Guvernul relansează IMM Invest pentru a scoate economia din criză. Firmele mici și mijlocii pot avea garanții de stat la credite pentru investiții și capital de lucru

Guvernul relansează IMM Invest pentru a scoate economia din criză. Firmele mici și mijlocii pot avea garanții de stat la credite pentru investiții și capital de lucru
scris 7 apr 2020

Guvernul a modificat și relansat programul IMM Invest, prin care intenționează să acorde întreprinderilor mici și mijlocii garanții de stat pentru credite destinate investițiilor sau asigurării capitalului de lucru. Odată cu publicarea în Monitorul Oficial a normelor, programul va deveni unul dintre principalele instrumente prin care statul intenționează să susțină segmentul mediului de afaceri cel mai afectat de criza cauzată de epidemia de coronavirus, cel al IMM-urlor.

Firmele care se încadrează la categoria IMM, cu un număr mai mic de 250 de salariați și cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro/active totale care nu depășesc 43 milioane euro, vor putea accesa de la bănci finanțări în cadrul programului guvernamental. Pentru a accesa finanțările pentru microântreprinderi, o firmă trebuie să aibă cel mult 9 salariați și cifră de afaceri anuală netă sau active totale de până la 2 milioane de euro. De asemenea, finanțările pentru întreprinderi mici sunt disponibile firmelor cu firme cu 10-49 salariați și cifră de afaceri anuală netă sau active totale de cel mult 10 milioane euro.

Urmărește-ne și pe Google News

Perioada de valabilitate a schemei, respectiv perioada în care sunt selectați beneficiarii și emise scrisori de garanție/acorduri de finanțare ,este cuprinsă între 4 aprilie 2020 și 31 decembrie 2020, iar perioada în care poate fi plătit grantul este cuprinsă între 4 aprilie 2020 și 31 martie 2021 inclusiv, cu posibilitatea prelungirii conform art. 1 alin. (33) din OUG 110/2017, potrivit unei analize TaxHouse.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Ajutoarele de stat acordate în baza schemei de ajutor de stat se acordă după obținerea deciziei de autorizare a Comisiei Europene.

De asemenea, important, finanțările obținute prin acest program nu pot fi folosite pentru refinanțarea de credite în derulare.

Radierile de firme, în scădere CITEȘTE ȘI Radierile de firme, în scădere

Ajutor de stat sub formă de garanții pentru împrumuturi

Pentru creditele/liniile de credit garantate de către stat în procent de maximum 80%, valoarea maximă a fiecărei finanțări acordate unui beneficiar nu poate depăși 5.000.000 lei pentru creditele/liniile de credit pentru finanțarea capitalului de lucru, respectiv 10.000.000 lei pentru creditele de investițîi în limita uneia dintre următoarele condițîi valabile pentru ambele finanțări, care reprezintă valoarea cea mai mare dintre:

(i) dublul sumei reprezentând cheltuielile salariale, inclusiv contribuțiile sociale obligatorii datorate de angajator aferente veniturilor din salarii și asimilate salariilor, înregistrate la nivelul anului 2019. În cazul întreprinderilor înființate după 1 ianuarie 2019, cuantumul maxim al împrumutului nu poate depăși suma estimată pentru primii doi ani de activitate; sau

(ii) 25% din cifra de afaceri netă a beneficiarului pe 2019, respectiv venitul brut sau normă anuală de venit în cazul persoanelor fizice care obțin venituri din activități independente, după caz, conform Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuții sociale datorate de persoanele fizice depuse la organele fiscale competențe pentru anul 2019; sau

(iii) o valoare care să rezulte din nevoile sale de lichidități, cu condiția prezentării unor documente justificative de către beneficiar, situație în care cuantumul împrumutului nu poate depăși nevoile de lichidități de la momentul acordării pentru următoarele 18 luni.

Pentru credite/linii de credit pentru finanțarea capitalului de lucru garantate de către stat în procent de maximum 90%, valoarea maximă a creditului/liniei de credit pentru microîntreprinderi nu poate depăși 500.000 lei, respectiv 1.000.000 lei pentru întreprinderile mici, în limita valorii maxime dintre cele menționate la punctele (i) – (iii).

