DOCUMENT Ultima formă a proiectului privind reducerea cheltuielilor publice. Fără vouchere de vacanță anul viitor, dar cu excepții. Schimbări la telefoane și mașini

DOCUMENT Ultima formă a proiectului privind reducerea cheltuielilor publice. Fără vouchere de vacanță anul viitor, dar cu excepții. Schimbări la telefoane și mașini

Foto dreamstime.com

Profit.ro
Profit.ro
scris 6 sep 2023

Propunerile de modificare a Codului fiscal și de reducere a cheltuielilor la bugetul de stat au fost trimise de Guvern Comisiei Europene.

VEZI AICI ȘI ULTIMA ORĂ Companiile de stat listate la bursă, exceptate de Guvern de la reducerea cheltuielilor - surse

Ultima formă a fost prezentată acum de sindicate.

Urmărește-ne și pe Google News

Printre modificările aduse de Guvern față de un precedent proiect al aceleiași ordonanțe, acum vouchere de vacanță vor primi toți bugetarii cu venituri salariale sub 8.000 de lei net. Astfel, vor beneficia de vouchere mai mulți bugetari față de proiectul inițial, care prevedea acordarea acestora doar celor cu venit salarial lunar sub 10.000 de lei brut (5.850 lei net).

O măsură modificată în sens restrictiv prevede limitarea la 25 de lei pe lună a decontării cheltuielii cu abonamentul de telefonie mobilă pentru un angajat la stat, față de planul inițial de 50 de lei  pe lună. Măsura se aplică și la companiile de stat.

De asemenea, au fost restricționate și mai mult limitele puse companiilor de stat la cheltuieli anuale cu sponsorizarea/activitățile sportive/culturale.

Pe de altă parte, noul proiect nu mai include limitele lunare (400 litri/lună pentru mașinile directorilor și 300 litri/lună pentru mașinile din parcul auto) pentru consumul de carburant al mașinilor din instituții și companii de stat.

EXCLUSIV Guvernul a renunțat la intenția de a înjumătăți cotele de impunere asupra câștigurilor la bursă, din transferul titlurilor de valoare CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Guvernul a renunțat la intenția de a înjumătăți cotele de impunere asupra câștigurilor la bursă, din transferul titlurilor de valoare

Documentul poate fi văzut AICI

Vezi AICI DETALII - Plafoanele la cumpărarea de telefoane mobile și convorbiri - limitate. Sporurile nu vor mai depăși salariul, indemnizația de vacanță - eliminată. Restricții în instituții autonome.

Prevederi din proiectul de ordonanță

(evidențiate modificări față de proiectul inițial)

