Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea a crescut

Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea a crescut
scris 10 ian 2024

Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea în primele 11 luni din 2023 a fost de 13.945, în creștere cu 3,08% comparativ cu perioada similară din 2022, conform datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Cele mai multe companii care și-au suspendat activitatea în intervalul menționat au fost din București, respectiv 1.673 (număr în creștere cu 15,86% față de ianuarie - noiembrie 2022), Capitala fiind urmată de județele Cluj, cu 900 firme suspendate (în creștere cu 36,99%), Brașov - 630 (plus 9,38%), Iași - 617 (plus 3,18%) și Bihor - 538 (plus 1,70%), scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
A început calvarul antreprenorilor la e-Factura: diverse erori atât la emitere, cât și la descărcare. Facturi care apar de mai multe ori, chiar erori la logarea în SPV CITEȘTE ȘI A început calvarul antreprenorilor la e-Factura: diverse erori atât la emitere, cât și la descărcare. Facturi care apar de mai multe ori, chiar erori la logarea în SPV

La polul opus, cele mai puține suspendări au fost consemnate în județele Ialomița - 86 (în creștere cu 16,22% față de primele 11 luni din 2022), Tulcea - 88 (minus 26,67%), Giurgiu - 90 (minus 21,74%) și Covasna - 103 (0%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, respectiv 3.404 (-10,56%), în activități profesionale, științifice și tehnice - 1.371 suspendări (plus 14,73%) și informații și comunicații - 1.245 suspendări (+34,74%).

În noiembrie 2023, au fost înregistrate 1.422 suspendări de firme, cele mai multe în București (198) și în județele Iași (76), Cluj (74), Bihor (54) și Brașov (53).

viewscnt
Afla mai multe despre
onrc
firme suspendate