- Beneficiarii unor venituri din România pentru care impozitul a fost reținut la sursă de către o persoană juridică – plătitorul venitului (de exemplu, din dividende, chirii, dobânzi) – au totuși obligația completării secțiunilor relevante ale Declarației Unice privind contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS).
- În perioada recentă, tot mai multe persoane fizice rezidente fiscal în România au intrat în vizorul ANAF pentru venituri obținute din străinătate (în special din investiții) si nedeclarate sau declarate incorect.
- Potrivit OCDE și Tax Foundation, impozitarea marilor averi generează venituri bugetare relativ reduse, încurajează exodul capitalurilor și descurajează inițiativa antreprenorială.
- În primul semestru din 2025, ANAF a finalizat 147 acțiuni de verificare a situației fiscale personale, fiind stabilite creanțe fiscale totale de 244,97 milioane de lei – echivalentul a doar 0,09% din sumele colectate în perioada respectivă.
Concret, obligația completării și depunerii Declarației Unice le revine, în primul rând, persoanelor fizice rezidente din punct de vedere fiscal în România. Acestea trebuie să raporteze atât veniturile obținute din România, cât și pe cele din străinătate, indiferent de tratamentul fiscal aplicabil în statul de proveniență.
Termenul standard pentru depunerea „Declarației Unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice” este data de 25 mai a anului următor celui în care au fost realizate veniturile.
În categoria veniturilor obținute din România se încadrează, printre altele, cele din activități independente (PFA/ PFI), din cedarea folosinței bunurilor – de exemplu, chirii, cu excepția celor realizate în relație cu persoane juridice –, precum și venituri din transferul titlurilor de valoare, cu excepția celor realizate prin intermediari rezidenți fiscal sau cu o prezență fiscală în România.
Cât despre veniturile realizate în străinătate, aici le putem include pe cele din dividende distribuite de companii nerezidente, din dobânzi sau câștigurile realizate prin intermediul portofoliilor investiționale deținute la bănci sau instituții financiare nerezidente.
De subliniat că beneficiarii unor venituri din România, pentru care se aplică regimul de reținere la sursă a impozitului pe venit datorat, au totuși obligația completării secțiunilor relevante ale Declarației Unice privind contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS).
Ne referim, de exemplu, la venituri din dividende distribuite de persoanele juridice române, venituri din dobânzi asociate unor depozite deținute la bănci din România, câștiguri din transferul titlurilor de valoare realizate prin intermediari/ brokeri rezidenți fiscal în România sau cu prezență fiscală în România etc.
Ca o observație, în ultimul timp, tot mai multe persoane fizice rezidente fiscal în România au intrat în vizorul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) pentru nedeclararea unor venituri obținute din străinătate, în special din investiții, aferente unor perioade anterioare, începând cu anii 2018, 2019 și până în prezent.
Obligația completării și depunerii Declarației Unice o au și persoanele fizice nerezidente care obțin din România anumite categorii de venituri, precum cele din închirierea proprietăților imobiliare sau din transferul titlurilor de valoare deținute la companii locale.
Pentru a determina în mod corect tratamentul fiscal aplicabil acestor categorii de venituri, trebuie avute în vedere atât prevederile Codului fiscal, cât si cele ale Convențiilor de evitare a dublei impuneri.
„Biciul” (impozitarea cu 70% a veniturilor fără o sursă identificabilă) și „zăhărelul” (bonificația de 3%).
Pentru a stimula conformarea voluntară, Ordonanța de Urgență nr. 8/2026 a introdus o bonificație de 3% din impozitul pe venit datorat pentru anul 2025, acordată persoanelor fizice care au depus Declarația Unică și au achitat obligațiile fiscale aferente până la data de 15 aprilie 2026, fără a înregistra datorii restante la bugetul de stat la acel moment. Măsura a fost bine primită de contribuabilii cu o disciplină fiscală adecvată, însă are caracter temporar – se aplică exclusiv impozitului pe venit aferent anului 2025 (nu și CASS). În prezent, nu există prevederi care să vizeze permanentizarea acesteia.
Pe de altă parte, neconformarea voluntară poate atrage riscuri semnificative, precum determinarea din oficiu, de către autorități, a obligațiilor fiscale datorate. Mai mult, deciziile din oficiu – care generează atât dobânzi, cât și penalități – conduc adesea la stabilirea unor sume calculate eronat, în favoarea statului, pentru că elementele deductibile nu sunt, de multe ori, luate în considerare.
Neplata la termen a acestor obligații poate atrage consecințe grave, precum demararea măsurilor de executare silită, poprirea conturilor bancare sau aplicarea sechestrului asupra unor bunuri personale.