Valoarea maximă cumulată a finanțărilor garantate de stat nu poate depăși 10.000.000 lei, în limita valorii maxime dintre cele menționate la punctele (i) – (iii).

Durata maximă a finanțărilor este de 72 de luni în cazul creditelor pentru investiții, fără posibilitate de prelungire, și de 36 de luni în cazul creditelor/liniilor de credit pentru capital de lucru, cu posibilitatea prelungirii cu maximum 36 de luni.

Orban, despre faptul că Trezoreria nu acceptă plăți online: Trebuie să iasă din epoca de piatră, acolo încă se lucrează cu ștampilă. Dacă o instituție nu se adaptează, există soluția schimbării conducerii CITEȘTE ȘI Orban, despre faptul că Trezoreria nu acceptă plăți online: Trebuie să iasă din epoca de piatră, acolo încă se lucrează cu ștampilă. Dacă o instituție nu se adaptează, există soluția schimbării conducerii

Ajutor de stat sub forma de grant

IMM-urile care au contractat credite/linii de credit garantate de către stat beneficiază de un grant în limita cumulului rezultat dintre valoarea comisionului de risc, a comisionului de administrare, aferente garanției acordate, și a dobânzilor aferente creditelor/liniilor de credite, dar nu mai mult de echivalentul în lei a 800.000 de euro per întreprindere.

Din start, statul subvenționează dobânda până la finele lui 2020, urmând ca pentru 2021 și 2022, acordarea subvenției să fie aprobată doar în cazul în care Comisia Națională de Strategie și Prognoză estimează creștere economică mai slabă față de 2020. Având în vedere că economiștii estimează pentru cele mai multe țări că impactul economic negativ va fi resimțit puternic anul acesta, iar ulterior va urma recuperarea, subvenționarea dobânzii în 2021 și 2022 pare mai puțin probabilă.

Pentru sectoarele agriculturii, pisciculturii și acvaculturii se aplică anumite condiții specifice:

a)  ajutorul nu depașește 120.000 euro pentru fiecare intreprindere care iși desfașoara activitatea in sectorul pescuitului și acvaculturii sau 100.000 euro pentru fiecare intreprindere care iși desfașoara activitatea in domeniul productiei primare de produse agricole; toate sumele utilizate trebuie sa fie brute, și anume inainte de deducerea impozitelor sau a altor taxe;

b)  cuantumul ajutorului acordat intreprinderilor care iși desfașoara activitatea in domeniul productiei primare de produse agricole nu trebuie stabilit pe baza pretului sau a cantitatii produselor introduse pe piață;

c)  ajutorul acordat întreprinderilor care își desfașoară activitatea în sectorul pescuitului și acvaculturii nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de ajutoare mentionate la articolul 1 alineatul (1) literele (a)-(k) din Regulamentul (UE) nr. 717/2014 al Comisiei din 27 iunie 2014 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis in sectorul pescuitului și acvaculturii;

d)  în cazul în care o întreprindere își desfașoară activitatea în mai multe sectoare cărora li se aplică cuantumuri maxime diferite, întreprinderea în cauză asigură, prin mijloace adecvate, cum ar fi separarea conturilor, faptul că pentru fiecare dintre aceste activități se respectă plafonul aferent și că, în total, nu se depășește cel mai mare cuantum posibil.

DOCUMENT ANAF lucrează cu publicul la program redus în regionale, administrații județene și DGAMC, din cauza epidemiei. Restul activităților se desfășoară la program normal CITEȘTE ȘI DOCUMENT ANAF lucrează cu publicul la program redus în regionale, administrații județene și DGAMC, din cauza epidemiei. Restul activităților se desfășoară la program normal

Condiții pe care trebuie să le îndeplinească o firmă pentru a fi eligibilă

Beneficiarul este eligibil în cadrul programului dacă îndeplinește cumulativ criteriile prevăzute la art. 3 din OUG 110/2017, potrivit unei analize Omega Consulting and Management:

a)  nu se află în dificultate în sensul pct. 20 și 24 din Comunicarea Comisiei - Orientări privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate 2014/C 249/01, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 249 din 31 iulie 2014, respectiv:

