Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre de guvern pentru reorganizarea ANAF, prezentat la începutul săptămânii de către Profit.ro. Acesta prevede o serie de măsuri în completarea și operaționalizarea unei ordonanțe de reorganizare a agenției, adoptate de către Executiv la mijlocul lunii martie. Proiectul prevede modificarea denumirii birourilor fiscale comunale ale ANAF, astfel încât acestea să nu fie desființate ca efect al legii 296 (adoptată anul trecut pentru reorganizarea sectorului bugetar), precum și a serviciilor fiscale, pentru a le pune, de asemenea, la adăpost de efectele legii 296. Noul nume al celor două tipuri de structuri va fi "unități fiscale". ANAF argumentează că birourile fiscale nu sunt structuri echivalente cu birourile organizate în alte instituții ale statului.
De asmenea, proiectul prevede creșterea schemei de personal a ANAF de la 22.287 în prezent la 22.507, pentru a face loc unei suplimentări cu 220 a personalului la Antifraudă. ANAF intenționează să mute și activitatea de executare cazuri speciale civile de la centru la regionale, urmând ca la centru să fie păstrată doar executarea în cazuri speciale penale. Parcul auto al agenției va fi redistribuit, prin transferul unor autovehicule la regionale odată cu activități de executare și ca urmare a integrării direcției de mari contribuabili (DGAMC) în centrala ANAF.
Guvernul a aprobat la milocul lunii martie o ordonanță pentru reorganizarea ANAF, iar acest proiect de hotărâre de Guvern vine în completarea OUG. Ordonanța prevede introducerea de structuri județene Antifraudă, care vor deveni operaționale de la 1 ianaurie 2025, suplimentarea numărului de posturi de vicepreședinți ANAF de la 2 la 3 (noul vice se va ocupa de digitalizare), posibilitatea de a achiziționa mașini și mobilier pentru structurile de control din ANAF și Vamă, introducerea unei funcții specifice și a unor posturi noi de conducere la Antifraudă, precum și reorganizarea DGAMC, direcția ANAF pentru mari contribuabili, de unde conducerea Fiscului l-a detașat din funcția de director pe Ionuț Mișa.
Inspectorii Antifraudă pierd dreptul legal de a purta arme (nu au avut niciodată în dotare), în urma unei modificări de ultimă oră a ordonanței, în ședința de Guvern, dar vor putea cere sprijin Poliției și Jandarmeriei.
Birourile fiscale comunale și serviciile devin "unități fiscale" pentru a nu fi afectate de Legea 296, de restructurare a sectorului bugetar
Desființarea birourilor fiscale comunale din structura administrațiilor județene ale finanțelor publice nu poate fi realizată în același context cu desființarea unui birou ca structură componentă a unei direcții/serviciu, motivat atât de specificul activității desfășurate la nivelul Birourilor fiscale comunale, cât și de importanța acestora în cadrul aparatului fiscal, ca instrumente de colectare a veniturilor la bugetul de stat. Acestea au rolul de a contribui la colectarea/încasarea veniturilor la bugetul de stat, specificul activității acestora neputând fi confundat cu noțiunea de "serviciu/birou” definită prin actele normative în vigoare.
Birourile fiscale comunale provin din reorganizarea în anul 2013 a administrațiilor finanțelor publice comunale, fiind mențiunte acele birouri fiscale comunale (6 la număr) ca unități fiscale ale ANAF care nu pot fi desființate datorită situației concrete și specifice ale acestora în cadrul DGRFP, justificat de criterii de distanță geografică față de serviciile fiscale municipale/orasenesti învecinate, numărului de contribuabili gestionati, accesul în zona respectivă, realizările veniturilor bugetare și ponderea acestora în total venituri realizate, etc. În acest context, se propune modificarea denumirii serviciilor/birourilor fiscale în unități fiscale, care se vor păstra.