În aceeași notă, amintim că, începând cu anul 2024, Codul fiscal prevede impozitarea cu 70% a veniturilor a căror sursă nu poate fi identificată.
De asemenea, în ultimii ani, controalele asupra persoanelor fizice rezidente s-au intensificat și s-au sofisticat. Acestea vizează fie aspecte punctuale (de exemplu, vânzarea cu caracter recurent a unor bunuri imobile sau mobile), fie întreg patrimoniul și tranzacțiile realizate pe perioade de la unul până la 3-5 ani.
Cele din a doua categorie sunt demarate în urma unor analize de risc interne ale ANAF – atunci când diferențele dintre veniturile estimate și cele declarate depășesc 10%, dar nu sunt mai mici de 50.000 lei – cunoscute în folclorul fiscal autohton drept „controale pe marile averi”.
Conform Ordinului nr. 920 din 13 iunie 2023, deținătorii marilor averi sunt rezidenții care dețin o avere, atât în România, cât și în străinătate, estimată la o valoare de peste 25 de milioane de euro, pe baza datelor deținute/ obținute de ANAF.
Deși legislația din România nu reglementează „per se” o taxă pe avere, așa cum există în câteva state – după cum vom vedea în cele ce urmează –, asistăm la o intensificare a controalelor efectuate de organele fiscale la nivelul persoanelor fizice cu averi mari și stabilirea unor obligații suplimentare de impozit pe venit.
Cum sunt taxate marile averi în Norvegia, Spania și Elveția.
Din perspectivă istorică, la nivel global, impozitarea marilor averi a apărut în principal ca o necesitate a statelor de a crește veniturile bugetare în contextul unor șocuri majore precum războaiele sau recesiunile – perioade în care capacitatea de finanțare prin împrumuturi este limitată.
Totodată, a devenit și o formă de solidaritate socială, având în vedere că povara în astfel de momente cade mai ales pe umerii celor nevoiași. De pildă, în anul 1922, Germania adopta un impozit permanent pe marile averi pentru a atenua efectele Primului Război Mondial, în completarea taxei pe vânzări și a impozitului pe veniturile persoanelor fizice.
Impozitarea marilor averi reprezintă, în accepțiunea Tax Foundation, o formă de taxare recurentă a averii nete a unei persoane, respectiv a totalului activelor – depozite bancare, acțiuni, fonduri de investiții, proprietăți imobiliare, mașini, ambarcațiuni, avioane, colecții de artă, bijuterii etc – după scăderea datoriilor.
Dacă, în 1990, la nivelul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), 12 state impozitau marile averi, până în 2025, numărul acestora s-a redus semnificativ. În Europa, doar trei țări aplică un astfel de impozit – ne referim la Norvegia, Spania (singurul stat membru UE din acest „club”) și Elveția, arată datele agregate de Tax Foundation.
Pe de altă parte, în Franța, Italia, Belgia și Olanda, sunt în vigoare taxe pe anumite clase de active (similar „Impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare”, reglementat prin Codul fiscal din România începând cu 1 ianuarie 2024).
Norvegia taxează cu 1% pe an averile de peste 172.000 de euro (0,35% revin municipalităților și 0,65% guvernului central). În schimb, averile de peste 1,95 milioane de euro sunt impozitate cu 1,1%. Aceste praguri se aplică persoanelor singure, iar în cazul cuplurilor se dublează.
Guvernul central al Spaniei a introdus în 2022 o taxă de solidaritate – într-o primă etapă, cu caracter provizoriu – care poate ajunge până la 3,5% în cazul averilor de peste 3 milioane de euro. Măsura a determinat regiunile autonome care acordau scutiri de 100% pentru taxele regionale pe avere – Madrid, Cantabria, Andalusia și Extremadura – să revină asupra deciziei pentru a păstra veniturile fiscale la nivel local. Taxa de solidaritate aplicabilă la nivel central este complementară taxelor pe avere regionale.
În Elveția, marile averi sunt impozitate la nivelul celor 26 de cantoane printr-un sistem progresiv complex care ia în calcul factori precum situația familială și diverse deduceri. Deși nivelul taxării diferă semnificativ de la un canton la altul, acesta nu depășește, în general, 1% din averea netă. Elveția are o tradiție îndelungată în acest domeniu, impozitarea averilor fiind practicată încă din secolul al XIX-lea.