  • în cazul unei societăți cu răspundere limitată și a societăților pe acțiuni, atunci când nu a pierdut mai mult de jumătate din capitalul social în ultimii doi ani și mai mult de un sfert din acest capital în ultimele 12 luni, așa cum reiese din ultimele două situații financiare anuale ale societății, fac excepție start-up-urile care nu au nicio situație financiară anuală depusă; sau 
  • în cazul unei societăți în care cel puțin o parte dintre asociați sunt ținuți nelimitat pentru datoriile întreprinderii, atunci când nu a pierdut mai mult de jumătate din capitalul propriu în ultimii doi ani și mai mult de un sfert din acest capital în cursul ultimelor 12 luni, așa cum reiese din ultimele două situații financiare anuale ale societății, respectiv societate în nume colectiv, societate în comandită simplă, societate în comandită pe acțiuni, fac excepție start-up-urile care nu au nicio situație financiară anuală depusă; sau
  • IMM nu se află în niciuna dintre următoarele situații:
    • procedura de insolvență,
    • procedura de executare silită declanșată de organele fiscale și/sau alți creditori,
    • închidere operațională,
    • dizolvare,
    • lichidare,
    • administrare specială sau concordat și
    • nu îndeplinește criteriile din legislația națională pentru a fi supus unei proceduri de insolvență la cererea creditorilor, conform declarației pe propria răspundere, completată și semnată de beneficiarul finanțării;

b) nu se află în litigiu, în calitate de pârât, cu Ministerul Finanțelor și/sau instituția de credit parteneră;

c) nu figurează cu credite restante, inclusiv pentru finanțările tip leasing, în ultimele 6 luni anterioare datei solicitării garanției de stat sau dacă înregistrează restanțe, acestea sunt încadrate în categoriile A, B, C în baza de date a Centralei Riscului de Credit;

d) nu se află în interdicție de a emite cecuri la dată de 31 decembrie 2019 și nu figurează cu incidente majore cu bilete la ordin în ultimele 6 luni anterioare datei de 31 decembrie 2019 în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăți;

e) împotriva lui nu s-a deschis procedura insolvenței, în temeiul legilor aplicabile;

f) prezintă instituției de credit garanții colaterale care, în cazul creditelor de investiții, împreună cu garanția de stat și ipotecă legală imobiliară și/sau mobiliară asupra activelor finanțate din credit, acoperă în proporție de cel puțîn 100% valoarea finanțării. Pentru creditele/liniile de credit pentru finanțarea capitalului de lucru pot fi incluse în structura de garanții aferente creditului ipotecă legală mobiliară asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor deschise de beneficiar la instituția de credit, împreună cu garanția de stat;

g) sunt eligibile conform reglementărilor interne ale instituției de credit;

h) nu înregistrează obligății fiscale restante și alte creanțe bugetare administrate de organul fiscal central, definit potrivit art. 1 pct. 31 dinCodul de procedura fiscală. În cazul în care înregistrează astfel de obligații restante, beneficiarul se obligă să le achite din creditul/linia de credit pentru capitalul de lucru acordată în cadrul programului.

OBSERVAȚIE: În exercitarea atribuțiilor sale, F.N.G.C.I.M.M. are obligația de a solicită informațiile prevăzute la alin. (1) lit. h) în formă electronică, în baza unui PROTOCOL încheiat cu ANAF, pentru aplicarea dispozițiilor art. 69 alin. (4) din Legea nr. 207/2015.

i)  depun un document scris prin care se angajează să nu disponibilizeze personalul existent de la data de 04.04.2020 până la 31 decembrie 2020. Întreprinderea poate organiza programul de lucru al salariaților în funcție de evoluția activității curente a acesteia.

Nu sunt eligibile pentru acordarea de garanții în cadrul programului IMM din sectoarele/ domeniile: activități de jocuri de noroc și pariuri, producție sau comercializare de armament, muniții, explozibili,  tutun, alcool, substanțe aflate sub control național, plante, substanțe și preparate stupefiante și psihotrope, activități de investigare și protective.

viewscnt
Afla mai multe despre
imm invest
imm
banci
credite
garantii de stat