Femeile sunt plătite cu circa 7% mai puțin decât bărbații în majoritatea domeniilor, administrația publică urcă în Top-ul salarial. În ce domenii și județe sunt cele mai mari și mai mici salarii

Femeile sunt plătite cu circa 7% mai puțin decât bărbații în majoritatea domeniilor, administrația publică urcă în Top-ul salarial. În ce domenii și județe sunt cele mai mari și mai mici salarii
scris 26 sep 2017

Cele mai mari salarii au fost anul trecut în IT, bănci, firme de asigurări, energie, dar și în administrație publică, iar cele mai mici salarii au fost declarate în hoteluri, restaurante, construcții. Angajații din București sunt mai bine plătiți, în timp ce lucrătorii din Harghita, Covasna și Vrancea au de suferit. Femeile sunt plătite cu circa 7% mai puțin decât bărbații în majoritatea domeniilor. Costul mediu lunar al forței de muncă a crescut, relevă datele Institutului Național de Statistică.

Costul mediu lunar al forței de muncă a fost anul trecut de 3.493 lei/salariat, în creștere cu 9,5% față de anul precedent. Numărul mediu al salariaților s-a ridicat la 4,759 milioane persoane, în creștere cu 148.000 angajați comparativ cu anul precedent.

Urmărește-ne și pe Google News

Cele mai mari câștiguri salariale medii lunare nete, superioare mediei pe economia națională, au fost în informații și comunicații (de 2,1 ori), intermedieri financiare și asigurări (de aproape 2 ori), industria extractivă cu 66,7%, producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat cu 57,6%, administrație publică cu 50,7%, activități profesionale, științifice și tehnice cu 47,2%.

Câștigurile salariale medii lunare nete care s-au situat la cea mai mare distanță sub media pe economie au fost în hoteluri și restaurante (-39,8%), alte activități de servicii (-32,0%), construcții (-25,5%), activități de spectacole, culturale și recreative (-22,3%), activități de servicii administrative și activități de servicii suport (-21,2%), agricultură, silvicultură și pescuit (-20,8%).

Indicatorul CFA România: Încrederea macroeconomică a scăzut, pentru a treia lună consecutiv. Analiștii anticipează deprecierea leului și majoarea ratelor de dobândă CITEȘTE ȘI Indicatorul CFA România: Încrederea macroeconomică a scăzut, pentru a treia lună consecutiv. Analiștii anticipează deprecierea leului și majoarea ratelor de dobândă

Indicele câștigului salarial real (exprimat ca raport între indicele câștigului salarial nominal net și indicele prețurilor de consum al populației) a fost de 161,7% față de anul 1990, mai mare cu 17,1 puncte procentuale 2/3 față de anul precedent, respectiv cu 31,4 puncte procentuale față de 2008.

Femeile au câștigat în medie cu circa 7% mai puțin decât bărbații, realizând un câștig salarial mediu lunar brut de 2.707 lei (față de 2.900 lei al bărbaților) și un câștig salarial mediu lunar net de 1.968 lei (față de 2.116 lei al bărbaților).

Bărbaților le revin câștiguri salariale medii lunare nete superioare femeilor în majoritatea activităților economice, cele mai mari diferențe (peste 20,0%) regăsindu-se în intermedieri financiare și asigurări (46,6%), comerț (23,7%), industria prelucrătoare (23,3%) și alte activități de servicii (21,5%).

În profil teritorial, pe județe, câștigul salarial mediu lunar net anul trecut s-a situat sub media pe economie în 36 dintre județe. Cele mai scăzute câștiguri s-au înregistrat în județele Harghita (1.519 lei, cu 25,8% mai puțin decât media pe economie), Covasna (1.542 lei, cu 24,6% mai puțin decât media pe economie), respectiv Vrancea (1.556 lei, cu 23,9% mai puțin decât media pe economie). La polul opus s-a situat câștigul salarial mediu lunar net realizat în București (2.925 lei), cu 43,0% peste media pe economie.

Ce fel de animal va fi fondul suveran? CITEȘTE ȘI Ce fel de animal va fi fondul suveran?

