EXCLUSIV Zero venituri din digitalizare și în aprilie

EXCLUSIV Zero venituri din digitalizare și în aprilie
scris 14 mai 2024

ANAF și Autoritatea Vamală Română (AVR) nu au înregistrat nici în aprilie venituri din digitalizare, deși aveau pus în programul de colectare venituri, trasat de către Ministerul Finanțelor, încasări de 700 de milioane de lei, potrivit informațiilor Profit.ro.

Nerealizarea acestor venituri, despre care Finanțele au afirmat încă de la întocmirea bugetului, la finalul anului trecut, că au un grad ridicat de risc, nu pare să afecteze pentru moment colectarea la buget, întrucât creșterea unor taxe și eliminarea de facilități fiscale în acest an, alături de majorarea salariului minim, par să genereze pentru moment suficienți bani suplimentari la buget, încât să acopere gaura digitalizării.

Urmărește-ne și pe Google News

În aprilie, Vama ar fi trebuit să raporteze din digitalizare 500 de milioane de lei, iar ANAF 200 de milioane de lei.

ULTIMA ORĂ Rompetrol a atacat în instanță suprataxa de solidaritate impusă petroliștilor CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Rompetrol a atacat în instanță suprataxa de solidaritate impusă petroliștilor

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat, la finalul lunii aprilie, că veniturile colectate la buget s-au ridicat la 45 miliarde lei, o sumă record, a declarat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș. Potrivit informațiilor Profit.ro, ANAF și Autoritatea Vamală Română (AVR) au pentru aprilie un program total de 44,46 miliarde lei, din care 42,5 miliarde de lei la ANAF și 1,96 miliarde de lei la Vamă. Astfel, din datele anunțate de către ministrul Finanțelor, rezultă că ANAF și AVR au depășit ușor planul în aprilie.

Cel mai probabil, dacă ar raporta venituri din digitalizare, ANAF și Vama nu ar face decât să realoce la această categorie o parte din venituri, deci cu impact nul asupra bugetului.

Vama a avut și în martie ca obiectiv să aducă 500 milioane de lei din digitalizare, dar nu a reușit nici atunci.

Noi reguli, mai relaxate, privind datoria publică și deficitul bugetar CITEȘTE ȘI Noi reguli, mai relaxate, privind datoria publică și deficitul bugetar

Profit.ro a scris în februarie că ANAF a primit în sarcină să aducă 5 miliarde de lei din digitalizare în acest an, în timp ce Autoritatea Vamală Română (AVR) are ca obiectiv 5,5 miliarde de lei, potrivit informațiilor Profit.ro. În timp ce AVR trebuie să obțină venituri din digitalizare începând din martie și are sumele distribuite în mod aproape egal în cursul anului, ANAF ar trebui să înregistreze sume mici din digitalizare începând din aprilie, în timp ce cea mai mare parte, 3 miliarde de lei, sunt venituri ipotetice concentrate în ultimele trei luni din an.

Vama trebuie să aducă din digitalizare câte 500 de milioane de lei pe lună din martie până în octombrie, iar în noiembrie și decembrie câte 750 de milioane de lei, în total 5,5 miliarde lei.

ANAF trebuie să ajungă la 5 miliarde de lei din digitalizare anul acesta, dar are puse astfel de sume în program abia din aprilie și începe cu numai 200 milioane lei pe lună.

ANAF a publicat Ghidul asociațiilor, fundațiilor și federațiilor, persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial CITEȘTE ȘI ANAF a publicat Ghidul asociațiilor, fundațiilor și federațiilor, persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial

Ministerul Finanțelor a avertizat de la pregătirea bugetului că veniturile din digitalizare sunt incerte

ANAF și Vama ar trebui să aducă la buget, potrivit planurilor anunțate anterior de către Guvern, 10,5 miliarde de lei din digitalizare, în timp ce alte 8,5 miliarde de lei ar trebui să vină dintr-o îmbunătățire a colectării la ANAF la TVA, contribuții sociale, impozite, etc. Referitor la aceste venituri, Ministerul Finanțelor anunța, în decembrie, la momentul pregătii bugetului că au un statut incert.

"Realizarea acestor sume semnificative este condiționată de implementarea accelerată în 2024, cu un program strict de operaționalizare, a sistemului de facturare electronică generalizată, SAF-T, sistemelor e-transport și esigiliu și a modulelor de analize de date. Progresele înregistrate în ultimii ani prin prisma îmbunătățirii efective a colectării veniturilor nu oferă o perspectivă optimistă privind materializarea unor sume încasate suplimentar evoluției anuale a agregatelor macroeconomice (creștere economică nominală și reală, majorarea fondului de salarii din economie etc). În acest context, considerarea ex-ante a unor sume suplimentare semnificative (aprox 1% din PIB anual în perioada 2024-2027) având drept sursă creșterea eficienței colectării/reducerea evaziunii fiscale/digitalizarea administrației fiscale reprezintă un risc major pentru deficitul bugetar", avertiza Ministerul Finanțelor.

viewscnt
Afla mai multe despre
digitalizare
venituri
anaf
avr
fisc
vama