EXCLUSIV Antifrauda lansează angajări

EXCLUSIV Antifrauda lansează angajări
scris 5 mar 2024

Personalul Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) va fi suplimentat, în acest sens urmând să fie scoase la concurs aproximativ 200 de posturi, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat, anterior, că personalul Antifraudă va fi suplimentat, dar fără să precizeze câte persoane ar putea fi angajate. Angajările vor avea, probabil, loc după reorganizarea în desfășurare acum la nivelul Ministerului Finanțelor și al ANAF.

Antifrauda s-a remarcat în ultimii ani ca fiind una dintre cele mai active direcții ale Fiscului. Pe lângă activitatea obișnuită de control inopinat și comnbatere a evaziunii, politicienii au apelat la Antifraudă și pentru alte sarcini complexe, cum ar fi aceea de a verifica obligațiile companiilor din energie către Fondul de Tranziție, dar și plata contribuției de solidaritate, două taxe mari impuse sectorului energetic în contextul prețurilor ridicate. De asemenea, Antifrauda verifică și modul în care comercianții și distribuitorii respectă plafonarea adaosului comercial pentru anumite produse alimentare.

Urmărește-ne și pe Google News

DGAF este direcție în cadrul ANAF, iar ANAF este subordonată Ministerului Finanțelor.

Profit.ro a scris recent că DGAF va avea structuri și la nivelul județelor, nu doar la nivel regional, cum are în prezent. Astfel, urmează ca la nivelul județelor să fie organizate servicii conduse de câte un inspector șef. Aceste servicii ar urma să aibă cel puțin 10 inspectori dedicați, în timp ce la nivelul județelor mari și importante economic se iau în calcul cel puțin 20. În prezent, la nivelul fiecăreia dintre cele opt regionale, sunt organizate servicii (de exemplu, Serviciul 1, Serviciul 2, etc), care, în funcție de sarcinile primite, pot merge să controleze pe tot teritoriul regionalei, azi într-un județ, mâine în altul.

În prezent, este luată în calcul relocarea către aceste noi servicii județene din personalul existent la nivelul regionalei, inclusiv a posturilor de inspector șef, odată cu diminuarea numărului de servicii.

Reorganizarea se va face, din informațiile disponibile la acest moment, prin realocarea personalului existent, iar angajările vor avea loc la o dată ulterioară.

Boloș: Presupune să avem aceste suplimentări de personal

Într-o intervenție la un post de televiziune, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat că demersul de înființare a unor structuri județene presupune și suplimentarea personalului.

"E nevoie de oameni la nivelul județelor și da presupune să avem aceste suplimentări de personal, dar să știți că nu de dragul de a sta la birou noi funcționari. Este o activitate de teren, trebuie să aibă mijloacele de transport specifice. Nu sunt adeptul ca această activitate să o facem din birou și de la nivel regional, ci trebuie să aibă toate mijloacele la îndemână, pentru ca să avem eficiență în combaterea activităților economice ilicite, a evaziunii fiscale și să știe de frică contribuabilii care săvârșesc fapte de evaziune fiscală", a spus Boloș.

Antifrauda este organizată doar pe regiuni, fără reprezentare la nivel de județ, încă de la înființare, pe final de 2013. Anterior, Garda Financiară, instituția pe care a înlocuit-o Antifrauda, a avut și reprezentare la nivel de județ. ANAF, deși are de asemenea, organizare pe regiuni, are și agenții județene.

viewscnt
Afla mai multe despre
antifrauda
dgaf
anaf
angajari
personal
ministerul finantelor