Doar puțin peste jumătate dintre angajatori vor acorda în acest an prime de Paște, și mai puțini își permit să crească suma

Doar puțin peste jumătate dintre angajatori vor acorda în acest an prime de Paște, și mai puțini își permit să crească suma
scris 16 apr 2019

Peste jumătate dintre angajatorii respondenți unui sondaj (55%) asigură că vor acorda în acest an prime sau beneficii salariaților cu ocazia sărbătorilor de Paște, iar aproape jumătate dintre aceștia spun că valoarea va fi de până la 150 de lei. 

De asemenea, în circa 20% din cazuri, valoarea primelor va fi cuprinsă între 151 și 200 de lei, iar pentru restul de 30% va fi chiar mai mare de acest nivel. Un procent destul de mare dintre angajatori, de aproape o treime, nu va acorda însă niciun fel de beneficii, iar 12,4% nu au luat încă o decizie, arată un sondaj realizat de BestJobs.

Urmărește-ne și pe Google News

Dintre cei care au răspuns afirmativ, aproape 40% spun că vor acorda prime în bani, iar 34% vor da salariaților tichete cadou, mai puțini fiind cei care vor acorda coșuri cu produse specifice de sezon sau zile libere suplimentare. Peste 20% sunt nehotărâți sub ce formă vor acorda beneficiile de Paște.

Sorin Blejnar, fostul șef ANAF, achitat în dosarul Motorina CITEȘTE ȘI Sorin Blejnar, fostul șef ANAF, achitat în dosarul Motorina

În orice caz, puțini își permit să mărească valoarea primelor sau a beneficiilor ce vor fi acordate în 2019. Circa două treimi dintre angajatorii care vor acorda prime de Paște spun că acestea vor avea o valoare similară cu cea de anul trecut, 16% afirmă că vor fi cu 5 - 10% mai mari, iar circa 11,8% au declarat că valoarea beneficiilor va fi cu 20 - 25% mai mare decât în anul precedent. Restul de 6% susțin că valoarea ar putea fi ceva mai mică.

De partea cealaltă, trei din cinci angajați își doresc de Paște de la angajator o primă în bani, iar 12% - tichete cadou. Alți 14,5% dintre salariați visează chiar la un city break oferit de către angajator, 7,3% și-ar dori o zi liberă în plus, iar mai puțini - 6,6% - spun că ar vrea coșuri cu produse cadou.

Aproape jumătate dintre angajații care au răspuns chestionarului au afirmat că vor aloca un buget de până la 500 de lei pentru Sărbătorile Pascale, iar un sfert - între 500 și 1.000 de lei. Alți 10,6% vor aloca între 1.000 și 2.000 de lei și foarte puțini, respectiv 3%, vor putea să aloce peste 2.000 de lei, restul fiind nehotărâți.

Așa cum era de așteptat, cei mai mulți bani vor fi cheltuiți pe produsele tradiționale pentru masa de Paște (50,3% dintre respondenți), pe cadouri pentru familie (17,2% dintre respondenți), pentru vacanță (10%) sau haine noi, conform tradiției de Paște (5,3% dintre respondenți).

Șapte din zece angajați vor petrece sărbătorile de Paște acasă cu familia, 10,6% dintre respondenți spun că vor face o vacanță scurtă prin țară, iar 6% vor călători în afara țării. Totuși, întrebați dacă vor fi nevoiți să lucreze în această scurtă vacanță de Paște și 1 Mai, doar doi din cinci angajați spun că nu vor lucra deloc, un sfert nu a putut estima, iar ceilalți au declarat că fie nu vor avea atât de multe zile libere, fie vor lucra, chiar dacă va fi vorba de mai puțin de o oră pe zi. De altfel, 37% dintre respondenți au declarat că nu își vor lua nicio zi liberă extra cu ocazia Sărbătorilor Pascale și de 1 Mai. Aproape doi din zece au răspuns că își vor lua o singură zi liberă în plus, pe 30 aprilie, în timp ce 17% își vor lua chiar 3 zile libere în plus.

Sondajul BestJobs a fost efectuat în perioada 01 - 25 martie pe un eșantion de 758 utilizatori de internet, reprezentativ la nivel urban.

viewscnt
Afla mai multe despre
prime
pasti