83%), Olt (minus 7,11%) și Dâmbovița (minus 4,18%).
Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor - 9.517 (plus 6,69% raportat la ianuarie-iunie 2021), construcții - 3.273 (plus 9,03%), activități profesionale, științifice și tehnice - 2.938 (plus 8,37%) și industria prelucrătoare 2.885 (plus 10,20%).
În iunie 2022, au fost consemnate 5.786 radieri de firme, cele mai multe în București (1.031) și în județele Constanța (272), Timiș (261) și Cluj (242).