Ministerul Finanțelor pregătește un proiect pentru a prelungi, după data de 30 iunie, aplicarea mecanismului de taxare inversă la o serie de bunuri și servicii, la care derogarea pentru taxare inversă acordată de Comisia Europeană expiră la sfârșitul acestei luni, conform datelor Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider
De ce este important: O decizie recentă a Consiliului UE a extins până la 31 decembrie 2026 posibilitatea statelor membre de a aplica mecanismul de taxare inversă pentru plata TVA la livrarea anumitor bunuri și la prestarea anumitor servicii predefinite care prezintă risc de fraudă, în special de fraudă intracomunitară cu firme „fantomă”. România înregistrează un nivel foarte ridicat al neîncasării din TVA, iar o restrângere a mecanismului de taxare inversă ar fi afectat, probabil, veniturile statului.
Livrările de bunuri și servicii la care România aplică taxare inversă și pentru care termenul de aplicare a mecanismului expira la finele lunii iunie sunt:
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: S-a redus încrederea în toate segmentele pieței imobiliare, cu excepția celui de retail. Piața de case din SUA arată o încetinire puternică a vânzărilor- cereale și plante tehnice, inclusiv semințe oleaginoase și sfeclă de zahăr,
- transferul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră,
- livrarea de energie electrică către un comerciant persoană impozabilă,
- transferul de certificate verzi,
- furnizările de telefoane mobile și anumite dispozitive,
- furnizările de dispozitive cu circuite integrate, cum ar fi microprocesoare și unități centrale de procesare,
- furnizările de console de jocuri, tablete PC și laptopuri,
- livrarea de gaze naturale către un comerciant persoană impozabilă.
(detalii despre categoriile de bunuri și servicii la care se aplică taxarea inversă sunt disponibile în a doua parte a articolului)
Taxarea inversă reprezintă o modalitate de simplificare a plății TVA. Prin aceasta nu se efectuează nicio plată de TVA între furnizorul/prestatorul și beneficiarul unor livrări/prestări, acesta din urmă datorând, pentru operațiunile efectuate, taxa aferentă intrărilor și având posibilitatea, în principiu, să deducă respectiva taxă.
Condiția obligatorie pentru aplicarea taxării inverse este ca atât furnizorul, cât și beneficiarul să fie înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul Fiscal.
Această modalitate de simplificare a plății taxei se realizează prin emiterea de facturi în care furnizorul/prestatorul nu înscrie taxa aferentă, inclusiv pentru avansuri, aceasta fiind calculată de beneficiar și înregistrată atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă în decontul de taxă. Furnizorul/Prestatorul are obligația să înscrie pe factură mențiunea taxare inversă.
CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Radu Puiu, analist XTB România: Apar tot mai multe prognoze care indică o extindere a crizei cipurilor. Abia în 2024 se va observa o situație mai bunăDecizia adoptată de Consiliul Uniunii Europene și publicată în Monitorul Oficial
Potrivit ANAF:
Colectarea taxei pe valoarea adăugată la nivelul taxei deductibile este asimilată cu plata taxei către furnizor/prestator. Din punct de vedere contabil, beneficiarul înregistrează în cursul perioadei fiscale în care taxa este exigibilă suma taxei aferente în următoarea formulă contabilă: 4426 = 4427.
În cazul neaplicării taxării inverse prevăzute de lege, respectiv în situația în care furnizorul/prestatorul emite o factură cu TVA pentru operațiunile prevăzute la art. 331 alin. (2) din Codul fiscal și nu înscrie mențiunea taxare inversă în respectiva factură, iar beneficiarul deduce taxa înscrisă în factură, acesta își pierde dreptul de deducere pentru achiziția respectivă de bunuri sau servicii deoarece condițiile de fond privind taxarea inversă nu au fost respectate și factura a fost întocmită în mod eronat.
