Registrul general de evidență a salariaților (REVISAL) va fi accesibil online pentru salariați și foști salariați, iar aceștia vor putea descărca astfel un extras prin care pot dovedi vechimea în muncă și/sau în specialitate, prevede un proiect de lege adoptat de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților. Acum, salariații trebuie să se adreseze angajatorului sau Inspecției Muncii pentru un astfel de document.
De ce este important: În prezent, nu există un cadru legal prin care salariații să poată avea acces nerestricționat la datele proprii din registrul de evidență al salariaților. Totodată, pentru a obține un extras din registru, angajații depind, fie de angajator, fie de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM). În ambele situații, extrasul este emis în urma depunerii unei cereri scrise, ce se soluționează în termen de 15 zile.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Situația actuală
Registrul general de evidență a salariaților (REVISAL) se întocmește în format electronic.
Angajatorii completează și transmit datele online în registru, pe portalul Inspecției Muncii. Aceștia se autentifică cu parolă pentru transmiterea online a acestor date. Datele din registru, transmise de angajatori, se stochează într-o bază de date administrată de Inspecția Muncii. Așadar, pentru transmiterea datelor, angajatorii se autentifică pe portalul inspecției muncii, acolo unde există baza de date online în care sunt păstrate datele și informațiile din registru.
În acest moment, însă, nu există o procedură prin care salariații să poată avea acces la portalul https://reges.inspectiamuncii.ro/ și implicit la baza de date online.
CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Este posibil să avem fluctuații considerabile pe piața criptomonedelor în perioada următoarePrin urmare, accesul de către un angajat sau fost angajat la datele propriului contract de muncă, se face în următoarele modalități:
- La solicitarea scrisă a salariatului/fostului salariat, angajatorul este obligat ca în termen de 15 zile să pună la dispoziția acestuia un extras din registru, datat și certificat pentru conformitate;
- Dacă angajatorul se află în imposibilitate de a furniza extrasul, salariatul se poate adresa ITM pentru eliberarea unui extras din registru din care să rezulte activitatea desfășurată la acesta. ITM eliberează documentul în termen de 15 zile de la data solicitării;
- La solicitarea scrisă a salariatului/fostului salariat, ITM asigură accesul individual. Condițiile, procedura de lucru și limitele accesului la informații se stabilesc prin ordin comun al ministrului muncii și al ministrului comunicațiilor și societății informaționale.
Deși inițial a fost respins de Senat, iar Guvernul Cîțu a transmis că nu îl susține, proiectul adoptat acum de Parlament, inițiat de deputata USR Cristina Prună și susținut la vot de toate partidele, amendează Codul muncii și conferă salariatului dreptul de acces la REVISAL, inclusiv în vederea obținerii unui extras doveditor al vechimii în muncă.
CITEȘTE ȘI Firmele vor putea compensa prin Declarația 112 (D112) sumele de încasat pentru concedii medicale cu sumele de plată la impozit pe venit, contribuții la sănătate și pensie și contribuția asigurătorie pentru muncă - proiectPrevederile proiectului adoptat
Registrul general de evidență a salariaților este accesibil online pentru salariați/foști salariați, în privința datelor care îi privesc. Dreptul de acces se limitează la vizualizarea, descărcarea și tipărirea acestor date, precum și la generarea online și descărcarea unui extras din registru.
Vechimea în muncă și/sau în specialitate poate fi dovedită și cu extrasul prevăzut.
Metodologia de întocmire a registrului general de evidență a salariaților, înregistrările care se efectuează, condițiile privind accesul online al salariaților sau al foștilor salariați la datele din registru, inclusiv condițiile privind dovada vechimii în muncă și/sau în specialitate (...) precum și orice alte elemente în legătură cu întocmirea acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, se stabilesc procedura de acces online a salariaților sau foștilor salariați la datele din registrul general de evidență a salariaților, modalitatea de generare și descărcare a extrasului, precum și condițiile în care prin extras se poate dovedi vechimea în muncă și/sau în specialitate.
CITEȘTE ȘI DECIZIE O firmă de videochat poate fi fiscalizată doar prin drepturi de autor, contractul individual de muncă nefiind obligatoriuAstfel, pentru a intra în vigoare, proiectul mai trebuie doar promulgat de șeful statului și mai este nevoie ca Guvernul să emită normele de aplicare ale noilor prevederi.