Noi măsuri economice de la 1 ianuarie. Cresc salariul minim, pensiile și alocațiile, dar electricitatea și carburanții se scumpesc

Noi măsuri economice de la 1 ianuarie. Cresc salariul minim, pensiile și alocațiile, dar electricitatea și carburanții se scumpesc
scris 1 ian 2022

2022 aduce românilor o creștere a salariului minim, a punctului de pensie și a alocațiilor pentru copii, însă electricitatea în regim de serviciu universal și carburanții se scumpesc începând cu 1 ianuarie 2022.

Astfel, salariul minim în 2022 va fi 2.550 lei brut, reprezentând o creștere de 10,8% comparativ cu cel din 2021. Punctul de pensie va crește cu 10%, la 1.586 lei, iar indemnizația socială minimă se majorează la 1.000 lei, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea, în creștere CITEȘTE ȘI Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea, în creștere

De asemenea, se majorează la 243 de lei alocația de stat pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, dar și pentru tinerii de peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale, până la terminarea acestora, inclusiv pentru cei cu handicap care urmează o formă de învățământ preuniversitar prevăzută de lege, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Tot începând cu 1 ianuarie 2022, crește la 600 de lei și alocația pentru copiii în vârstă de până la 2 ani sau până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap.

Nivelul accizelor va crește ușor din acest an, fiind indexat cu inflația, pentru aproape toate categoriile de produse, singura excepție fiind țigaretele, unde nivelul accizelor rămâne la 563,97 lei pentru 1.000 de bucăți.

Prin urmare, potrivit cifrelor publicate de Ministerul Finanțelor, la benzina cu plumb accizele urcă la 2.226,24 lei/1.000 litri, de la 2.149,09 lei/1.000 litri în acest an, la benzina fără plumb la 1.892,72 lei/1.000 litri, de la 1.827,13 lei în prezent, iar la motorină accizele aplicabile anul viitor vor fi de 1.734,66 lei/1.000 de litri față de 1.674,55 lei/1.000 litri în acest an. Acest lucru va duce la o creștere de circa 7 bani pe litru a prețului carburanților la pompă.

Acciza la bere crește la 3,77 lei/hl/1 grad Plato, de la 3,64 lei, în timp ce la berea produsă de producătorii independenți a căror producție anuală nu depășește 200.000 hl taxa a fost stabilită la 2,08 lei, în creștere de la 2,01 lei. La vinuri spumoase, acciza va fi de 54,14 lei pe hl de produs, față de 52,26 lei, iar la alcoolul etilic produs de micile distilerii - 1.889,44 lei, de la 1.823,96 lei.

În ceea ce privește gazul natural utilizat drept combustibil pentru motor, acciza va crește la 14,08 lei/GJ, de la 13,59 lei, la electricitate utilizată în scop comercial noile accize aplicabile din acest an vor fi de 2,71 lei//MWh față de 2,61 lei în prezent, iar la electricitate utilizată în scop necomercial de 5,42 lei/MWh, față de 5,23 lei/MWh.

De asemenea, scumpiri vor fi și pentru electricitatea consumată în regim de serviciu universal, adică pentru cei aproximativ 3,7 milioane de consumatori care nu au încheiat încă un contract pe piața liberă. Potrivit deciziilor ANRE, tarifele cresc cu 50-90%, în funcție de furnizor. Vestea bună este că utilizatorii nu vor plăti efectiv aceste prețuri în perioada iernii, întrucât facturile sunt plafonate și compensate din bugetul de stat până la 31 martie 2022. Vestea proastă este însă că aceste tarife sunt valabile până la mijlocul anului viitor și nu există deocamdată vreo decizie privind eventuala prelungire a măsurilor de sprijin.

În schimb, tarifele la telefonie fixă și mobilă vor scădea cu 22% de la 1 ianuarie 2022, ca urmare a unui regulament al Comisiei Europene. Astfel, operatorii de telefonie mobilă care activează pe piața din România vor practica un tarif de 0,55 eurocenți/minut pentru terminarea apelurilor mobile în propriile rețele, iar operatorii de telefonie fixă un tarif de 0,07 eurocenți/minut pentru terminarea apelurilor fixe în propriile rețele.

Alte decizii care au fost luate de autorități și se aplică de la 1 ianuarie includ plata CASS de către pensionarii cu pensii mai mari de 4.000 de lei; TVA pentru energie termică a fost redusă cu 5% până la 31 martie; TVA a fost stabilită la 5% pentru locuințele mai ieftine de 140.000 de euro.

Tot începând cu 1 ianuarie, se vor acorda din nou vouchere de vacanță, în valoare de 1.450 de lei. Tichetele cadou vor putea fi acordate de angajatori doar propriilor salariați, nu și altor persoane fizice, ca până acum. Valoarea cadourilor în bani și/sau în natură, inclusiv tichetele-cadou, care pot fi acordate de angajatori de la 1 ianuarie se majorează de la 150 de lei la 300 lei.

De asemenea, de la 1 ianuarie 2022 începe perioada de aplicare a salariului minim de 24 de luni.

Nu în ultimul rând, programul IMM Invest și subprogramul Agro IMM Invest au fost prelungite și vor beneficia în 2022 de un plafon de zece miliarde de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
salariu
alocatii
preturi
accize