Ce state europene taxează marile averi sau anumite clase de active cu valoare ridicată.
| Țara | Impozit pe avere | Impozit pe alte active | Prag (euro) | Cota de impozitare |
| Norvegia | În vigoare | Nu | ≈ 172.000 ≈ 1,95 mil. | 1% 1,1% |
| Spania | În vigoare | Nu | 3 mil. 10,6 mil. | 1,7% 3,5% |
| Elveția* | În vigoare | Nu | ≈ 1 mil. ≈ 100 mil. | 0,20% 0,30% |
| Franța | Anulată | Real estate | 1,3 mil. | Până la 1,5% |
| Italia** | Anulată | Real estate Investiții financiare |
| 1,06% 0,2-0,4% |
| Belgia | - | Investiții financiare | 1 mil. | 0,15% |
| Olanda*** | Anulată | Investiții fnanciare | ≈57.500 | 36% |
- Note: *se referă la cantonul Zürich (cu cel mai mare PIB din Elveția), iar valorile se aplică persoanelor singure sau căsătorite, cu copii; **Taxe valabile pentru proprietățile imobiliare și investițiile financiare din afara Italiei; ***Taxa se aplică randamentului mediu ponderat.
- Surse: Tax Foundation, The Norwegian Tax Administration, Federal Tax Administration - Switzerland.
Un studiu OCDE din 2018, nuanțat de un raport Tax Foundation din 2024, pune reducerea semnificativă a numărului statelor care impozitează marile averi pe seama mai multor factori.
Aceste impozite generează, de fapt, venituri bugetare relativ reduse. Concret, în 2022, veniturile astfel obținute au reprezentat 0,19% din PIB-ul Spaniei și 1,19% din PIB-ul Elveției. Totodată, încurajează exodul capitalurilor și al persoanelor fizice cu mari averi. De pildă, în 2023, după ce Spania a introdus „taxa de solidaritate” pe averi, Portugalia și-a extins regimul fiscal pentru nerezidenți ca să determine cât mai mulți spanioli bogați să-și schimbe rezidența fiscală. Nu în ultimul rând, descurajează inițiativa antreprenorială și frânează creșterea economică.
Din motivele de mai sus, mai multe state dezvoltate au renunțat la această formă de taxare: Austria (în 1994), Germania și Danemarca (1997), Olanda (2001), Finlanda, Islanda și Luxemburg (2006), Suedia (2007) și Franța (2018).
Deși concentrează cel mai mare număr de miliardari la nivel global – aproape 1.000, conform Forbes, cu o avere cumulată de 8,4 mii de miliarde de dolari – Statele Unite nu au impozitat niciodată marile averi. Însă, începând din 2009 (deci la scurtă vreme după apogeul Marii Crize Financiare), IRS, fiscul american, a creat un departament special pentru controlul contribuabililor cu cele mai mari venituri – Global High Wealth Industry Group, cunoscut și sub numele de IRS „Wealth Squad”.
Impozitarea marilor averi revine însă în actualitate. Proiectul legislativ „The Billionaire Tax Act” care urmărește taxarea o singură dată cu 5% a averilor de peste un miliard de dolari ale rezidenților statului California, ar putea fi supusă la vot la alegerile generale interimare din noiembrie 2026, potrivit CNBC.
Verificări aleatorii.
Revenind în plan local, este important de precizat faptul că, începând de anul acesta, pe lângă controalele marilor averi, persoanele fizice pot fi selectate și aleatoriu pentru efectuarea unei verificări. Totuși, acestea nu pot depăși 10% din totalul persoanelor fizice selectate pe baza analizei de risc.
Conform Raportului de activitate publicat de ANAF pentru primul semestru din 2025, au fost finalizate 147 acțiuni de verificare a situației fiscale personale. Dintre acestea, 59 s-au încheiat cu decizii de impunere, fiind stabilite creanțe fiscale totale de 244,97 milioane de lei – echivalentul a doar 0,09% din sumele colectate de ANAF în perioada respectivă.
Verificările vizează, de regulă, perioade de cel puțin un an fiscal, fiind analizate în detaliu o serie de elemente precum bunurile imobile și mobile achiziționate (dar și sursele de finanțare care au stat la baza acestor achiziții), împrumuturile acordate de către sau către persoane fizice și juridice, cheltuielile (raportate la venituri) sau numerarul disponibil la începutul și finalul perioadei.
Orice informație, sumă sau argument prezentate de persoana fizică în cadrul controlului trebuie susținută de existența unor mijloace de probă/ documente justificative. Acest lucru poate genera în sine o provocare, având în vedere faptul că la nivelul persoanelor fizice (cu excepția celor care desfășoară activități independente) nu există reglementări privind ținerea contabilității sau obligații de păstrare a unor documente justificative, precum facturi, chitanțe, extrase de cont etc.
Cu toate acestea, recomandăm ca fiecare persoană fizică să își țină o evidență a tranzacțiilor realizate, mai ales, dar nu numai, a celor de valori semnificative, cu atât mai mult cu cât astfel de controale sunt efectuate la ani distanță de data efectivă a tranzacțiilor.