  • Numărul posturilor de secretari de stat, consilieri de stat, subsecretari de stat, vicepreședinți și funcții asimilate, se reduce până cel târziu la datade 1 ianuarie 2024 cu minim 30%.
  • Numărul posturilor de consilieri ai șefilor de instituții de la nivel central, dar și ai celor din cadrul autorităților locale, se reduce cu 50%.
  • Posturile neocupate din adminisrație se desființează. cu urmatoarele excepții: posturi temporar vacante ca urmare a unor suspendări, posturi pentru care se desfășoară poceduri de concurs sau au fos anunțate rezultate, posturile înființate prin decizie a Guvernului, precum și posuturile unice.
    De asemenea, scapă
    • posturile de judecători, procurori, magistrați-asistenți și personal auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor,
    • posturile nou înființate prin contractele de finanțare din fonduri externe nerambursabile numai pe durata de implementare a proiectelor,
    • posturile aferente funcțiilor didactice de predare din unitațile de învățământ preuniversitar și instituțiile universitare,
    • posturile aferente funcțiilor medico-sanitare și auxiliar sanitare din unitățile sanitare,
    • posturile aferente funcțiilor de militari și funcționari publici cu statut special din instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională,
    • personalul contractual pentru organizarea de spectacole și concerte
    • alte posturi aprobate prin memorandum de Guvern în situații temeinic justificate
  • (o formă inițială a proiectului prevedea, prin excepție de la desființarea generală, o reducere de cel puțin 30% pentru unele categorii de posturi, cum sunt cele de mai sus)
  • Funcțiile de șef birou vor fi eliminate, dar persoanele care le ocupă vor putea ocupa alte posturi de conducere pentru care sunt calificați sau vor putea rămâne pe un post de execuție conform pregătirii profesionale. Între momentul intrării în vigoare a ordonanței și reorganizarea instituțiilor, dar nu mai târziu de finele anului, șefii de birouri își vor putea păstra interimar funcțiile.
  • Condiții pentru structuri
    • pentru constituirea unui serviciu este necesar un număr de minimum 10 posturi de execuție (în prezent 7);
    • pentru constituirea unei direcții este necesar un număr de minimum 20 posturi de execuție (în prezent 15);
    • pentru constituirea unei direcții generale este necesar un număr deminimum 40 de posturi de execuție (în prezent 25).
    • (pentru șef birou, post care se elimină, sunt necesare în prezent minim 5 posturi de execuție)
  • Numărul total al funcțiilor publice de conducere este de maximum 8% din numărul total al posturilor (în prezent 12%).
  • Vouchere de vacanță în cuantum de 1.600 lei pentru un salariat anual personalului încadrat care realizează venit net lunar de natură salarială de până la 8.000 lei inclusiv, înperioada 1 ianuarie 2024 -31 decembrie 2026. (O formă inițială prevedea pragul de 10.000 de lei brut, echivalent a 5.850 lei net. Un salariu net de 8.000 de lei presupune un brut de 13.676 lei. Suma voucher-ului a fost majorată de la 1.450 lei la 1.600 lei, pentru ca valoarea netă a acestuia să nu scadă după aplicarea de contribuții, a explicat recent ministrul Finanțelor).
  • Acordarea normelor de hrană, la nivelul anual a 4000 lei actualizat anual cu indicele prețului de consum, doar celor cu venituri salariale nete lunare sub 8.000 lei, inclusiv indemnizații de hrană. Excepție fac o serie de instituții, precum MApN, MAI, Justiție, etc, care au propria legislație.
    (Într-o primă versiune a proiectului se intenționa acordarea de indemnizații de hrană la nivelul anual a două salarii de bază minime brute pe țară angajaților cu venituri salariale brute lunar sunt sub 10.000 lei, inclusiv indemnizațiile)
  • Sporul pentru condiții de muncă poate fi de până la 15% din salariul de bază, dar nu mai mult de 1.000 lei brut lunar.
  • Achiziția de aparate de telefonie mobilă în entitățile publice nu poate depăși 500 lei/aparat de telefonie mobil achiziționat. Se aplică și companiilor de stat.
    • Cheltuielile lunare cu abonamentul de telefonie mobilă decontat din fonduri publice sunt de maxim 25 lei/lună/aparat de telefonie mobilă; (proiectul inițial prevedea 50 de lei)
    • Eventualele depășiri ale costului de achiziție pentru telefoane sau ale costurilor cu abonamentele lunare sunt suportate de personalul beneficiar.
