Execuția bugetară la 7 luni: Deficitul a coborât la 1,26%, ca urmare a veniturilor mai mari din luna iulie, dar este dublu comparativ cu anul trecut. Cheltuielile au urcat cu 18%, iar veniturile - cu 14%

Execuția bugetară la 7 luni: Deficitul a coborât la 1,26%, ca urmare a veniturilor mai mari din luna iulie, dar este dublu comparativ cu anul trecut. Cheltuielile au urcat cu 18%, iar veniturile - cu 14%
scris 30 aug 2018

Guvernul a încheiat primele șapte luni cu un deficit bugetar de 1,26% din PIB, 11,9 miliarde de lei, în scădere de la 1,61%, 14,97 miliarde lei, în primele șase luni ale anului. Diminuarea deficitului, după saltul destul de mare din iunie, vine ca urmare a încasărilor peste plan din luna iulie, susținute de mari încasări datorită plățile pe care companiile le-au făcut la termenele de declarare și plată a impozitului pe profit, TVA datorat trimestrial, impozitului pe veniturile microîntreprinderilor.

Raportat la perioada similară a anului trecut, deficitul este însă de peste două ori mai mare.

Urmărește-ne și pe Google News

În primele șapte luni din 2017, deficitul bugetar a fost de 5,1 miliarde lei, respectiv 0,63% din PIB. În aceeași perioadă din 2016, deficitul bugetar a fost de 1,74 miliarde lei, respectiv 0,23% din PIB.

În 2017, deficitul bugetului general consolidat a fost de 24,3 miliarde de lei, 2,88% din PIB, sub ținta anuală stabilită de 2,96%.

Veniturile din primele șapte luni sunt în creștere cu 14%

Astfel, conform actualei execuții bugetare, ritmul de creștere anuală a veniturilor s-a accelerat la 14%, veniturile bugetului general consolidat ajungând la 160,8 miliarde de lei.

Bugetul înregistrează creșteri față de anul precedent în cazul încasărilor din contribuțiile de asigurări (+37,5%) și din veniturile nefiscale (+20,7%). Începând cu februarie, încasările din contribuțiile sociale au fost influențate pozitiv de condițiile legislative noi privind transferul contribuțiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, iar veniturile nefiscale au fost influențate pozitiv în luna iulie de încasările din dividende.

DOCUMENT - ANAF a colectat în iulie venituri lunare record, de aproape 27 de miliarde de lei, cu 3 miliarde de lei peste planul stabilit de Finanțe CITEȘTE ȘI DOCUMENT - ANAF a colectat în iulie venituri lunare record, de aproape 27 de miliarde de lei, cu 3 miliarde de lei peste planul stabilit de Finanțe

De asemenea, în iulie, Ministerul Finanțelor a constatat o îmbunătățire a colectării veniturilor din TVA. Acestea au crescut cu 35,9% față de realizările aceleiași luni din 2017, ajungând la o valoare de 31,9 miliarde lei pe primele șapte luni ale anului în curs, ceea ce reprezintă o creștere cu 9,8% față de perioada similară a anului precedent. Veniturile din accize au fost în sumă de 15,6 miliarde lei (1,7% din PIB) cu 9,2% mai mari comparativ cu perioada similară a anului precedent. De asemenea, încasările din impozite și taxe pe proprietate au crescut cu 6,2% față de aceeași perioadă a anului 2017.

Scăderi au fost consemnate la încasările din impozitul pe salarii și venit, cu 22,7%, pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2018. De asemenea, a fost înregistrată o diminuare cu 32% față de aceeași perioadă anului precedent la taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități ca urmare a aplicării legislației privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule.

Decizie semnată: Finanțele încep să controleze cum cheltuiesc ONG-urile banii primiți de la populație, din sponsorizări și de la bugetul statului. Vor fi verificați și anii din urmă. Curtea de Conturi acuză control zero CITEȘTE ȘI Decizie semnată: Finanțele încep să controleze cum cheltuiesc ONG-urile banii primiți de la populație, din sponsorizări și de la bugetul statului. Vor fi verificați și anii din urmă. Curtea de Conturi acuză control zero

Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăților efectuate sunt de 7,6 miliarde lei cu 16,7% mai mari decât cele încasate în anul 2017 în aceeași perioadă.

Cheltuielile sunt mai mari cu 18%

Cheltuielile bugetului general consolidat se ridică pentru primele șapte luni la 172,8 miliarde lei, cu 18% mai mari față de aceeași perioadă din anul  precedent.

Cheltuielile de personal sunt cu 25,1% mai mari, creșterea fiind determinată de majorările salariale acordate bugetarilor.

Cheltuielile cu bunuri și servicii au urcat cu 8,5% față de aceeași perioadă a anului precedent. Creșteri semnificative au consemnat atât la bugetele locale, cât și bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și bugetele instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții bugetare.

Subvențiile au fost mai mari cu 6,3% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Se apropie 1 septembrie - ce se întâmplă totuși cu obligația de a utiliza noile casele de marcat? CITEȘTE ȘI Se apropie 1 septembrie - ce se întâmplă totuși cu obligația de a utiliza noile casele de marcat?

Cheltuielile cu dobânzile sunt cu 20% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut, reprezentând 0,9% din PIB, avându-se în vedere cumularea datelor de plată a dobânzilor aferente mai multor titluri de stat de tip benchmark.

Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de anul precedent cu 13,1%, fiind influențate, în principal, de majorarea cu 9% a punctului de pensie de la 1 iulie 2017, ajungând la 1.000 lei, respectiv cu 10% de la 1 iulie 2018, ajungând la 1.100 lei, de creșterea nivelului indemnizației sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei, precum și majorarea și modificarea modalității de stabilire a indemnizației lunare pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție.

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și pe cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost de 10,9 miliarde lei, cu 29,8% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut.

viewscnt
Afla mai multe despre
executie bugetara
buget
deficit bugetar
guvern