Ministrul Mediului: Taxa pe tona de deșeuri va fi plătită diferențiat de către operatorii de salubritate

Ministrul Mediului: Taxa pe tona de deșeuri va fi plătită diferențiat de către operatorii de salubritate
scris 17 ian 2017

Taxa în valoare de 80 de lei pe tona de deșeuri deversată la groapa de gunoi, care a fost introdusă începând cu 1 ianuarie 2017, ar putea fi plătită doar pe diferența dintre ținta de valorificare pe care și-au propus-o operatorii de salubritate și ceea ce au realizat efectiv, potrivit ministrului Mediului, Daniel Constantin, care a precizat că aceste măsuri vor fi introduse într-un proiect de Ordonanță de Urgență care va intra miercuri în dezbatere publică.

"Propunerea este următoarea: taxa se menține, vrem ca, în perioada următoare, să venim cu o Ordonanță se Urgență care să își aplice efectul penalizator. Această taxă să se aplice la diferența între ceea ce are fiecare operator economic în obiectiv și ceea ce a realizat. Dacă nu își ating această țintă de depozitare, atunci ei plătesc taxa penalizatoare de 80 de lei numai la diferența pe care nu au atins-o. Pe zona de reciclare, România are un procent de doar 4,5 la sută, ținta pe care trebuie să o atingă în 2020 este de 50 la sută", a declarat ministrul Mediului, Daniel Constantin.

Urmărește-ne și pe Google News

El a mai spus că proiectul ca fi introdus în dezbatere publică începând de miercuri, urmând ca în săptămâna următoare să existe deja ordonanța, scrie News.ro.

"Intenționăm ca aceste procente de valorificare să fie atinse și vom introduce în dezbatere publică, începând de mâine (miercuri, n.r.) și sperăm ca săptămâna viitoare să avem o OUG", a mai spus ministrul.

Formularul D088 va fi eliminat din 1 februarie 2017, urmează să fie actualizată o nouă procedură CITEȘTE ȘI Formularul D088 va fi eliminat din 1 februarie 2017, urmează să fie actualizată o nouă procedură

Potrivit lui Constantin, prin ordonanță, operatorii de salubritate vor fi cei care vor plăti taxa de 80 de lei pe tonă, și nu cei de la depozitele de gunoi.

"Vom impune praguri, iar taxa de depozitare nu va fi plătită de către cei de la depozitele de gunoi, ci de către operatorii de salubritate", a precizat Constantin.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul mediului
taxa deseuri