Numărul de firme dizolvate a scăzut

Numărul de firme dizolvate a scăzut
scris 1 feb 2021

Numărul de firme dizolvate a scăzut cu 25,52%, în 2020, comparativ cu anul precedent, la 25.384, față de 34.080 de firme în 2019, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în municipiul București, respectiv 4.914 de firme (în scădere cu 16,78% față de anul 2019) și în județele Timiș (1.295, minus 24,58%), Cluj (1.251, minus 23,72%) și Constanța (1.233, minus 28,19%), scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Coadă de sute de persoane în fața unui fast-food din centrul Capitalei, pentru burgeri gratis CITEȘTE ȘI VIDEO Coadă de sute de persoane în fața unui fast-food din centrul Capitalei, pentru burgeri gratis

În niciun județ nu s-a consemnat o creștere a numărului de firme dizolvate în 2020.

Cele mai mici scăderi au fost înregistrate în județele Vrancea (-2,90%), Harghita (-6,85%) și Neamț (-7,64%), în timp ce diminuările cele mai semnificative s-au raportat în Caraș-Severin (minus 53,75%), Vaslui (minus 46,15%) și Teleorman (minus 44,77%).

Domeniul de activitate care a înregistrat cele mai multe dizolvări de firme în 2020 este comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, unde s-au înregistrat 7.477 de dizolvări la nivel național. Față de anul anterior, dizolvările din acest sector au scăzut cu 26,18%.

Activitățile profesionale, științifice și tehnice și construcțiile sunt alte două domenii de activitate unde s-a înregistrat un număr mare de dizolvări de firme, și anume 2.445 (minus 18,17%), respectiv 2.428 (minus 27,35%).

În decembrie 2020, au fost înregistrate 2.043 de dizolvări, cele mai multe în București (415) și în județele Ilfov (111), Cluj (97) și Constanța (97).

viewscnt
Afla mai multe despre
firme dizolvate
onrc