Costul mediu al forței de muncă

Costul mediu lunar al forței de muncă a fost de 3.493 lei/salariat, în creștere cu 9,5% față de anul precedent.

Comparativ cu media pe economie, costul mediu lunar a fost semnificativ mai mare în informații și comunicații, intermedieri financiare și asigurări, respectiv industria extractivă (fiecare de circa 2,0 ori), producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (+59,5%), activități profesionale, științifice și tehnice (+45,1%), administrație publică (+24,6%).

Cele mai importante valori ale costului mediu lunar situate sub media pe economie s-au înregistrat în hoteluri și restaurante (-40,5%), alte activități de servicii (-32,4%), construcții (-25,4%), activități de spectacole, culturale și recreative (-21,8%), activități de servicii administrative și activități de servicii suport (-21,5%), agricultură, silvicultură și pescuit (-20,0%).

Bărbații predomină în rândul salariaților (2,5 milioane persoane, respectiv 52,7% din totalul numărului mediu de salariați). Față de anul anterior, numărul mediu al salariaților bărbați a crescut cu 65.800 persoane, iar numărul femeilor salariate a crescut cu 82.200 persoane.

Repartizarea salariaților pe sectoare economice arată că majoritatea se regăseau în sectorul terțiar (servicii), ponderea acestora reprezentând 61,4%. În sectorul secundar (industrie și construcții) lucrau 36,1% dintre salariați, iar în cel primar (agricultură, silvicultură și piscicultură) numai 2,5%.

Top 100 branduri: Microsoft depășește Coca-Cola, Facebook intră în Top 10, Netflix și Salesforce luate în evidență CITEȘTE ȘI Top 100 branduri: Microsoft depășește Coca-Cola, Facebook intră în Top 10, Netflix și Salesforce luate în evidență

Activitățile din construcții și industria extractivă sunt desfășurate cu preponderență de bărbați, aceștia reprezentând 86,6%, respectiv 83,9% din totalul salariaților acestor activități. Activitățile caracterizate prin grad pronunțat de “feminizare” al forței de muncă salariate sunt cele de sănătate și asistență socială (79,9% din numărul total al salariaților acestor activități), învățământ (71,9%), intermedieri financiare și asigurări (70,4%), hoteluri și restaurante (60,8%).

În profil regional, efectivul salariaților a înregistrat creșteri în toate regiunile de dezvoltare față de sfârșitul anului 2015. Regiunile cu cele mai mari creșteri ale efectivului de salariați au fost București-Ilfov (+76.700 mpersoane), Nord-Vest (+25.000 persoane) și Centru (+24.900 persoane). În regiunea București-Ilfov se concentrează aproape 22% din salariații din economie.

Regiunile de dezvoltare în care activitățile sectorului primar depășesc ponderea medie pe țară (2,4% pe total economie) sunt: Sud Muntenia (4,1%), Sud-Est (3,8%), Nord-Est (3,2%), Vest (2,8%) și Sud-Vest Oltenia (2,6%).

Regiunile de dezvoltare care concentrează o proporție semnificativă a salariaților în sectorul industriei și construcțiilor sunt Vest, Centru, Sud-Muntenia, Nord-Vest, Sud-Vest Oltenia (44,9%, 42,8%, 40,7%, 40,4%, 37,5%, față de 35,5% media pe țară).

Cea mai mare pondere a salariaților din serviciile comerciale se regăsește în regiunea București-Ilfov (61,8% față de 42,7% pe total economie), iar în sectorul serviciilor sociale cea mai mare pondere s-a înregistrat în regiunea Nord-Est (26,4% față de 19,4% media pe țară).

La sfârșitul anului trecut, efectivul salariaților din societățile cu capital privat a fost majoritar (75,7%) și a înregistrat o creștere cu 4,5% comparativ cu anul precedent.

Distribuția salariaților după forma juridică a întreprinderilor în care lucrează arată că cei angajați în societățile comerciale au reprezentat 79,3% din efectivul total de salariați, în creștere cu 4,4% față de anul precedent. 

viewscnt
Afla mai multe despre
angajatori
salariu
angajati
ins