Companiile de construcții, cele cu pierderi sau cele care fac parte dintr-un grup și care au tranzacții cu părțile afiliate sunt cele mai controlate de ANAF.
Anul trecut, ANAF a desfășurat un număr în creștere de inspecții fiscale inopinate, având ca tematică prețurile de transfer, un tip de control care a devenit tot mai frecvent începând cu 2018, susține firma de consultanță TPA România. Analiștii se așteaptă ca și în 2020 organul fiscal să controleze cu precădere anumite categorii de contribuabili, în funcție de rezultatele analizei de risc efectuate, scrie Agerpres.
Din ceea ce s-a putut observa în cursul anului precedent, printre firmele verificate au fost cele care înregistrează pierderi recurente sau cele care au avut o sumă importantă de TVA de recuperat de la buget și nu au rambursări frecvente.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
"Criteriile de risc și modul în care se realizează selecția firmelor ce vor fi controlate nu sunt însă transparente. Noi, în calitate de consultanți fiscali, putem observa tendințe, dar nu le putem spune clienților cu certitudine dacă și când vor fi controlați", afirmă Sorana Cernea, partener al TPA România și coordonatorul biroului din Cluj al firmei de consultanță și audit.
Specialiștii au sesizat o frecvență a controalelor mai ridicată în rândul firmelor de construcții, la care au avut loc verificări în special în legătură cu tratamentul fiscal al diurnelor acordate salariaților.
O altă categorie mai des controlată sunt agenții economici care prezintă riscuri, printre care firmele cu pierderi, mai ales companiile ce fac parte dintr-un grup și care au tranzacții cu părțile afiliate, companiile ce dețin solduri mari de bani în casierie sau sume importante acordate ca avans spre decontare și care nu distribuie dividende și firmele ce raportează sume mari de TVA de recuperat, dar care nu solicită rambursarea o perioadă lungă de timp.
"Firmele profitabile, care își achită la zi datoriile față de stat, sau cele care au controale recurente de rambursare de TVA și nu au avut sume semnificative refuzate la rambursare, nu au fost controlate, fapt ce ne conduce la concluzia potrivit căreia organul fiscal efectuează analize de risc și ține cont de acestea atunci când alege contribuabilii ce vor fi controlați", concluzionează Sorana Cernea.
TPA furnizează servicii de consultanță fiscală și audit din Europa Centrală și de Sud-Est. Gama de servicii oferite cuprinde consultanță fiscală, contabilitate & raportare financiară, audit și consiliere.