CONFIRMARE Guvernul ia și anul acesta aproape tot profitul companiilor de stat, dar poate stabili și excepții

CONFIRMARE Guvernul ia și anul acesta aproape tot profitul companiilor de stat, dar poate stabili și excepții
scris 1 mar 2023

Guvernul a mandatat reprezentanţii statului în adunările generală a acţionarilor (AGA ) sau în consiliile de administraţie (CA) la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, pentru repartizarea unei cote de minimum 90% din profitul net realizat al anului 2022 sub formă de dividende sau vărsăminte la bugetul de stat, confirmând astfel informațiile anunțate anterior de Profit.ro.

Cum pot depăși IMM-urile impactul crizei economice și dificultăți apărute în contextul războiului din Ucraina, soluțiile de finanțare, inclusiv pentru digitalizare, produsele bancare destinate IMM, cum pot fi atrase rapid fondurile europene, ce programe pot funcționa mai bine pentru IMM, exemple de succes în rândul IMM-urilor, cum au putut trece prin criză, soluțiile pentru dezvoltarea ecosistemului start-up vor fi anunțate la conferința Profit.ro programată, cu sprijinul Banca Transilvania, UniCredit Bank, Vodafone și Alpha Bank, pentru 13 martie și care va fi transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV

De ce este important: Prin Legea bugetului de stat pe anul 2023 au fost prevăzute venituri din dividende/vărsăminte la bugetul de stat reprezentând 90% din profitul net aferent exercițiului financiar 2022 al societăților naționale, companiilor naționale și societăților cu capital integral sau majoritar de stat, precum și al regiilorautonome.

Urmărește-ne și pe Google News

Ca urmare, în Legea bugetului de stat veniturile nefiscale sunt estimate la 1,5% din PIB în anul 2023, în principal, ca urmare a colectării dividendelor de la societățile naționale, companiile naționale și societățile cu capital integral sau majoritar de stat, precum și a vărsămintelor de la regiile autonome din majorarea procentului de repartizare a dividendelor/vărsămintelor, reprezentând 0,6% din PIB (9,7 mld lei).

DECIZIE Apare și în România pensia personală paneuropeană, opțiune pentru cei care vor să își crească rezerva de bani la pensionare CITEȘTE ȘI DECIZIE Apare și în România pensia personală paneuropeană, opțiune pentru cei care vor să își crească rezerva de bani la pensionare

În aceste condiții, acum, Guvernul a stabilit, la nivel de memorandum, continuarea politicii stabilite prin Legea bugetului de stat și prin memorandumurile similare aprobate în anii precedenți.

Astfrel, Guvernul a mandatat reprezentanțiii statului în AGA sau CA-urile companiilor de stat pentru a analiza și a hotărî repartizarea unei cote de minim 90% din profitul net realizat al anului 2022 sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat, cu ocazia aprobării situațiilor financiare ale anului respectiv.

Scutire avizată la Codul Fiscal pentru construirea de spitale și livrări de echipamente medicale, TVA eliminată la proteze și produse ortopedice CITEȘTE ȘI Scutire avizată la Codul Fiscal pentru construirea de spitale și livrări de echipamente medicale, TVA eliminată la proteze și produse ortopedice

Prevederile nu sunt aplicabile societăților naționale, companiilor naționale și societăților cu capital integral sau majoritar de stat, precum și regiilor autonome care nu aplică prevederile O.G. nr. 64/2001 și care prin legi speciale au reglementat un alt mod de repartizare a profitului.

Mai mult, în cazuri temeinic justificate, Guvernul poate aproba, cu avizul Ministerului Finanțelor, prin memorandum, mandatarea reprezentanților statului pentru a hotărî repartizarea unei cote mai mici de 90% din profitul net realizat în 2022 de către companiile de stat.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
companii
stat
90%
profit
cotă
dividende
vărsăminte