Guvernul lasă Parlamentul să găsească recompense pentru firmele și persoanele care își achită obligațiile

Guvernul lasă Parlamentul să găsească recompense pentru firmele și persoanele care își achită obligațiile
scris 14 oct 2015

Guvernul nu va introduce recompense pentru firmele și persoanele fizice care își achită la termen obligațiile fiscale, ci asigură că acestea vor fi aprobate în Parlament, în timpul dezbaterilor privind ordonanța prin care penalitățile aferente datoriilor vor fi anulate.

Sistemul în care firmele și persoanele fizice cu datorii bugetare la 30 septembrie 2015 vor fi scutite de la plata penalităților de întârziere dacă achită sumele principale până la 31 martie 2016 va fi discutat, din nou, în ședința de miercuri a Guvernului, documentul fiind pregătit de această dată pentru aprobarea finală.

Urmărește-ne și pe Google News

Săptămâna trecută, ministrul Finanțelor declara că este normal să fie introduse stimulente și pentru firmele și persoanele fizice care își achită la timp obligațiile fiscale, pentru a încuraja conformarea voluntară.

Surse guvernamentale au declarat însă pentru Profit.ro că variantele de soluții pentru acordarea de recompense sau stimulente vor fi analizate doar după adoptarea ordonanței de ștergere a penalităților.

"Mecanismul de stimulente va fi, ulterior, introdus în ordonanța cu scutiri, dar prin amendamente depuse în dezbaterile din Parlament", au declarat sursele citate.

În urmă cu două săptămâni, Ministerul Finanțelor a redactat un proiect de ordonanță de urgență, prezentat în premieră de Profit.ro, care prevede că acei ”contribuabili” cu datorii bugetare restante la 30 septembrie 2015 vor putea plăti sumele principale până la 31 martie 2016 fără să mai achite și penalitățile de întârziere, dar vor acoperi dobânzile aferente până la 30 iunie 2016.

viewscnt
Afla mai multe despre
stimulente
bun platnici
contribuabili
guvern
parlament