ANAF nu a reușit să vândă la licitație terenurile aparținând fostului politician și ministru Elena Udrea, operațiune anunțată de Profit.ro în prima parte a lunii octombrie. Astfel, cum la licitație nu s-a prezentat niciun cumpărător, iar aceasta a fost prima tentativă de vânzare, prețul de circa 800.000 de euro (inclusiv TVA) al grupului de șase terenuri ar urma să scadă la următoarea încercare cu 25%, la aproximativ 600.000 de euro, potrivit procedurii obișnuite a ANAF în astfel de situații. Terenurile sunt situate în apropierea lacului Străulești. ANAF vinde aceste bunuri pentru a recupera prejudicii în dosarele penale în care a fost condamnat fostul politician.
Reducerea prețului nu înseamnă neapărat și că prețul de vânzare va fi mai mic. În trecut au fost situații în care ANAF a pornit de la un preț redus și a vândut la o valoare mai ridicată chiar decât prețul inițial.
Printr-o licitație similară, programată în noiembrie, ANAF vrea să vândă și două mașini ale Elenei Udrea, respectiv un Mercedes vechi de 17 ani și un Fiat 500 de 10 ani.
După calculele ANAF, prejudiciul total de recuperat de către stat ar fi de peste 9 milioane lei.
CITEȘTE ȘI DOCUMENT ANAF a pregătit formularele pentru înregistrarea obligatorie a contractelor de închiriereDeși mașinile sunt destul de vechi, Fiscul vrea 35.368 lei (7.234 euro) pentru Fiat 500 și 37.971 lei (7.767 euro) pentru Mercedes Benz S500. Grosul banilor ar trebui, însă, să vină de pe cele șase terenuri, pe care ANAF a stabilit pentru prima licitație un preț de 3.296.136 lei fără TVA (674.194 euro) - 3.922.401 lei cu TVA (802.291 euro). Deși ANAF anunță prețul fără TVA pentru vânzare, la achiziție va fi perceput și TVA. Acest preț va fi acum redus cu 25%.
Elena Udrea a mai deținut, în coproprietate, teren în zona respectivă, dar l-a vândut în 2011.
Udrea a fost anchetată penal și ulterior condamnată, în prezent fiind în închisoare pentru a executa o pedeapsă de șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute.
Terenurile Elenei Udrea - licitația a fost pe 27 octombrie
- cotă 1/2 teren intravilan - drum de acces, în suprafață de 596 mp
- teren intravilan construcții - 884 mp din acte (882 mp din măsurători)
- teren intravilan construcții - 883 mp din acte (885 mp din măsurători)
- teren intravilan construcții - 882 mp din acte (883 mp din măsurători)
- teren intravilan construcții - 882 mp din acte
- teren intravilan construcții - 881 mp din acte
Mercedes Benz S500
- an fabricație 2005
- km parcurși 201.418
- benzină
- cutie de viteze automată
- culoare negru
Fiat 500
- an fabricație 2012
- km parcurși 70.547
- benzină
- cutie de viteze automată
- culoare alb
ANAF scoate la vânzare frecvent bunuri mobile și imobile, atât pentru recuperarea de datorii către stat rezultate din neachitarea de taxe și impozite, precum și pentru recuperarea unor prejudicii în dosare penale.
CITEȘTE ȘI Ciucă, întrebat cât plătește pentru impozitul pe locuințe: Sincer, nu știuProcedura Fiscului este ca prețul de pornire al bunurilor care nu se vând la prima licitație să fie redus la a doua cu 25%, iar la a o a treia încercare cu încă 25% din prețul inițial. Ulterior, prețul nu mai scade.
Cazul Hayssam
Un exemplu în acest sens este cazul lui Omar Hayssam.
Astfel, Fiscul a trebuit să coboare prețul de la care pornea licitația la 127.900 euro (632.940 de lei), fără TVA, la jumătate față de suma la care a fost evaluată proprietatea. La vânzare era scos un apartament cu 4 camere și o suprafață de 127 de metri pătrați, la parterul unei vile din zona centrală a Capitalei. Printre creditori se afla statul, prin intermediul mai multor instituții, Ovidiu Ohanesian, reprezentat de un executor judecătoresc, și Mahomed Yossin.