Ce prevede legea 296 privind instituțiile statului
Prin Legea 296/2023 au fost reglementate, printre alte măsuri fiscal-bugetare, următoarele:
- diminuarea cu cel puțin 25% a funcțiilor de demnitate publică,
- desființarea posturilor vacante din statele de funcții aprobate la data intrării în vigoare a legii,
- desființarea funcției publice de conducere de șef birou și a structurilor funcționale de tip birou începând cu data de 01.11.2023,
- majorarea normativelor de personal în sensul în care pentru constituirea structurilor la nivel de serviciu/direcție/direcție generală, structura organizatorică a autorităților și instituțiilor publice trebuie să respecte următoarele cerințe:
- serviciu - minim 10 de posturi de execuție,
- direcție - minim 20 de posturi de execuție,
- direcție generală - minim 35 de posturi de execuție,
- modificarea numărului total al funcțiilor publice de conducere din cadrul autorității sau instituției publice, respectiv diminuarea ponderii funcțiilor publice de conducere, în totalul funcțiilor la nivel ordonator principal de credite de la 12% la 8%.
Guvernul a extins termenul inițial pentru restructurarea instituțiilor pe baza prevederilor legii 296, de la 31 decembrie 2023 la 30 iunie 2024.
CITEȘTE ȘI VIDEO Conferința Profit.ro IMM - Ministrul Finanțelor anunță: Vom puncta gradul de automatizare în cadrul programelor de ajutor de stat pentru IMM-uri220 de posturi în plus Antifraudă și modificarea oraganigramei ANAF
Profit.ro a anunțat anterior planurile pentru suplimentarea personalului Antifraudă.
Proiectul de HG prevede și majorarea numărului maxim de posturi aprobat Agenției cu un număr de 220 posturi pentru activitatea de antifraudă fiscală, în vederea implementării unui sistem dedicat pentru urmărirea trasabilității transporturilor susceptibile de evaziune fiscală pentru diminuarea unor manifestări/fenomene infracționale de contrabandă și fraudă fiscală, cât și pentru consolidarea disciplinei financiare și fiscale și creșterea conformării voluntare în cazul transporturilor rutiere de bunuri.
În acest scop, implementarea Sistemului național e-Sigiliu va asigura respectarea trasabilității transporturilor rutiere de bunuri cu risc vamal/fiscal pe teritoriul României, va îmbunătăți activitatea autorităților cu competențe specifice din administrația centrală prin modernizarea și adaptarea procedurilor/metodelor de supraveghere vamală/fiscală la realitatea actuală, fiind imperios necesar majorarea numărului de posturi al ANAF.
CITEȘTE ȘI VIDEO Conferința Profit.ro IMM - Președintele CNIPMMR: Concurența începe încet-încet să sufoce. Problema este agravată de reguli precum e-Factură, e-Transport, e -Sigiliu, care afectează cel mai mult antreprenorii cinstițiÎnființarea unor structuri județene la nivelul Antifraudei, anunțată anterior de Profit.ro, este motivată de către ANAF prin scăderea costurilor cu deplasarea, ridicate în prezent, și cu perspectiva unei reduceri a evaziunii în județele din regională aflate la distanță mare de centru (în anumite situații deplasarea fiind de peste 100 km), unde inspectorii ajung mai greu și mai rar. Structurile județene vor deveni operaționale de la 1 ianuarie 2025.
Cele 220 de posturi în plus la Antifraudă vor acoperi, potrivit informațiilor Profit.ro atât necesarul pentru e-Sigiliu cât și eventuale nevoi de personal în contextul înființării serviciilor județene.
Prin adoptarea actului normativ propus se actualizează legislația subsecventă privind tipul de control antifraudă cât și funcțiile specifice din cadrul DGAF. Sintagmele "control operativ și inopinat", ”control curent" și ”control tematic" utilizate până în prezent sunt înlocuite cu sintagma "control antifraudă". Se elimină sintagma ”vamală" având în vedere că aceasta a fost eliminată din cuprinsul atribuțiilor ANAF, respectiv Direcției generale antifraudă fiscală, în condițiile în care activitatea vamală aparține exclusiv Autorității Vamale Române. Se stabilesc funcțiile publice specifice în cadrul DGAF.
CITEȘTE ȘI UniCredit vede pentru România creșteri ale impozitelor și taxelor din 2025, inclusiv a TVA. Sperietoarele AUR și SOS, folosite pentru amânarea măsurilor fiscaleDe asemenea, proiectul include prevederi pentru completarea uniformei de vară inspectorilor din cadrul Antifraudă și diversificarea tipurilor de sigilii de unică folosință utilizate în activitatea acestei direcții generale. Astfel, HG prevede și dotarea Antifraudă și cu alte tipuri de sigilii decât cele metalice din prezent, având în vedere că acestea nu pot fi utilizate adecvat în toate situațiile (un exemplu fiind cazurile în care este necesară sigiliarea unor uși din sticlă).
