Înalta Curte de Casație și Justiție l-a achitat definitiv, luni, pe președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în dosarul în care era acuzat de mărturie mincinoasă. Tăriceanu a fost acuzat de procurorii DNA că a mințit în declarațiile date ca martor în dosarul retrocedării unei suprafețe din Pădurea Snagov și a fermei Băneasa, în care sunt judecați prințul Paul, Remus Truică, Tal Silberstein și Dan Andronic.
ICCJ a respins apelul DNA și a menținut decizia de achitare de la prima instanță, scrie News.ro.
La termenul din 25 februarie, instanța a admis o probă cu înscrisuri solicitată de DNA și a respins proba testimonială solicitată tot de procurorii anticorupție, mai exact reaudierea unor martori, între care Șerban Mihăilescu, Dan Andronic, Victor Ponta. Instanța a stabilit atunci un nou termen pentru 25 martie, la care să se prezinte și Tăriceanu, la acea dată fiind amânată pronunțarea pentru 8 aprilie. Atunci, pronunțarea a fost amânată din nou, pentru 22 aprilie.
CITEȘTE ȘI Teodorovici reia ideea revenirii în țară a românilor care muncesc în străinătate. Șeful Finanțelor propunea plafon de 5 aniProcesul în care Călin Popescu Tăriceanu este acuzat de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului a început inițial în 14 martie 2017 la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Dosarul a fost trimis instanței în 6 iulie 2016, de către procurorii DNA Brașov, care îl acuză pe Călin Popescu Tăriceanu că a mințit în declarațiile date ca martor în dosarul retrocedării unei suprafețe din Pădurea Snagov și a fermei Băneasa, în care sunt judecați prințul Paul, Remus Truică, Tal Silberstein și Dan Andronic.
Alături de președintele Senatului a fost trimis în judecată și Dorin Marian, fost șef al Administrației Prezidențiale în anul 2000, acesta fiind acuzat tot de mărturie mincinoasă.
Potrivit DNA, în 15 aprilie 2016, în cadrul anchetei privind retrocedarea unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa, Călin Popescu Tăriceanu, în declarația luată sub jurământ, "a făcut afirmații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat și nu a spus tot ce știe în legătură cu împrejurări esențiale, urmărind prin această îngreunarea tragerii la răspundere penală a mai multor inculpați din dosar". Astfel, președintele Senatului este acuzat că a menționat în mod nereal că nu a avut cunoștință despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafețe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) și Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului) și nici despre implicarea israelienilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi și a altor persoane în procedurile de retrocedare. De asemenea, susțin procurorii DNA, președintele Senatului a făcut declarații mincinoase și nu a spus tot ce știe în legătură cu relația avută cu Tal Silberstein, Dan Andronic și Remus Truică, și nu a spus nimic despre întâlnirile și discuțiile purtate cu Truică referitor la taxele notariale privind tranzacționarea terenurilor din Snagov și modalitatea de dobândire și valorificare a bunurilor revendicate.
Președintele Senatului a fost audiat în acest dosar în 11 aprilie 2017, când le-a spus magistraților instanței supreme că a încetat relațiile de consultanță politică cu Tal Silberstein și Dan Andronic în 2008, când aceștia au început să îl consilieze pe Traian Băsescu, dar s-au mai întâlnit între 2008 și 2014, doar pentru a discuta politică.
Tăriceanu a spus că nu a mințit când a spus că nu a vorbit cu Remus Truică despre tranzacționarea terenurilor Fermei Băneasa și a Pădurii Snagov, iar prințul Paul probabil că i-a făcut plângere penală pentru că l-a considerat potrivnic acțiunilor sale și după ce aflase că folosește în public față de el epitetul "bastard”.
În 22 mai 2018, magistrații instanței supreme au dispus achitarealui Tăriceanu, în dosarul în care este acuzat de mărturie mincinoasă și în care DNA ceruse o pedeapsă de trei ani de închisoare. Decizia instanței nu era definitivă.
Atunci, Tăriceanu declara că pentru el este o zi aparte pe care nu și-ar fi imaginat că o va trăi vreodată. "Este o zi aparte pe care nu mi-aș fi imaginat că o să o trăiesc vreodată, pentru mine și pentru familia mea, dar demersurile mele publice din ultimii patru ani, de a demasca gravele abuzuri ale statului paralel, nu au izvorât din problemele mele personale. Mă gândesc la soarta multor români care au devenit ținte și victime ale sistemului paralel care a funcționat nestingherit în România vreme de peste 10 ani, fără să ne putem apăra", declara Tăriceanu.