  • Începând 2024, cheltuielile autorităților locale aferente capitolului bugetar 67: Cultură, Recreere, Religie și Sport nu pot depăși 5%din veniturile proprii realizate în exercițiul bugetar precedent. (Varianta inițială a proiectului prevedea 7,5%). La determinareaprocentului de 5% nu se includ cheltuielile destinate activităților sportive și cheltuielile de personal, funcționare și dezvoltare ale instituțiilor publice de cultură indiferent de natura acestora dacă acestea au bugetele de venituri și cheltuieli aprobate prin hotărâre distinct de către autoritățilepublice locale/județene și grilele de salarizare ale personalului încadrat pe posturifinanțat din fondurile publice sunt aprobate de autoritățile publice locale/județene prin hotărâre cu excepția instituțiilor publice de cultură precum și categoriile decheltuieli determinate de proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabil.
  • Sumele primite de autoritățile locale la echilibrarea bugetelor vor fi limitate de gradul de necolectare a impozitelor și taxelor locale, chiriilor și redevențelor.
  • Guvernul aprobă lunar limitele de cheltuieli pentru ordonatorii de credite
  • Instituțiile de la nivel central sau local vor putea funcționa de anul următor dacă au peste 50 de posturi aprobate și nu se suprapun ca activitate cu alte instituții. În caz contrar, vor fi desființate/reorganizate, ceea ce ar presupune o reducere de 15% a personalului și a cheltuielilor de funcționare.
  • Până la data de 1 ianuarie 2024 următoarele categorii de servicii publice se regionalizează:
    • a) Direcțiile de Sănătate Publică aflate în coordonarea/subordonarea/autoritatea Ministerului Sănătății;
    • b) Direcțiile Sanitar-Veterinare aflate în coordonarea/subordonarea/autoritatea Autorității Naționale Sanitar-Veterinare;
    • c) Direcțiile Județene pentru Agricultură aflate în coordonarea/subordonarea/autoritatea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale;
    • d) Direcțiile Județene Școlare aflate în coordonarea/subordonarea/autoritatea Ministerului Educației;
    • e) Direcții județene de Cultură care se află în coordonarea/subordonareaautoritatea Ministerului Culturi
      (Regionalizarea ar trebui să presupună reducerea cu 15% a personalului și a cheltuielilor de funcționare)
  • În companiile de stat, numărul posturilor de consilieri ai șefilor se reduc cu 50%, iar angajările sunt limitate, astfel încât să nu poată depși cu peste 7,5% schema de personal din anul anterior (precedentul proiect prevedea 5%).
  • Remunerațiile membrilor consiliilor de administrație sunt limitate de criterii cum ar fi existența de datorii către bugetul statului, către furnizori, realizarea investițiilor asumate, profitabilitate.
  • Recentul proiect de ordonanță menține prevederile inițiale referitoare la numărul de autoturisme pe care le poate avea o companie de stat (șefi și parc auto), dar, față de precedentul proiect, au fost eliminate referirile la limite maxime pentru consumul de carburant (400 litri/lună pentru mașinile directorilor și 300 litri/lună pentru mașinile din parcul auto). Similar și pentru cele din subordinea Parlamentului.
  • Noul proiect prevede o limită de 0,15% din cifra de afaceri a anului anterior (față de 0,25% în precedentul proiect) pentru cheltuielile anuale cu sponsorizarea/activitățile sportive/culturale realizate de către operatorii economici. Depășirea cheltuielilor anuale cu sponsorizarea/activitățile sportive/culturale este considerată cheltuială nedeductibilă la determinarea impozitului peprofit și se impozitează cu un procent adițional față de cota de impozit pe profit de 30% din valoarea cheltuielilor care depășesc limita (precedentul proiect de ordonanță prevedea un procentaj de 20%).
  • Amendă de 50.000 de lei pentru achiziția de bunuri și servicii de către companii de stat, dacă acestea sunt considerate a avea prețuri prea mari (în urma unui control al Direcției Generale de Inspecție Economico-Financiară din cadrul Ministerului Finanțelor)
  • Începând cu 1 octombrie 2023, agențiile/autoritățile/instituțiile autonome care se află încoordonarea/subordonarea/autoritatea/controlul Parlamentului României și sunt autonome financiar, datorează anual o taxă specială în procent de 80% aplicată asupra rezultatului net/rezultatului atrimonial/profitului contabil, dar nu mai puțin de 33% din valoarea veniturilor curente obținute ca urmare a încasării tarifelor/taxelor.
  • Prevederi privind comasarea și funcționarea unor institute din subordinea autorităților.
  • Tarifele, taxele și redevențele miniere se indexează anual cu indicele prețului de consum.
  • Ministerul Educației și instituțiile din învățământ, Ministerul Sănătății și unitățile sanitare, Ministerul Muncii și unitățile de asistență socială, precum și autoritățile locale vor fi monitorizate în funcție de o serie de indicatori de perdormanță (urmează să fie stabiliți) începând cu 1 iulie 2024.
viewscnt
Afla mai multe despre
taxe
cheltuieli