Asociaţiile şi fundaţiile vor beneficia de rambursarea TVA-ului pentru achiziţiier de materiale de construcţii, echipamente, consumabile sanitare necesare în vederea construirii, reabilitării, modemizării de unităţi spitaliceşti şi a dotării acestora, prevede un proiect legislativ adoptat de Senat.
Inițiativa aparține liderului depurtaților PSD, Alfred Simonis, care remarcă faptul că societatea civilă, prin asociaţiile şi fundaţiile nonprofit, a reacţionat foarte bine în decursul timpului la nevoia de de îmbunătăţire a infrastructurii spitaliceşti şi dotarea unităţilor medicale cu echipamente performante.
”Astfel, au fost numeroase iniţiative private de sprijinire a sectorului medical prin construirea de unităţi spitaliceşti, dotarea maternităţilor cu incubatoare şi echipamente necesare, modernizarea secţiilor din diferite spitale. Gesturile de implicare socială sunt salutare şi au adus un beneficiu enorm în comunităţile respective. E nevoie în continuare de astfel de gesturi de solidaritate şi orice astfel de iniţiativă este binevenită”, arată inițiatorul.
Prin urmare, proiectul urmărește, conform inițiatorului, să vină ”în sprijinul asociaţiilor şi fundaţiilor care au în derulare sau vor să iniţieze astfel de proiecte, prin introducerea în Codul fiscal a posibilităţii de rambursare a TVA-ului pe care acestea îl plătesc la efectuarea achiziţiilor de materiale de construcţii, echipamente, consumabile sanitare sau alte forme de sprijin din aceeaşi sferă, iar banii astfel obţinuţi să poată fi investiţi în continuare în proiectele de sprijinire a sectorului medical”.
Proiectul adoptat de senatori introduce în primul rând un nou articol în Codul Fiscal, la operațiunile scutite de TVA:
”Art. 2922 Scutiri pentru organizaţiile nonprofit
Sunt scutite de taxă achiziţiile efectuate de organizaţiile nonprofit în vederea construirii/reabilitării/modemizării de unităţi spitaliceşti şi a dotării acestora cu aparatură şi echipamente de specialitate, materiale şi consumabile de uz sanitar”.
Totodată, articolul 297 se completează cu un nou alineat, respectiv alin. (41) cu următorul cuprins:
”Organizaţiile nonprofit au dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor prevăzute la art. 2922 dacă sumele returnate sunt utilizate exclusiv pentru finanţarea de activităţi de construire/reabilitare/modemizare de unităţi spitaliceşti şi de dotare a acestora cu aparatură şi echipamente de specialitate, materiale şi consumabile de uz sanitar.”
Pentru a intra în vigoare, proiectul mai trebuie adoptat de Camera Deputaților și promulgat de șeful statului.