Românii care au împrumutat statului bani prin achiziția de titluri de stat vor putea în curând să-și recupereze anticipat banii. Ministerul Finanțelor va emite în curând ordinul care stabilește procedura efectivă pentru plata acestor sume înainte ca titlurile de stat să ajungă la scadență. Profit.ro a scris săptămâna trecută că Ministerul Finanțelor întârzie de aproape jumătate de an publicarea ordinului necesar pentru ca românii care au cumpărat titluri de stat destinate exclusiv populației, prin programul Tezaur al Finanțelor, să-și poată recupera, în cazul în care doresc, banii înainte ca titlurile să ajungă la scadență sau să le poată înstrăina altor persoane.
Hotărârea de Guvern prin care au fost acordate aceste drepturi a fost aprobată și publicată în Monitorul Oficial la începutul lunii septembrie, cu precizarea că procedura detaliată va fi aprobată prin ordin al ministrului Finanțelor. Ordinul nu a fost publicat până în prezent.
De ce este important: Până în prezent, Ministerul Finanțelor nu a primit solicitări pentru răscumpărarea anticipată a titlurilor de stat. Această posibilitate este, însă, importantă dacă statul vrea să atragă la investiții în titluri de stat un număr cât mai mare de români, inclusiv cei cu economii mai mici, oameni care au nevoie să știe că în caz de nevoie pot avea acces la bani.
CITEȘTE ȘI Finanțele au ieșit să împrumute cu două emisiuni de titluri de stat- una a avut succes, a doua nu. Statul refuză dobânzile pe care le consideră prea mariFinanțele, în urma unei analize, au tras concluzia anul trecut că titlurile de stat pentru populație ar fi mai atractive dacă românii ar avea posibilitatea să-și recupereze banii anticipat, în cazul în care doresc, dar și să transfere dreptul de proprietate către alte persoane.
Hotărârea de Guvern cu aceste două modificări a fost aprobată și publicată în Monitorul Oficial la începutul lunii septembrie.
Pentru titlurile vândute prin Trezoreria statului, Hotărârea de Guvern prevedea ca ministrul Finanțelor să dea un ordin prin care să stabilească procedura de răscumpărare și de transfer. În cazul titlurilor vândute populației prin Poșta Română, procedura trebuia stabilită prin ordin comun al ministrului Finanțelor și al ministrului Comunicațiilor și Societății Informaționale.
Peste 50.000 de români au finanțat găurile statului cu peste 2 miliarde de lei
Finanțele au atras anul acesta 2 miliarde în contextul în care au vândut titluri de stat doar în cursul a câteva săptămâni din lunile iunie, august și decembrie.
CITEȘTE ȘI RBS este una din cele opt bănci bănuite de înțelegeri pe piața obligațiunilor"Dovada interesului crescut al populației față de această metodă de economisire este numărul mare de români, 52.239, care au ales să investească peste 2 miliarde de lei în titluri de stat. Aceasta este cea mai mare sumă investită în titluri de stat destinate exclusiv populației. Titlurile de stat au fost achiziționate prin unitățile operative ale Trezoreriei Statului, precum și prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, astfel:
- prin Trezorerii: 1,73 miliarde de lei (40.759 investitori)
- prin Poșta Română: 338,5 milioane de lei (11.480 investitori)", potrivit unui anunț din decembrie al Ministerului Finanțelor.
Instituția a precizat că emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe parcursul anului 2019, în fiecare lună perioada de subscriere urmând să fie de trei săptămâni, iar maturitățile vor fi stabilite în funcție interesul manifestat de investitori.
"Au existat și anul trecut astfel de emisiuni pentru populație. Dobânzile nu sunt impozitate la aceste titluri de stat. E un instrument sigur de a investi pentru populație. Vrem să dăm populației alternativa față de depozitele bancare, de a investi în aceste titluri de stat", a declarat, la Antena 3, ministrul de resort, Eugen Teodorovici.