Noua organigramă - 22.507 posturi
Noua organigramă a ANAF prevede un număr de 22.507 posturi, față de precedenta, aferentă unui număr de 22.387 posturi.
De asemenea, noua organigramă reflectă și alte modificări, cum ar fi apariția celui de-al treila vicepreședinte și trecerea unor structuri în subordinea acestuia. DGAMC rămâne în subordinea președintelui, dar ca direcție fără personalitate juridică (buget propriu), conform ordonanței adoptate recent de către Guvern.
CITEȘTE ȘI 70% dintre angajații din HoReCa și turism câștigă sub salariul mediu pe economie. Ce salarii primescActuala schemă de personal include și impactul unui memorandum adoptat anterior de către Guvern. Astfel, Guvernului a aprobat un Memorandum privind aplicarea prevederilor Legii 296/2023, respectiv exceptarea de la desfiintare a unui număr de peste 1.400 posturi vacante de la nivelul Ministerului Finanțelor, din care 980 de la nivelul ANAF. (reorganizarea conform Legii 296 nu a avut încă loc).
Noua organigramă propusă pentru ANAF
Actuala organigramă a ANAF
DGAMC își pierde personalitatea juridică - clădirea și terenul de pe Lucrețiu Pătrășcanu nr 10 trec la centrala ANAF
Una dintre schimbări vizează și reorganizarea activității DGAMC justificat de necesitatea centralizării actului decizional la nivelul conducerii agenției și asigurarea unui cadru unitar a activității de colectare și administrare a marilor contribuabili, pentru a răspunde în mod eficient sarcinilor de serviciu și fluidizarea proceselor organizatorice.
Se propune în acest sens reorganizarea activității DGAMC ca direcție generală în cadrul aparatului propriu al Agenției fără personalitate juridică ca efect al reorganizării prin absorbție a DGAMC de către ANAF - aparat propriu. În acest sens, activitatea, numărul de posturi și personalul DGAMC vor fi preluate, în condițiile legii, în cadrul aparatului propriu al ANAF.
Se reorganizează Direcția Generală Executări Silite Cazuri Speciale prin transferul la regionale a confiscărilor în materie civilă
Se propune reorganizarea Direcției generale executări silite cazuri speciale. Se preconizează în acest sens reorganizarea activității direcției generale prin realizarea atribuțiilor de valorificare bunuri confiscate și intrate în proprietatea privată a statului, în materie penală și revenirea activităților de valorificare a bunurilor confiscate în materie civilă la nivelul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice și preluarea de către acestea a structurilor corespondente de valorificare bunuri din cadrul Direcției generale executări silite cazuri speciale.
CITEȘTE ȘI DOCUMENT Taxele în campanie electorală: PNL propune lege pentru a proteja până în 2033 "cota unică de impozitare asupra veniturilor și profiturilor"Justificarea acestei măsuri rezidă în faptul că la nivelul regionalelor există deja activitate de executare silită în materie civilă, astfel că efortul de recuperare a creanțelor bugetare în această materie poate fi coordonat și executat în mod unitar. Prin măsura propusă se vor accelara procedurile de valorificare în materie civilă, având în vedere că bunurile, activitatea, resursele necesare aferente activității se află la nivel regional, fiind mult mai facilă coordonarea la nivel teritorial, spre deosebire de materia penală, unde bunurile de cele mai multe ori se află la nivelul mai multor organe fiscale, sau chiar în strainătate, ceea ce necesită o coordonare și o îndrumare de la nivel central.
În acest sens, activitatea, numărul de posturi și personalul structurilor de valorificare bunuri alocat activităților de valorificare în materie civilă de la nivelul aparatului propriu al ANAF, precum si bugetul de cheltuieli aferent personalului din cadrul structurilor de valorificare bunuri alocat activităților de valorificare în materie civilă, se preiau în cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice pe bază de protocol de predare-preluare. Preluarea activității nu produce efecte asupra locului de desfășurare a activității personalului.