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, Market Analyst eToro: Retailerii nu au putut să transfere costurile mari către clienții finali. Deja prețurile au crescut foarte multLivrări de bunuri/prestări de servicii realizate în interiorul țării pentru care se aplică taxarea inversă (pentru unele expiră la 30 iunie)
Potrivit art. 331 alin. (2) din Codul fiscal operațiunile pentru care se aplică taxarea inversă sunt:
a) livrarea următoarelor categorii de bunuri
- deșeuri feroase și neferoase, de rebuturi feroase și neferoase, inclusiv produse semifinite rezultate din prelucrarea, fabricarea sau topirea acestora;
- reziduuri și alte materiale reciclabile alcătuite din metale feroase și neferoase, aliajele acestora, zgură, cenușă și reziduuri industriale ce conțin metale sau aliajele lor;
- deșeuri de materiale reciclabile și materiale reciclabile uzate constând în hârtie, carton, material textil, cabluri, cauciuc, plastic, cioburi de sticlă și sticlă;
- materialele prevăzute la pct. 1 - 3 după prelucrarea/transformarea acestora prin operațiuni de curățare, polizare, selecție, tăiere, fragmentare, presare sau turnare în lingouri, inclusiv a lingourilor de metale neferoase pentru obținerea cărora s-au adăugat alte elemente de aliere;
b) livrarea de masă lemnoasă și materiale lemnoase, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată;
c) livrarea de cereale și plante tehnice, inclusiv semințe oleaginoase și sfeclă de zahăr, care nu sunt în principiu destinate ca atare consumatorilor finali.
( se aplică până la data de 30 iunie 2022 inclusiv).
d) transferul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, astfel cum sunt definite la art. 3 din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, transferabile în conformitate cu art. 12 din directivă, precum și transferul altor unități care pot fi utilizate de operatori în conformitate cu aceeași directivă;
(se aplică până la data de 30 iunie 2022 inclusiv).
e) livrarea de energie electrică către un comerciant persoană impozabilă, stabilit în România conform art. 266 alin. (2) din Codul fiscal.
(se aplică până la data de 30 iunie 2022 inclusiv).
Comerciantul persoană impozabilă reprezintă persoana impozabilă a cărei activitate principală, în ceea ce privește cumpărările de energie electrică, o reprezintă revânzarea acesteia și al cărei consum propriu de energie electrică este neglijabil. Prin consum propriu neglijabil de energie electrică se înțelege un consum de maximum 1% din energia electrică cumpărată.
f) transferul de certificate verzi, astfel cum sunt definite la art. 2 lit. h) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările și completările ulterioare; .( se aplică până la data de 30 iunie 2022 inclusiv).
g) construcțiile, astfel cum sunt definite la art. 292 alin. (2) lit. f) pct. 2, părțile de construcție și terenurile de orice fel, pentru a căror livrare se aplică regimul de taxare prin efectul legii sau prin opțiune;
h) livrările de aur de investiții efectuate de persoane impozabile care și-au exercitat opțiunea de taxare și livrările de materii prime sau semifabricate din aur cu titlul mai mare sau egal cu 325 la mie, către cumpărători persoane impozabile;
i) furnizările de telefoane mobile și anume dispozitive fabricate sau adaptate pentru utilizarea în conexiune cu o rețea autorizată și care funcționează pe anumite frecvențe, fie că au sau nu vreo altă utilizare;
(se aplică până la data de 30 iunie 2022 inclusiv).
j) furnizările de dispozitive cu circuite integrate, cum ar fi microprocesoare și unități centrale de procesare, înainte de integrarea lor în produse destinate utilizatorului final;
(se aplică până la data de 30 iunie 2022 inclusiv).
k) furnizările de console de jocuri, tablete PC și laptopuri.
(se aplică până la data de 30 iunie 2022 inclusiv).
l) livrarea de gaze naturale către un comerciant persoană impozabilă, stabilit în România conform art. 266 alin. (2).
(se aplică până la data de 30 iunie 2022 inclusiv).
Comerciantul persoană impozabilă reprezintă persoana impozabilă a cărei activitate principală, în ceea ce privește cumpărările de gaze naturale, o reprezintă revânzarea acestora și al cărei consum propriu de gaze naturale este neglijabil. Prin consum propriu neglijabil de gaze naturale se înțelege un consum de maximum 1% din cantitatea de gaze naturale cumpărată.
Pentru livrarea bunurilor prevăzute la i)-k) se aplică taxarea inversă numai dacă valoarea bunurilor livrate, exclusiv TVA, înscrise într-o factură, este mai mare sau egală cu 22.500 lei.